La finalul unor dezbateri nu tocmai linistite, s-a hotarat, ieri, sefia postului public de televiziune, dar si cea a Consiliului National al Audiovizualului. Alexandru Sassu si Rasvan Popescu sunt cei care se vor ocupa de acum incolo, timp de patru ani, de soarta celor doua institutii.

Postul national de televiziune si Consiliul National al Audiovizualului (CNA) se aflau de aproximativ trei luni intr-o situatie de provizorat.

Alexandru Sassu, numit miercuri de plenul Parlamentului presedinte director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), este destul de sceptic cand vine vorba despre schimbarea situatiei din TVR pe parcursul celor patru ani cat va dura mandatul sau. El a mai declarat, citat de agentia NewsIn, ca „principala mea preocupare o reprezinta problema manageriala a postului public de televiziune, atat din punctul de vedere al finantelor, cat si din cel al structurii organizatorice“.

TVR are un deficit de 9 milioane de euro in prima jumatate a anului si acesta va continua sa creasca, intrucat exista o serie de contracte care trebuie platite. Tocmai din acest motiv, Sassu s-a vazut obligat sa faca modificari substantiale in grila de programe si acest lucru s-a simtit din plin in vara care tocmai a trecut. TVR a difuzat multe reluari, lucru care s-a reflectat in scaderea audientei. Nemultumit fiind de orele suplimentare excesiv de multe care se fac in prezent in TVR, dar si de organizarea departamentelor, Sassu a anuntat saptamana trecuta ca se gandeste serios la restructurari de personal.

Vacaroiu e convins ca Avramescu nu are sanse
Sedinta reunita a Camerei Deputatilor si Senatului de ieri nu a decurs fara probleme. Parlamentarii din partea PD au decis sa se retraga de la lucrari, dupa ce restul formatiunilor politice au hotarat, prin vot, sa scoata de pe ordinea de zi validarea membrilor din partea PD si ai presedintiei in consiliile de administratie ale posturilor publice de radio si televiziune. Propunerea de scoatere de pe ordinea de zi i-a apartinut presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, care a afirmat ca va vorbi cu Traian Basescu si ii va cere sa nominalizeze un alt candidat pentru Consiliul de Administratie (CA) al TVR in locul lui Catalin Avramescu.