10 Septembrie 2007
Si-a trait viata demn, murind cu credinta ca s-a nascut mult prea devreme sau mult prea tarziu pentru ca arta lui sa fie apreciata. Avea un salariu mai mic decat cel al masinistului care tragea cortina. Aurelian Andreescu era vedeta, dar nu avea vech
Si-a trait viata demn, murind cu credinta ca s-a nascut mult prea devreme sau mult prea tarziu pentru ca arta lui sa fie apreciata. Avea un salariu mai mic decat cel al masinistului care tragea cortina. Aurelian Andreescu era vedeta, dar nu avea vechime la Teatrul "Tanase".

Era un om care umplea sala, si, cu toate acestea, nu era respectat. In 1970, cand a adus in tara Cupa Europei de la Knokke (Belgia), nimeni n-a venit la aeroport sa-l intampine cum se cuvine. Facuse echipa cu Mihaela Mihai si Aura Urziceanu si luase cel mai important premiu. Nimeni de la Ministerul Culturii nu s-a deranjat sa-l felicite. In schimb, in avion cu el era o echipa de fotbal care se intorsese cu un trofeu. Erau o gramada de reporteri pentru fotbalisti. Pentru Aurelian, nimeni. Aceasta nepasare l-a facut sa nu mai lupte pentru viata lui. "De ce sa mai traiesc, cand m-am nascut cand nu trebuia?", se intreba adesea retoric Aurelian.

S-a luptat de unul singur sa se faca un sindicat al artistilor. Aceasta initiativa a fost preluata mai tarziu de Mihaela Mihai, care a reusit sa duca la bun sfarsit ceea ce Aurelian isi dorise.

Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.