Unii tineri politicieni au deprins de la cei vechi niste apucaturi care imping spre un termen nedefinit sperantele de innoire a clasei politice.

Mai intii faptele. Guvernul a adoptat in aprilie o hotarire care arunca in deplina ambiguitate regimul de proprietate al unui teren cu constructie din buricul Bucurestiului. Daca pina atunci imobilul era definit explicit drept „proprietate publica a statului", prin hotariri de guvern limpezi emise in 1996 si 2001, noul act normativ il cataloga doar „proprietate a statului". Publica sau privata? Nu se mai spune. Stim acum la ce folosea ambiguitatea: la momentul adoptarii hotaririi, imobilul era adinc intrat intr-o combinatie imobiliara in care nu avea ce cauta o proprietate publica a statului.

Doi dintre cei care au uneltit la elaborarea hotaririi de guvern sint politicieni din generatia tinara: ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a avizat-o de legalitate, iar Nagy Zsolt, fostul ministru al Comunicatiilor, a initiat-o. Sa vedem cum s-au comportat cei doi cind au fost pusi sa ofere minime explicatii.

Tudor Chiuariu fusese avertizat ca ceva nu e in regula cu hotarirea asta. In loc sa examineze temeiul avizului negativ dat de un consilier si sa decida cu cap de ministru, el a schimbat consilierul cu unul adus de el in minister si a obtinut avizul pozitiv. Acum, Chiuariu refuza sa intre in detalii tehnice si asaza pisica pe umerii consilierului. Evident, pe ai celui de-al doilea. Vi-l mai amintiti pe Miron Mitrea cind a fost acuzat ca a luat bani de la CFR ca sa finanteze o televiziune de la Constanta? S-a bilbiit cumplit si a pasat raspunderea la Oficiul Juridic. Nagy Zsolt, in schimb, a preluat impecabil retorica unei intregi generatii de iliesti, vacaroi, iorgovani sau stanoi. El contesta dreptul altuia de a citi, de a intelege si de a pune in discutie un act normativ controversat, pe simplul motiv ca „nu se pricepe". Sa fim bine intelesi: atita vreme cit nimeni nu poate invoca necunoasterea legii, e de bun-simt sa prezumi ca o cunoaste. Un act normativ nu e vreo cabala la ale carei taine au acces doar inteleptii care o scriu, ci e un document public care poate fi citit, inteles si pus in discutie de oricine. Iar documentul de care vorbim nu are nici pe departe subtilitati juridice sofisticate. E istoria scurta si clara a unor oameni aflati la putere, care s-au prins ca au fost cam cascati si au comis nelegiuirea inainte de a o decreta ca fiind legala, iar apoi au facut ce i-a dus mintea ca sa stearga urmele. Iata, asadar, ca nici pentru asa ceva valoarea nu asteapta numarul anilor.