Andrei Marga critica sistemul actual de invatamant

Atunci cand Declaratia de la Bologna (1999) a fost lansata, s-au formulat cateva ingrijorari: disparitia diferentelor dintre sistemele nationale de invatamant superior va duce la invazia de specialisti dinspre tarile dezvoltate; formarea "ariei invatamantului superior european" va afecta originalitatea sistemelor; restructurarea studiilor universitare va duce la scaderea calitatii pregatirii. Nici una dintre aceste ingrijorari nu s-a confirmat. Dimpotriva, au aparut avantaje: oportunitatile de mobilitati au crescut, diferentele dintre centre si periferii s-au atenuat, dimensiunea europeana a universitatilor s-a intarit. Se poate spune ca paharul schimbarilor pozitive este pe jumatate plin, dar, trebuie adaugat, o parte ramane inca goala.
In diferite tari europene se intampina astazi probleme relative la aplicarea "procesului Bologna", precum si probleme tinand de situatia universitatilor. Testarea noii structuri a studiilor (bachelor, master, doctorat etc.) in unele tari nu este inca facuta, durata uniformizata a studiilor bachelor (sase semestre in majoritatea tarilor) afecteaza unele specializari (teologie, filologie, arte etc.), studiile master sunt prea putin racordate la piata profesiunilor, formarea interdisciplinara si practica profesionala sunt neglijate, continutul si durata doctoratului raman nesatisfacatoare, sistemul de asigurare a calitatii creeaza o noua birocratie, suprareglementarea stinge inovatia. Astfel de probleme nu sunt ocazionate doar de "procesul Bologna", dar nu se pot nega efectele acestuia.
Dintre neajunsurile izvorate din situatia insasi a universitatilor in Europa de astazi as mentiona, in primul rand, imprejurarea ca globalizarea este perceputa mai mult ca stimulent la uniformizare decat ca obligatie de a inova, ca legatura dintre cunoastere si viziune este redusa, ca deschiderea sistemelor nationale pentru competitie este limitata, ca relatia dintre cercetare si invatamant este prea slaba, ca politicile pe termen scurt si cele pe termen lung nu sunt legate, ca a ramas modesta capacitatea de reforma din universitati, iar raspunsul acestora la piata globala bazata pe cunoastere este prea incet.
Romania este astazi confruntata cu astfel de probleme. Aici insa universitatile sufera, in plus, datorita erorilor de aplicare a Declaratiei de la Bologna. Aceasta aplicare a inceput in 2000 (cu ordonantele de Guvern privind organizarea studiilor master, asigurarea calitatii, formatiunile de studii in limbi straine, formarea continua etc.), dar ministerul educatiei din 2001 a abrogat masurile, din nepricepere. Cand si-a dat seama ca alte tari fac progrese in "procesul Bologna", acelasi minister a trecut prin parlament Legea 288/2004 de restructurare a studiilor, fara dezbatere publica. Legea nu numai ca a centralizat deciziile (ministerul preluand roluri ce revin, in conditii normale, agentiilor autonome), dar a adus aplicari mecanice si solutii gresite (precum, de exemplu, studii teologice de trei ani), care au slabit studiile universitare, in loc sa le diferentieze si consolideze. Astazi, aceasta lege ar trebui schimbata drastic pentru a-i limita efectele daunatoare. Hotararea de guvern 88 din 2005 a continuat aceste erori (considerand gresit nivelul bachelor ca nonspecializare, desfiintand sansa dublei specializari si introducand vaste confuzii) si a slabit in plus studiile universitare. O alta hotarare de guvern (567 din 2005) a afectat grav studiile doctorale, reducand efectivul de locuri, introducand taxe intamplatoare, dizolvand pregatirea doctorala intr-o pregatire de rutina, birocratizand inutil aceste studii - toate masurile ducand, intre altele, la masiva emigrare a candidatilor de varf. Studiile master, prin hotararea de guvern din 2006, sunt considerate gresit drept simpla prelungire a studiilor. In 2005-2007 ministerul educatiei a irosit toate oportunitatile de a pune universitatile din Romania pe directia diferentierii si competitivitatii.
Sunt, asadar, probe concludente pentru a spune ca Romania prezinta un evident declin al competentei administrative, care a antrenat declinul reformei educatiei si scaderea calitatii si a competitivitatii studiilor universitare. Pe de alta parte, sistemul de invatamant superior este aici supradimensionat ("prea putini studenti la prea multe universitati"), incat orice reforma se dilueaza din capul locului. In plus, la noi, politizarea educatiei (cea mai agresiva dupa 1989), afecteaza deciziile; ca o particularitate, agentiile de evaluare (precum astazi ARACIS) sunt in mare masura formate din persoane numite de partide si nu au nici independenta, nici credibilitatea indispensabile. Peste toate se aseaza insa, ca o lespede grea, incompetenta decidentilor, intr-un moment de efervescenta a innoirilor in universitatile lumii.

---

Despre autor: