Deputatii si senatorii au aprobat, miercuri, prelungirea termenului de prezentare a raportului Comisei comune parlamentare de ancheta a informatiilor privind interceptarea comunicatiilor,  pana la data de 15 octombrie.

Initial, Comisia trebuia sa prezinte raportul pana la 14 mai.Birourile Permanente reunite stabilisera, in urma cu o saptamana, prelungirea termenului de depunere a raportului Comisiei parlamentare privind interceptarile pana la data de 25 octombrie, in urma unei solicitari transmise de aceasta comisie forului de conducere al Parlamentului.

Comisia comuna parlamentara de ancheta pentru verificarea informatiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicatiilor a transmis Birourilor Permanete reunite o cerere privind amanarea depunerii raportului comisiei, pana la data de 15 octombrie. Presedintele Comisiei comune de ancheta privind interceptarile, senatorul PSD Cristian Diaconescu, preciza in solicitarea adresata conducerii Parlamentului ca in perioada 1 iulie-31 august, la aceasta comisie "s-au primit informari si sesizari de la diferite persoane si institutii, precum si unele materiale documentare privind domeniul de competenta".

"De asemenea, s-a luat legatura cu procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu procurorul sef al DNA si cel al DIICOT, pentru urgentarea intocmirii datelor statistice solicitate privind subiectul mentionat, urmand ca, in prima jumatate a lunii septembrie, sa se desfasoare verificari ale serviciilor tehnice din structurile acestor institutii", se mai arata in cererea inaintata de comisie Birourilor Permanente.

Presedintele comisiei, Cristian Diaconescu, solicita "amanarea depunerii raportului pana la data de 15 octombrie 2007, avand in vedere complexitatea problematicii analizate, a diversitatii documentelor primite in perioada mentionata si activitatile de verificare planificate".