Un dezechilibru dramatic ne da inca dureri de cap: cel dintre pofta de consum si pofta de munca. Asa ca in vreme ce la noi creste furia cumparaturilor, numerosi romani luand zilnic cu asalt magazinele si pietele, tocand bani multi, oferta interna de bunuri si servicii continua sa se miste incet. Cum de reusesc totusi magazinele si pietele sa faca fata valurilor de cumparatori? Simplu: oferind marfuri importate. Si iata cum la noi, consumul in crestere stimuleaza intr-adevar productiaa€¦ dar in mare masura productia altor tari.


In anii din urma, ce-i drept, tot mai multe fabrici de-ale noastre sunt prezente pe piata si vand. Dar, atentie, vand cu deosebire acele fabrici care au atras capitaluri straine si lucreaza performant. Celelalte, tributare vechiului slogan "Merge si asa", deci la voia intamplarii, n-au nici o trecere pe piata interna. Romanii prefera importurile, de la electrocasnice si electronice pana la materiale de constructii si automobile.


Desigur, in loc sa importam marfuri, impovarand balanta contului curent, afacerea cea mai buna ar fi sa atragem producatori performanti din toata lumea sa-si fabrice marfurile la noi in tara. Ceea ce nu-i deloc simplu. Desi lozinca "Nu ne vindem tara", in forma ei bruta, s-a demodat, sfanta noastra birocratie n-a incetat sa-i blocheze pe investitorii straini. Si chiar daca astazi i s-a luat considerabil din putere, dincolo de birocratie, de stampile, de legi neclare, de descurajari fatise ori ascunse, exista o forta mult mai puternica in calea investitiilor straine. O forta nevazuta, dar extrem de activa, ce agita spirite si influenteaza conceptii. Si nu de azi, de ieri ne razboim noi cu aceasta fantoma, ci de mai bine de o suta de ani.


Fara indoiala ca problema nici macar n-ar exista daca piata interna ar fi capabila sa asigure in totalitate finantarea investitiilor absolut necesare pentru programele interne. Dar nu este! N-a fost nici in perioada interbelica, nici in anii socialismului, si nu este nici acum. Virgil Madgearu, economistul si politicianul care a analizat in profunzime economia nationala, trasaturile specifice ale dezvoltarii societatii romanesti, a vazut in investitiile straine o importanta linie de miscare. De altfel, la nivelul ideilor, lucrurile au fost transate inca din secolul al XIX-lea. Dar fantoma aparea pe neasteptate si producea panica. Daca "ruginitii" - constituiti intr-o aripa retrograda a conservatorilor - pledau pentru o forma de stat adusa la nivelul... fondului feudal al societatii romanesti, este de la sine inteles ca fantoma ii determina sa nu vada cu ochi buni capitalul de afara. Pentru ca investitorii straini aduceau in tara si idei noi de organizare. Nu numai a economiei, ci si a statului. Ce ne trebuie noua dezvoltare? - se intreba Nicolae Filipescu. Pentru ca noi, gandea el, nu avem decat "un targ ingust de desfacere, cu deosebire sarac, incat, in afara de cateva articole de larga consumatie, toate nevoile se satisfac de o fabrica sau doua". Intrebarea a primit insa raspuns in epoca. Toti ganditorii ilustri ai vremii au sustinut dezvoltarea, au sustinut atragerea de capital strain, in absenta caruia aceasta dezvoltare nu era posibila. Xenopol intelesese ca nu putem "sa facem totul" si ca trebuie sa vedem in ce domenii suntem mai aproape de varf. In aceste domenii recomanda marele istoric sa acceleram dezvoltarea. El aratase calea. P.P. Carp sugera metoda: "Atragerea de investitii straine, pentru a nu se sustrage putinele noastre capitaluri interne de la fireasca activitate economica productiva ce se desfasoara in tara".


Fiecare noua etapa a reactualizat disputa. Fiecare noua generatie vedea fantoma si venea cu propriile-i argumente, de parca razboiul abia incepea. C. Radulescu-Motru se temea ca investitorii straini aduc din Occident libera concurenta, fapt economic ce nu se potriveste moravurilor poporului roman. Iar Dimitrie Gusti, intr-un studiu publicat in "Enciclopedia Romaniei", monumentala lucrare aparuta in prejma celui de-al doilea razboi Mondial, era si mai drastic: "O viata economica cedata strainilor duce la exploatarea nemiloasa a bogatiilor tarii si la secarea posibilitatilor de traiu pentru generatiile viitoare". Evident, era vazuta numai fata urata a medaliei. Nu se vedea si reversul: tarile care au reusit sa atraga mai mult capital strain au fost cele dintai care au rupt lantul subdezvoltarii.


Astazi, ca si in secolul al XIX-lea, ca si in anii interbelici ori dupa razboi, adevarul reliefat de P.P. Carp e la fel de viu: nevoia de investitii straine, pentru a nu sustrage putinele noastre capitaluri interne de la rosturile firesti ale activitatii economice. Inclusiv Ceausescu a deschis portile pentru capitalurile straine. Dar, constrans de limite ideologice si de teama ca-si va pierde puterea de a da directive, a facut societati mixte, in care partea romana detinea cel putin 51% din actiuni. Normal, capitalul strain nu s-a inghesuit sa vina in astfel de conditii. Si atunci s-a adresat creditorilor internationali, facand datorii uriase. Si, desigur, impovaratoare.

Ar fi grav sa repetam astazi greseala lui Ceausescu. E vremea sa invingem fantoma, care inca n-a coborat steagul.