Eveniment - Spectacol de neuitat in inima Bucurestiului In perioada 29-30 septembrie, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" isi deschide portile pentru a ura bun venit festivalului de muzica romaneasca autentica. Jurnalul National va invit
Eveniment - Spectacol de neuitat in inima Bucurestiului In perioada 29-30 septembrie, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" isi deschide portile pentru a ura bun venit festivalului de muzica romaneasca autentica. Jurnalul National va invita sa petreceti si sa va inveseliti!   Festivalul "Tarafuri si Fanfare" aduce un element unic in peisajul traditional. O serbare campeneasca in inima Bucurestilor! O suita de doine, balade, cantece de dragoste si joc, interpretate cu drag la instrumente lautaresti precum vioara, nai, clarinet, tambal, bas, dar si la cele taranesti, tilinca, fluier, caval, cimpoi, ocarina. Tarafurile si fanfarele din Oltenia, Muntenia, Transilvania si Moldova vor oferi, prin sonoritatile specifice, un spectacol de neuitat. Alaturi de toate acestea, va invitam sa patrundeti in lumea instrumentelor muzicale, a tehnicilor de constructie, modalitatilor de obtinere a sunetului, a tehnicilor instrumentale si vocale, a efectelor sonore neobisnuite si a costumelor taranesti de sarbatoare.   Promovare. Printre formatiile care vor incanta publicul cu acordurile lor, se numara Taraful "Iedera" din Carei si Taraful Gorjenesc. Taraful "Iedera" a luat fiinta in anul 1978 si s-a nascut din dorinta de a promova si a perpetua vechiul repertoriu si stil din zona etnografica a Codrului. Fondatorul si sufletul formatiei este Dumitru Iederan. Vechea si valoroasa formatie instrumentala sateasca alcatuita din vioara prima, vioara secunda si un contrabas de talie mica, toate construite manufacturat, este din ce in ce mai rara in arealul etnografic transilvanean. Trioul instrumental venit de la Carei este constituit pe aceasta formula a tarafului traditional.   Rapsozii. Taraful Gorjenesc este, de asemenea, recunoscut pentru virtuozitatea interpretarii instrumentale. Taraful Gorjenesc a luat fiinta in 1985, la Scoala Populara de Arta din Targu-Jiu. Initiativa a apartinut unor cunoscuti instrumentisti, profesori ai institutiei: Stefan Popescu (fluier, caval, nai si alte inca 18 instrumente si pseudoinstrumente de suflat) si Victor Tambu (vioara). Taraful Gorjenesc a devenit cu adevarat o formatie de tip traditional, cu componenta, maniera de interpretare si repertoriu caracteristice vechilor bande de lautari ai Gorjului de odinioara.   Tezaurul Muzica traditionala romaneasca isi va lasa amprenta la finele acestei luni in incinta Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti". Ce poate fi mai frumos decat intoarcerea la traditii? Se spune ca muzica de calitate reprezinta tezaurul unui popor. Pastrata de-a lungul timpului si transmisa din generatie in generatie, ea a purtat pe umeri, in vastele peregrinari, renumele tarii. Si noi vrem sa-i facem cunoscuti pe cei care, prin ritmurile lor, au inaltat muzica poporului roman spre cele mai inalte culmi. Alaturi de noi au mai intrat in hora: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu", Asociatia Folcloristilor Romani si radio3net - "Florian Pittis".   Muzicantii si programul festivalului Festivalul "Tarafuri si Fanfare" aduce in fata publicului repertorii folclorice zonale, piese absolut inedite, instrumente arhaice, familii de lautari adevarati, care au mostenit mestesugul din batrani si au rezistat modelor si tentatiilor comerciale. Costume de sarbatoare din lazile de zestre. O calatorie muzical-etnografica prin timp, incepand din secolul al XIX-lea si pana astazi. Sambata, 29 sept. 2007 14:00-15:00 Fanfara lui Galan din Cugir - Alba (Unicat) Instrumente: doua trompete, clarinet, tenor, basfligorn, bas fa, bas si bemol, toba. Repertoriu: doine, cantece, melodii instrumentale de joc si cantece vocal-instrumentale. 15:00-16:00 Taraful de la Ianca - Olt  (Unicat) Instrumente: 2 viori, chitara, tambal, bas. Repertoriu: doine, cantece de nunta, balade, jocuri, demonstratii de virtuozitate instrumentala. 16:00-17:00 Taraful din Sangiorz Bai, taraf mic ardelenesc. Unicat Instrumente: vioara, braci, bas. Repertoriu: doine, cantece, suite de jocuri. 17:00-18:00 Taraf bucovinean (5 persoane canta la 9 instrumente. Unicat) Suceava Instrumente: vioara, nai, tambal, bas, toba, tilinca, fluier, caval, cimpoi. Repertoriu: doine, cantece, jocuri, demonstratii cu instrumente arhaice. 18:00-19:00 Taraful de la Goicea - Dolj ( Unicat) Instrumente: vioara, chitara, bas, fluier, caval, ocarina, cimpoi. Repertoriu: doine, cantece, balade, melodii de joc, demonstratii cu instrumente arhaice si dansuri de virtuozitate si... un dansator. Duminica, 30 sept. 2007 14:00-15:00 Fanfara din Calafindesti - Suceava Instrumente: 3 trompete, 2 clarinete, basfligorn, eufoniu, toba. Repertoriu: marsuri, cantece, melodii instrumentale de joc. 15:00-16:00 Taraful Iedera din Carei s Satu-Mare (Unicat) Instrumente: 2 cetere, coantra, gorduna; instrumentele sunt construite chiar de ei. Repertoriu: cantece, suite instrumentale de jocuri. 16:00-17:00 Iacob si Dan Costache din Ostroveni - Dolj - taraf mic oltenesc. (Unicat) Instrumente: vioara, chitara. Repertoriu: doine, balade haiducesti, cantece de razboi, melodii instrumentale de joc. 17:00-18:00 Taraf gorjenesc  Targu-Jiu - Gorj Instrumente: vioara, braci, chitara, tambal, bas. Repertoriu: doine, cantece, melodii instrumentale si vocal-instrumentale de joc. 18:00-19:00 Taraf vlascean (Unicat) Marsa - Giurgiu Instrumente: vioara, tambal, bas, acordeon. Repertoriu: doine, cantece de nunta si de dragoste, melodii instrumentale si vocal-instrumentale de joc, demonstratii de virtuozitate instrumentala si vocala.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.