Procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, i-a solicitat ieri presedintelui Basescu avizul pentru urmarirea penala a fostului premier intr-un nou dosar.

Fostul premier este acuzat de luare de mita si trafic de influenta. Surse judiciare, c
Procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, i-a solicitat ieri presedintelui Basescu avizul pentru urmarirea penala a fostului premier intr-un nou dosar.

Fostul premier este acuzat de luare de mita si trafic de influenta. Surse judiciare, citate de MEDIAFAX, sustin ca acest nou dosar, al treilea, reprezinta o disjungere in dosarul Zambaccian. In acest dosar, Nastase a fost trimis in judecata in noiembrie 2006, alaturi de Irina Jianu, fosta sefa a Inspectoratului de Stat in Constructii, care, pentru mentinerea sa in functie, i-ar fi dat bunuri provenind din China, in valoare de peste un milion de euro.

Anchetatorii au stabilit ca, in perioada 2002-2004, sotii Nastase ar fi introdus in Romania, ilegal, prin intermediul societatii SC Vertcon SA din Bacau, 12 containere cu bunuri achizitionate din China. Acestea reprezentau materiale de constructie, obiecte si instalatii sanitare, piese de mobilier, articole electrice si electrocasnice, dar si obiecte de decor si de uz casnic pentru dotarea imobilelor situate in Bucuresti, Strada Zambaccian, Strada Cristian Tell si la vila din comuna Cornu, judetul Prahova.

In noul dosar, cercetarile procurorilor vizeaza dobindirea intregului imobil din Strada Zambaccian, evaluat la peste 1.500.000 de euro, cu toate dotarile aferente, inclusiv sistemul de supraveghere.

Adrian Nastase este deja trimis in judecata in doua cauze. In afara de acuzatiile din dosarul Zambaccian, el mai este judecat si in dosarul Melinescu, pentru santaj si dare de mita.

Decizia de ieri a sefului DNA de a cere avizul presedintelui Traian Basescu pentru declansarea urmaririi penale impotriva lui Adrian Nastase survine dupa decizia din iulie a Curtii Constitutionale, prin care si pentru cercetarea penala a fostilor ministri, nu doar pentru cei in exercitiu, este necesar acest aviz al Presedintiei. Surse de la Palatul Cotroceni sustin ca plicul expediat de Morar va fi trimis prin curier la Neptun, unde Traian Basescu se afla, dupa operatia suferita la sfirsitul saptaminii trecute.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.