Constitutia Romaniei ii garanteaza dreptul la viata, la invatatura si la asistenta medicala. Lulu are 11 ani si n-a auzit in viata lui de Constitutie. "E o piata, nu?". Nu stie sa citeasca, nu stie unde va dormi la noapte si nici daca vreunui suflet de pe lumea asta ii pasa de el. Ce fac autoritatile romane pentru el? Nimic.

Mic de statura si slabut, pare cu trei ani mai mic. Tuseste. Rupt, ca fumatorii carora le plang plamanii dupa o tigara. Si-n vreme ce se joaca Tom si Jerry pe calculator, scapa cate-o injuratura. Pe Lulu nu l-a vrut nimeni. Nici mama care l-a adus pe lume, nici bunica ce-l crestea, nici macar politia brenduita cu "siguranta si incredere".


GASIREA. Duminica, la pranz. La redactie suna un cititor. "Am gasit un copil pe strada. E la mine acasa, sta aici de cateva zile." Cristi Doldor locuieste in Otopeni si munceste in Bucuresti. "Acum vreo saptamana si ceva l-am vazut pe strada. Ploua si el tremura cu niste papuci in picioare." Barbatului, care are un baietel de varsta lui Lulu, i s-a facut mila de el. L-a dus la el la serviciu. Apoi, exact cum scrie la carte, a sunat la 112, anuntand ca a gasit un copil. Dispecerul a trimis un echipaj de la cea mai apropiata sectie. Sectia 2, Sector 1 Bucuresti. Lulu a fost preluat de politisti, iar binefacatorul lui - asigurat ca baietelul va fi internat imediat intr-un centru de primire minori. Aici intervine in poveste Lulu. "M-au dus la sectie. M-au intrebat cum ma cheama. Apoi m-au intrebat daca stiu niste baieti. Le-am zis ca nu. Si mi-au dat drumul." Pune punct povestii, bagand in gura un deget, un tic ce-i apare ori de cate ori se simte incoltit. Are unghiile roase pana-n carne. Iar in hainele primite de pomana, Lulu inoata, ca un copil de bogdaproste.

Subcomisarul Nicolae Hanzu, adjunctul sefului Sectiei 2 de Politie, sustine ca nu exista nici o sesizare cu privire la minorul gasit. Nici o proba scrisa care sa dovedeasca incompetenta cu care a fost tratat acest caz. Cum dovada lipseste, ramane cuvantul lui Lulu impotriva cuvantului politistilor...


PE LIBER. Baiatul a ajuns din nou in strada. S-a dus la "Sfantul Lazar", centrul Concordia din Baneasa, care adaposteste copii ai strazii. Mai fusese acolo, stia drumul. "Am vorbit cu el, a promis ca ramane si a stat doar o ora. Dupa ce a baut un ceai a plecat", spune asistentul social Lucian Biru. Pentru ca cei asistati aici vin si pleaca atunci cand vor, nimeni nu a reclamat disparitia lui Lulu la politie. Nici macar n-au considerat-o o disparitie...

"De acolo am mers cu niste baieti mai mari in Baneasa. Imi place la Sfantul Lazar, dar nu puteam sa stau". "De ce, Lulu?". "Mi-au zis ca acolo a murit mai demult un copil care bantuie noaptea prin camere". Lulu, care se jura ca nu a tras aurolac, dar recunoaste ca pufaie tigari, crede in povesti. In cele cu strigoi, pentru ca altele n-a avut nimeni vreme sa-i spuna.

"Vineri, povesteste Cristi Doldor, l-am gasit din nou pe strada. Eu il stiam in siguranta, politia imi promisese ca-l va ajuta. L-am luat acasa." L-a spalat, i-a dat haine si de mancare. A stat de vorba cu el si a aflat ca il cheama Juravle Iulian Ilie si ca e din satul Falcau, comuna Brodina, judetul Suceava. A sunat la politia de acolo. "Seful de post mi-a zis ca-l stie. Ca-i dintr-o familie dezorganizata, cu multi copii, si ca fuge des de-acasa. Zic - acua€™ e la mine! Puneti-l dumneavoastra pe tren, sub escorta politiei TF, si trimiteti-l aici, ma invata seful de post. Cine sunt eu, sa pun copilul sub escorta?", intreaba omul. Duminica a sunat la ziar.


DESPARTIREA. A doua zi am plecat sa-l recuperam pe Lulu. Se ingana noaptea cu ziua, iar baiatul avea ochii carpiti de somn. A intrat in sufragerie, s-a asezat pe patul nefacut in care dormise si asculta. Mut, cu capul plecat, asteptand o sentinta. "Nenea Cristi", cum ii zice el binefacatorului sau, avea lacrimi in glas. "Ma credeti ca de trei nopti nu dorm? Eu l-as tine, ca mi-e mila de el. Am cu ce, ca, unde mananca al meu, mai pun o lingura la masa, dar ce temei legal am? Copilul trebuie dat la scoala, trebuie inscris la medic, eu nu-i sunt nimic si nu am nici o putere." Lulu isi leaga sireturile de la adidasi in reluare. Trage de timp. In casa e cald, iar perna pe care a stat pastreaza adancitura capului sau. "Hai, Lulu, o sa fie bine." Minciuna cade ca o moneda de 10 bani pe scarile blocului. Lulu tace.

