Stratul de zapada masura ieri-dimineata opt centimetri la Balea Lac, iar meteorologii anunta ca precipitatiile vor continua, transmite Mediafax. In noaptea de sambata spre duminica s-au inregistrat -1 grad Celsius la Balea Lac si 10 grade in municipiul Sibiu. Meteorologii mai anunta ca vremea se va incalzi foarte putin incepand de luni, iar de miercuri va fi frig si vor cadea precipitatii.

Vreme rea - Popas fortat la releul Costila
Sase turisti au fost nevoiti sa se adaposteasca, in noaptea de sambata spre duminica, la releul de la Costila si la un canton din zona Babele, din cauza vremii nefavorabile, care i-a impiedicat sa coboare de pe munte. Potrivit lui Claudiu Vasilescu, de la Salvamont Busteni, coborarea celor sase turisti a fost foarte dificila, din cauza cetii care a facut ca marcajele sa fie greu vizibile.

Comentariul specialistuluiDeasupra Europei vestice, campul de presiune se va mentine ridicat, iar in restul continentului va fi scazut. Aceasta configuratie presupune o circulatie a aerului dinspre nord-vest catre sud-est si evolutia si a altor sisteme frontale, care vor aduce ploi in spatiul alpino-carpato-balcanic, inclusiv in Romania. Pana la aparitia acelor sisteme noroase, in sud-estul Europei va avea loc o patrundere de aer cald, ce va insemna cresterea temperaturii si in tara noastra. In Muntenia, Dobrogea si in Moldova si astazi vor fi valori de temperatura mai mari de 24... 25 de grade. Ploile care urmeaza vor fi locale si insemnate cantitativ.
meteorolog Romica Jurca


Bucurestimax. 24°C a— min. 9°C
a— Azi (luni): Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla in general moderat.

a— Maine (marti): Vremea va fi instabila. Cerul, variabil, se va innora treptat dupa-amiaza si, indeosebi noaptea, vor fi averse si descarcari electrice. Maxima: 26°C, iar minima: 10°C.

a— Poimaine (miercuri): Vremea va fi instabila. Cerul va avea innorari temporare, iar ziua vor fi conditii slabe de ploaie. Maxima: 22°C, iar minima: 9°C.

Azi in taraBacau 21°C a— Baia Mare 18°C a— Brasov 15°C a— Buzau 24°C a— Cluj-Napoca 17°C a— Constanta 23°C a— Craiova 23°C a— Deva 20°C a— Galati 22°C a— Iasi 20°C a— Miercurea Ciuc 14°C a— Oradea 20°C a— Pitesti 23°C a— Sibiu 18°C a— Suceava 17°C a— Targu Mures 18°C a— Timisoara 21°C


Pe litorala— Azi (luni): Vremea va fi frumoasa, cu cerul variabil. Vantul va sufla moderat, cu intensificari temporare. Maxime: 22... 23°C, iar minime: 13... 14°C. Temperatura apei marii va fi de 19... 20°C.

a— Maine (marti): Vremea va deveni instabila la amiaza. Cerul variabil, se va innora si noaptea pe arii extinse vor fi averse insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului. Maxime: 23... 25°C, iar minime: 13... 14°C. Temperatura apei marii va fi de 18... 20°C.

a— Poimaine (miercuri): Vremea va fi instabila. Cerul va fi noros si trecator va mai ploua. Vantul va sufla moderat, cu intensificari temporare. Maxime: 20... 21°C, iar minime: 11... 12°C. Temperatura apei marii va fi de 18... 19°C.


La muntea— Azi (luni): Ziua cerul va fi variabil, cu unele innorari si ploi izolate in masivele nordice ale tarii. Noaptea cerul se va innora in Occidentali si in vestul Meridionalilor.

a— Maine (marti): Cerul va fi noros si pe arii extinse vor cadea averse, insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului, dimineata in Occidentali, apoi in Meridionali si Orientali. Vor fi conditii de grindina.

a— Poimaine (miercuri): Vremea va fi instabila. Cerul va fi noros si va ploua pe arii relativ extinse.