PUNCTUL PE EI
Fotbalul Romanesc poarta toale fatoase la iesirea in lume. Nationala mare si-a tras staif de lider in grupa preliminara pentru Euro 2008 si nu se mai rezuma la a trece garla in cautarea unui partener pentru meciurile amicale. Trupe
PUNCTUL PE EI
Fotbalul Romanesc poarta toale fatoase la iesirea in lume. Nationala mare si-a tras staif de lider in grupa preliminara pentru Euro 2008 si nu se mai rezuma la a trece garla in cautarea unui partener pentru meciurile amicale. Trupetii lui Emil Sandoi, tot in preliminarii, au luat start lansat: egal cu Franta in deplasare, victorie in Malta si un 3-0 scurt cu Bosnia, la Ramnicu Valcea. Ca supliment, au mai servit si un egal-amical cu Anglia, la ea acasa. Tabloul de promotie externa este completat de Steaua, Dinamo si Rapid, echipe care au arvunit ceva sperante de onorabilitate in Liga Campionilor si Cupa UEFA. Daca n-as fi satul de apa chioara as zice ca toate-s bune si la locul lor. M-am fript insa prea des cu zeama lunga a viitorului frumos care n-a mai devenit niciodata prezent si, in consecinta, raman in espectativa.

Precautia nu este doar efect al optimismului bine temperat. Mizeriile care acompaniaza afacerile interne ale fotbalului nostru de toate zilele genereaza neincrederea cu care privesc in perspectiva.

Gigi Becali s-a dat din nou in spectacol sustinand ca, la meciul cu CFR Cluj, le-a platit dinamovistilor sustinatoarele de efort. Nu cred tot ce spune Gigi. Dar am citit undeva ca e bine sa te pazesti de mincinosul care amesteca si putin adevar in minciunile sale. Dupa atatea declaratii contradictorii si juraminte grele chiar si purul adevar poate fi inventariat ca minciuna, in timp ce inventiile pot fi brevetate ca adevaruri incontestabile. Stelistii, pe buna dreptate sau nu, se pot simti umiliti pentru ca locul doi in clasament a fost cumparat si nu castigat. Dinamo a platit deja. Suspiciunile au spart vestiarul si au condus la demiterea lui Rednic. CFR Cluj se considera victima a manevrelor de culise si cere sanctionarea vinovatilor. Mai poate cineva sa limpezeasca apele in acest caz? Ma tem ca nu!

Adrian Mititelu a luat foc, amenintand ca va da viza de flotant-itinerant Universitatii. Intaiul Solomon al Craiovei zice despre Mititelu ca e un nebun care baga bani in fotbal si ca el n-are nimic impotriva. Vicele Nedelescu este certat cu Mititelu si il cearta pe Solomon, primar traseist si suporter mincinos care se bucura cand pierde Universitatea. Ia de intelege si de la olteni. Nici nu mai conteaza ca echipa a pierdut cinci meciuri din cele sase jucate in acest campionat. Competitia pentru cucerirea trofeului "Fudul dar destul" este mult mai palpitanta.

Sosul scandalului manjeste la tot pasul. Marian Iancu vrea arbitrii care nu s-au inventat inca. Aia inventati sunt deja suspendati. Adrian Porumboiu se intreaba daca a fost sau n-a fost. Olaroiu trimite vederi de accept lui Gabi Balint si salutari de insucces lui Hagi. Nici nu mai stii daca divizia sexi nu a luat locul diviziei lui Mitica si daca in divizia lui Mitica nu trebuie sa platesti inaintea€¦

As vrea sa fiu un mincinos. Dar viata iti ofera si surprize neplacute. Nu iti ies intotdeauna pasientele.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.