Drumul pana la Bucuresti il facem sub paza si protectia BGS. Baiatul a fost la fel de atent supravegheat in cele cinci ore cat a ramas in redactia Jurnalului National. E un copil fugar, cine-si asuma responsabilitatea daca el dispare? In toata povestea despre Lulu, am fost singurii care ne-am pus aceasta problema.


PREDAREA. Pe drum, in Baneasa, baiatul ne arata ghereta rosie, de langa aeroport, in care a dormit. "Ce mancai, Lulu?". "Pizza. Ceream..." Ajungem la redactie, la ora la care cei mai multi inca viseaza. "Lulu, unde vrei sa te duci?" Infige barbia in piept si tace. Ne povestise ca a fugit de la bunica ce-l creste "acum vreo luna, nu mai stiu cand". "Vrei la bunica?" "Nu" "La mama?". "O doare in cot pe mama de mine." N-o doare, de mai bine de un an baiatul sta pe strada, vine si pleaca din Brodina, iar ea n-a reclamat niciodata disparitia lui. "Vrei la Suceava, Lulu, intr-un centru pentru copii?" "Am fost, e rau acolo." "Unde vrei, Lulu?" "La Sfantul Lazar." E prea devreme sa sunam autoritatile. Lulu se joaca pe calculator, Tom si Jerry. Are castile pe urechi, dar se prinde ca vorbim despre el. Din cand in cand intreaba tare: "Vine politia sa ma ia?". Cand Tom nu reuseste sa-i vina de hac lui Jerry, Lulu se enerveaza si injura.

Sunam la Urmariri, in IGPR, si spunem povestea baiatului. Doi politisti de la Sectorul 1 sunt trimisi la redactie sa-l ia. Sunam la Protectia Copilului si vine si un asistent social. In cateva ore, copilului de pe strada i se repereaza CNP-ul, adresa de domiciliu, numele parintilor. Devine cetatean roman cu drepturi depline. Oare? Il predam pe Lulu politiei pe baza unui proces-verbal. Si mergem cu el inspre centrul in care ii promisesem ca va fi internat. In drum spre "Sfantul Lazar", Lulu e fotografiat - fata, profil - , i se iau amprentele si e introdus in baza de date a politiei.


CUI II PASA? La centrul din Baneasa, procedura de predare-primire dureaza zece minute. Si gata, cazul e rezolvat! Lulu se pupa cu "veteranii" asistati aici. "E cel mai mic, spune asistentul social. Prima internare la noi a fost in septembrie 2006. Apoi a venit, a plecat... Nu-l putem tine cu forta. Anul trecut am trimis o adresa catre Primaria din Brodina, solicitand asistentului social de acolo efectuarea unei anchete sociale. Nu am primit nici un raspuns."

Teoretic, Lulu are parinti, pe Elena si Ilie. Practic e al nimanui. Teoretic exista multi functionari publici si nenumarate ONG-uri care ar trebui sa se preocupe de soarta lui. Practic, doar celui care l-a gasit pe strada ii pasa. Nimeni nu-si asuma responsabilitatea pentru viata lui. La centru, cand il fotografiam, inspectorul de la Protectia Copilului a avut o strafulgerare: "E minor, incalcati dreptul la imagine!". Imaginea copilului sau a unor institutii?


Anchete sociale oraleIn Suceava, Lulu mai are inca 11 frati. El e singurul "dromoman". "Am vazut ca la aia mici n-are ce sa le dea sa manance. S-asa m-am gandit io, ca, daca plec d-acasa, poate are", explica el. Cristina Ghetes, asistentul social din comuna Brodina, il  numeste pe Lulu un "copil problema". "Pentru ca e plimbaret", explica ea, razand. Stie ca baiatul a plecat de acasa de vreo sapte-opt ori si ca mama nu l-a reclamat niciodata disparut la politie. "De ce n-ati sesizat dumneavoastra politia?" "Nu tine de atributiile mele." Asistentul social din Brodina recunoaste ca a primit anul trecut solicitarea celor de Fundatia Concordia. "Le-am si raspuns. Cunosc foarte bine acest caz. Dar, de cate ori am fost eu la familie acasa, Lulu era acolo. Uitati, chiar duminica (n.r. - zi in care Lulu era suta-n mie la Otopeni), era acasa", sustine asistentul social. Cand a auzit ca baiatul se afla in realitate la sute de kilometri distanta, vocea i s-a inmuiat - "mie asa mi-a spus mama lui, ca-i acasa. M-am intalnit cu ea pe drum... De cate ori o vad o intreb de el...", incearca ea o scuza plauzibila.