Ziua de 11 septembrie a fost una neagra pe soselele judetului Cluj, bilantul fiind ingrijorator. Sase persoane si-au pierdut viata, sapte au fost ranite grav, iar alte 15 s-au ales cu rani usoare in trei accidente rutiere petrecute pe parcursul a sapte ore.

Tragediile au fost determinate de traversarea neregulamentara a strazii, neadaptarea vitezei la conditiile meteo rutiere pe carosabil ud si ploaie abundenta, dar si nerespectarea marcajului „linie continua“.

Accidentul care a socat opinia publica a avut loc la Negreni in jurul orei 15,30 unde un autocamion, inmatriculat in Salaj, a intrat intr-un cortegiu funerar. Cinci persoane au murit, patru au fost ranite grav, iar alte trei au suferit rani usoare dupa ce soferul autocamionului, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de meteo pe drum ud si ploaie abundenta, a pierdut controlul si a intrat in multimea care insotea pe ultimul drum o femeie de 87 de ani. Martorii sustin ca multimea tocmai atunci iesise din curtea familiei defunctei si ca avea de parcurs doar 50 de metri pana la cimitir. Localnicii sustin ca tragedia putea fi evitata daca grupul de oameni care au participat la inmormantare ar fi fost insotit de antemergator. Acestia sustin ca familia defunctei ar fi solicitat dimineata sprijinul politiei, insa, la ora la care a avut loc procesiunea de inmormantare, echipajul de la postul din localitate nu a mai putut ajunge din cauza ca a intervenit la un accident cu un TIR inregistrat la limita cu judetul Bihor.