De la inceputul anului s-au delistat 116 companii  Paul Turner s-a decis sa retraga de la listare compania sa de recrutare de pe Piata Alternativa de Investitii (AIM) din Londra, dupa ce a realizat ca singurii cumparatori ai celei de-a treia van
De la inceputul anului s-au delistat 116 companii Paul Turner s-a decis sa retraga de la listare compania sa de recrutare de pe Piata Alternativa de Investitii (AIM) din Londra, dupa ce a realizat ca singurii cumparatori ai celei de-a treia vanzari de actiuni erau cei trei actionari care deja detineau actiuni in cadrul companiei, informeaza Bloomberg."De cate ori am incercat sa strangem bani, aceiasi actionari majoritari au fost cei care au vrut sa participe", a declarat Turner, seful financiar al BNB Recruitment Solutions Plc. Compania a devenit una privata in februarie, dupa cinci luni de la listare la AIM, si a obtinut o valoare de 66 milioane de dolari. "Ne-am dat seama ca putem obtine acelasi rezultat si intr-un mediu de afaceri nelistat fara restul de costuri necesare listarii pe bursa", a mai adaugat acesta.Compania lui Turner este una din cele 116 companii care s-au retras de la listarea AIM in prima jumatate a anului 2007, cu 35% mai mult decat anul trecut, potrivit cifrelor de pe site-ul London Stock Exchange. Listarile nete sau numarul de noi membri fara cei care s-au retras a scazut de la 85% la 22%. Numarul delistarilor de la AIM in prima jumatate a anului, excluzand achizitiile, au crescut la 41 de la 15 anul trecut. Delistarile de la rivalul sau din Statele Unite, Piata de Valori Nasdaq au scazut la 30 de la 41, potrivit datelor oferite de oficialul Nasdaq, Silvia Davi.AIM a devenit cea mai mare bursa din Europa pentru micile companii. A ajuns la acest nivel in ultima decada, dupa ce a relaxat considerabil reglementarile de listare pentru a ademeni investitorii care ar fi evitat Bursa Nasdaq. Acum "mica" bursa arata semne de saturatie, dovada fiind ca tot mai multi membri ai sai se delisteaza.London Stock Exchange (LSE) a creat AIM in iunie 1995 pentru a ajuta afaceristii sa obtina bani fara costurile si reglementarile dificile ale unei listari la o bursa completa de piata. Incepand cu 10 membri, mica bursa are aproape 1,673 de membri si o valoare de piata de 108 miliarde de lire. Aceasta listeaza de la Ubet2win Plc, o librarie estimata la 410.000 lire pana la Sibir Energy Plc., o companie de petrol care valoreaza 1,72 miliarde de lire. Criterile de listare la AIM sunt criticate Costul admiterii la listare este de 4.535 lire pentru o companie din Anglia, iar companiile trebuie sa plateasca inca 4.535 pentru a ramane un an la listare. Costurile consultantei si taxele legale mai adauga cateva sute de mii de lire sterline la suma de admitere, a declarat Dru Edmonstone, directorul de brokerage corporativ la Seymour Price Ltd.Cresterea numarului de companii care se delisteaza de la AIM este probabil o reflectie a faptului ca piata a atras prea multe afaceri neprofitabile, potrivit Evershed.Criterile de listare la AIM au atras critici din partea NYSE Group Inc., care a cumparat in acest an Euronext NV pentru a castiga o platforma in Europa, si din partea Nasdaq, care a incercat sa cumpere LSE de doua ori si nu a reusit. Membrii bursei nu prezinta rapoarte financiare, cum o fac in Statele Unite. In schimb, ei insarcineaza banci de investitii sau brokeri ca fiind "consultanti numiti" pentru a garanta acuratetea profiturilor declarate. LSE a stabilit noi reguli in acest an, iar consultantii numiti ai companiilor trebuie sa aiba "cunostinta" despre industria clientului si sa faca verificari ale directorilor companiei.AIM este o "piata reglementata corect si functionala", iar companiile nu ar trebui s-o vada ca pe un drum sigur spre imbogatire fara a depune ceva efort, a declarat oficialul LSE, Patrick Humphris. "Daca o companie vrea sa stranga o suma importanta de bani, va trebui sa lucreze la relatiile pe care le are cu investitorii", a mai subliniat acesta.AIM are o puternica cota de piata in domeniul companiilor mici in Europa. Rivalul sau, bursa NYSE pentru companiile mici si mijlocii din Europa, numita Alternext, a atras 100 de companii de la deschiderea sa in mai 2005. Castigurile bursei, similare cu cele ale Nasdaq Companiile de pe AIM a castigat un record de 15,7 miliarde de lire sterline anul trecut, valoare similara castigurilor de pe Nasdaq si burselor importante din Frankfurt, Tokyo, Toronto si Sydney, potrivit site-ului LSE. Valoarea totala a actiunilor listare pe AIM a crescut cu 23% in 2006, la 58 miliarde de lire sterline."Principalul rol a pietei este de a oferi investitorilor sansa de a investi in companii cu adevarat profitabile care altfel nu ar fi putut intra pe piata", spune Adan Steiner de la SVG Capital Plc in Londra. Chiar si asa, Turner a decis ca nu merita. BNB Recruitment s-a mutat la AIM de la piata principala a LSE in ianuarie 2002, iar actiunile sale au pierdut mai mult de 50% in cinci ani.Compania a primit aproximativ 16 milioane de lire sterline din vanzarea de actiuni in ultimii trei ani. Principalii sai actionari, Montelle Properties Ltd., Round Enterprises Ltd. si Xanthus Ltd., detineau impreuna la momentul delistarii 76% din actiuni, aproape de trei ori mai mult decat au detinut la inceputul lui 2001.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.