Serbia este pregatita pentru o eventuala mobilizare a trupelor sale in Kosovo, in cazul in care albanezii declara independenta si aceasta este recunoscuta de Occident, a declarat, ieri, secretarul de Stat pentru Kosovo din cadrul Guvernului sarb, Dus
Serbia este pregatita pentru o eventuala mobilizare a trupelor sale in Kosovo, in cazul in care albanezii declara independenta si aceasta este recunoscuta de Occident, a declarat, ieri, secretarul de Stat pentru Kosovo din cadrul Guvernului sarb, Dusan Prorokovici, citat de postul B92. Recunoasterea unilaterala a independentei de catre statele occidentale ar justifica o eventuala decizie privind dizlocarea trupelor sarbe in Kosovo si anularea acordului incheiat de NATO cu fostul Guvern, in urma cu opt ani, in baza caruia militarii sarbi au fost retrasi din regiune, a avertizat oficialul sarb, precizand ca Belgradul este, de asemenea, pregatit sa inchida granitele cu provincia si sa impuna un embargou comercial asupra regiunii, locuita majoritar de albanezi. Declaratiile secretarului de Stat pentru Kosovo, Dusan Prokorovici, au fost contrazise insa de ministrul de Externe sarb, Vuk Jeremic. Serbia nu va ameninta cu o actiune militara in Kosovo, desi declararea independentei provinciei ar deschide "cutia Pandorei" a problemelor de securitate in Balcani, a declarat seful diplomatiei sarbe pentru publicatia britanica Financial Times. "Nu vom contribui la destabilizarea provinciei prin mijloace fizice, militare sau de securitate", a afirmat Jeremic, precizand ca "vor fi folosite toate resursele legale, diplomatice si practice pentru a demonstra ca nu acceptam o declaratie de independenta". Pristina a declarat ca intentioneaza sa isi declare independenta de Belgrad in decembrie, anul acesta, in cazul in care negocierile cu partea sarba nu vor ajunge la un rezultat. (A.M.L.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.