Premierul Tariceanu a declarat, miercuri seara, ca decizia Senatului ca Executivul sa sustina financiar construirea Catedralei Neamului, sustinuta si de senatori PNL, e una "pripita" si a aratat ca Romania este un stat laic, iar Guvernul nu e chemat in nicio tara sa construiasca lacasuri de cult.

El a amintit ca in Romania, in afara de Biserica Ortodoxa, exista si cultul romano-catolic, greco-catolic, protestant. "Guvernul poate sa aiba o contributie financiara, dar noi suntem un stat laic. Guvernul nu este nicaieri in Europa chemat sa construiasca lacasuri de cult. Cred ca este o decizie un pic pripita. E foarte bine ca parlamentarii isi arata sprijinul pentru Biserica Ortodoxa, dar nu cred ca aceasta este formula cea mai potrivita de exprimare", a spus Tariceanu.

Premierul a aratat ca asigurarea libertatii de cult implica si alte masuri, precum finantarea salariilor preotilor. "Sunt lucruri care denota atitudinea Guvernului fata de cult si de religie, dar nu aceste lucruri, cred ca sunt excesive", a adaugat Tariceanu.

In privinta procedurilor de alegere a unui nou patriarh, seful Guvernului a afirmat ca a observat o preocupare din zona politica mult prea mare pentru aceasta problema care ar trebui sa revina exclusiv Bisericii Ortodoxe si a precizat ca nu doreste, ca prim-ministru, sa se amestece, aratindu-se convins ca biserica are resursele interne necesare pentru a face alegerea cea mai potrivita.

Plenul Senatului a adoptat, marti, o initiativa legislativa a PRM, de modificare a legii privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mintuirii Neamului, potrivit careia Patriarhia, Guvernul si administratia locala se vor implica in finalizarea acestui proiect.

Propunerea legislativa de modificare a Legii 261/2005 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mintuirii Neamului a fost initiata de parlamentarii PRM si a fost adoptata in plenul Senatului cu 61 de voturi "pentru", un vot "impotriva" si 5 abtineri.

Parlamentarii PRM au propus prin initiativa legislativa ca fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mintuirii Neamului sa fie asigurate in proportie de 50% de catre Patriarhia Bisericii Ortodoxe, iar in proportie de 50% de catre Guvernul Romaniei.

O alta propunere de modificare a Legii 261/2005 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 19/2005 prevede ca termenul de finalizare a acestui proiect este 1 decembrie 2011. Initiatorii arata in expunerea de motive ca au tracut mai bine de doi ani de la aprobarea OUG 19/2005, iar lucrarile pentru realizarea Catedralei Mintuirii Neamului inca nu au inceput, in special din cauza lipsei fondurilor necesare pentru demararea acestui proiect.

In urma dezbaterilor proiectului in Comisia de buget finante, propunerea PRM privind procentul cu care Biserica Ortodoxa si Guvernul vor participa la aceasta constructie a fost modificata printr-un amendament adus de senatorul PSD Viorel Stefan, in sensul ca s-a eliminat exprimarea in procente.

Astfel, initiativa prevede ca fondurile destinate construirii Catedralei Mintuirii Neamului vor fi asigurate de catre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane, de catre Guvernul Romaniei, in limita sumelor alocate anual cu aceasta destinatie, din bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, precum si de catre autoritatile administratiei publice locale. Temenul propus de parlamentarii PRM pentru finalizarea constructiei a fost eliminat, in urma dezbaterilor in Comisia de buget-finante.

Senatorul PSD Razvan Theodorescu si senatorul PNL Puiu Hasotti au declarat in plen ca initiativa legislativa este "binevenita", in timp ce senatorul democrat Gheorghe Constantin a aratat ca Guvernul si administratia publica locala ar trebui sa se implice in solutionarea litigiilor legate de terenul pe care se va construi acest ansamblu, astfel incit realizarea proiectului sa nu mai intimpine astfel de intirzieri legate de probleme judiciare. Presedintele de sedinta, Norica Nicolai, a declarat ca adoptatea initiativei legislative reprezinta "un gest pe care Parlamentul il face in memoria Patriarhului Teoctist, care si-a dorit foarte mult ca aceasta Catedrala sa fie inaltata in mandatul sau in fruntea Bisericii Ortodoxe". Initiativa legislativa va ajunge in dezbaterea Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional, Senatul fiind prima Camera sesizata. (MEDIAFAX)