Pompierul de serviciu

Marcel e un baiat care are 32 de ani si un metru si treizeci si doi de centimetri. Ha, ce coincidenta, auzi, 32 de ani si tot atatia centimetri peste un metru! Nu-i nimic. La anua€™ o sa aiba 33 de ani, dar centimetrii peste un metru or sa-i ramana
la fel, ca nu mai are unde sa creasca. Pe Marcel...

... il cunoaste multa lume, mai ales atunci cand are nevoie de el sa faca frumos la emisiuni tv, videoclipuri muzicale, circ, discoteca, bar si d-astea. Nu exista sa lucrezi in industria asta a biznisului de divertisment (sic!) fara sa nu-l cunosti pe Marcel. Ai nevoie de o mascota intr-un spectacol? Raspunsul sta in Marcel. Vrei
sa-ti vina multa lume in discoteca sa vada cum canta un pitic imbracat frumos? Ia-l pe Marcel, chiar daca n-are voce, nu-i nimic, daca vrei voce te duci la opera, nu te duci la discoteca, da?, deci da? Vrei la circ sa-ti rada copiii de un pitic care face lucruri caraghioase? Deci poate n-ai inteles. Marcel e dispus sa-ti fie tie tot ce vrei. Cred ca si filme porno dac-ar fi la o adica. Bai, deci de ce spun eu asta. Pentru ca, in societatea romaneasca, un tip ca Marcel nu indeplineste decat o singura functie posibila: pompierul de serviciu, ala de care toti au nevoie pentru cateva ore si de care oricine se poate dispensa o viata intreaga.  


SITUATII. De altfel, societatea romaneasca si-a demonstrat cu asupra de masura incapacitatea de a-si asimila "ciudatii". Definitie necesara: se intelege prin "ciudat" acea persoana umana incapabila (sau incapacitata de pe urma unui nefericit accident) sa-si poarte singura de grija, stand la mila statului). Sinonime posibile: handicapat de diferite grade, persoana cu dizabilitati etc... Marcel are handicap de gradul doi. Inaltimea nu-i da prea mari posibilitati de afirmare sociala. Un pitic poate sa-ti repare un ceas, dar nu poate sa se urce pe schela, nici macar la tejghea, sa-ti vanda ceva, n-ar putea. Sau sa te tunda. Imagineaza-ti putin cum ar fi, tu om de inaltime normala, sa stai pe un scaun d-ala de frizer si un pitic sa se invarta in jurul tau, chinuindu-se sa-ti ajunga la cap.


"UITA-TE!", imi zice aratandu-mi cum ii atarna piciorutele de pe scaun. Suntem pe o terasa, bem si vorbim despre Marcel. "Stai sa-ti arat cum ma duc sa-mi iau o bere dinauntru." Da, stiu, tejgheaua dinauntru e mare si pentru unul de inaltime medie, darmite. Si asa. "In autobuz. Nu vrei sa stii cat imi ia sa ma urc in autobuz." Nu, nu te gandi ca se gandeste cineva sa-l ajute. Fiecare e pe spezele lui. Cine are nevoie de ajutor sa-si cumpere. Cu bani poti sa-ti cumperi orice. "La tren e supersimpatic. Pai prima treapta practic imi ajunge aici" si face semn pe pieptul lui. Nu ma buseste rasul, dar pe Marcel da. Marcel e superobisnuit cu situatii d-astea. A invatat sa-si minta inaltimea, adaptandu-si, dupa cat poate, comportamentul la societatea de giganti in care a fost nevoit sa traiasca. Simte in spate privirile curiosilor care se veselesc cu veselie mare cand il vad. Nu-l mai atinge de mult comportamentul asta.


MINILUMEA. "Tu ma vezi cat sunt, da? Pai am si eu 32 de ani, sunt tata de copil. Ei, eu ma imbrac de la copii. Sa ma vezi cat imi ia sa-mi gasesc un tricou fara elefantei pe el. Lasa, ca oricum, eu nu ma potrivesc cu totul la marimile de copii. Copiii sunt mai micuti, mai slabuti, eu, desi sunt pitic, am o alta conformatie a corpului." Mare taina si imbracatul asta.

"Blugi nu pot sa-mi iau de la copii. Si atunci ce fac?" Pasul unu: "Imi cumpar o pereche normala, dupa care..." pasul doi: "ma duc si mai dau si la croitor alti bani ca sa-i ajusteze pe conformatia mea". Concluzie: "deci pe mine o pereche de blugi ma costa si in plus, unde mai pui ca-mi mai ia si cateva zile pana mi-i face croitorul. Asta e. Pantaloni, camasi, chiloti... tot imi iau de la copii".   


4 CLASE. S-a nascut pe langa Constanta intr-o familie cu noua copii. Are patru clase primare si atat, pentru c-a fugit de la scoala normala pentru ca-l bateau copiii si faceau misto de el si n-a mai suportat si si-a luat lumea-n cap. Parintii lui ce-au zis. "N-au zis. Crede-ma, la noua copii cati eram, unul in minus nu se simtea." Ma rog, "trecut-au anii", chestii, socoteli, s-a incurcat cu o tipa, o pitica, la fel ca el. Ei, el pe fata asta o stia de mult si tocmai d-aia s-au si casatorit, dar treaba e ca Marcel voia neaparat un copil si fata asta nu ramanea si nu ramanea si atunci ea odata i-a zis lui ca de fapt si-a legat trompele ca sa nu mai ramana, ca ramanea ca iepuroaicele si atunci Marcel s-a suparat rau de tot pentru ca l-a mintit atata amar de vreme fata aia si a plecat, n-a mai stat cu ea. Si asa a plecat iar Marcel de acasa.

Povesti cu fete are cu gramada dar nu asta ma intereseaza pe mine acum. Ard de curiozitate sa-mi spuna din ce traieste si aflu ca traieste din cele doua milioane doua sute pe care i le da statul pentru ca e handicapat de gradul doi. "S-au spalat pe maini cu noi. Ce si-au zis. Ia sa le dam la astia doua milioane de lei si doua sute de mii pe luna, sa-i lasam sa se descurce cum o fi si noi dormim linistiti."


SAU. "Stai sa vezi la hotel cum e. Camerele sunt mobilate pentru oameni normali, hai, ca in pat te mai urci cum te mai urci, daa€™ in oglinda din baie cum te uiti? Sau la chiuveta." "Te rog, Marcel, nu intra in amanunte." "Aaa! Cate pisoare crezi c-am vazut la viata mea? Multe, dar degeaba." Bun, e clar, societatea noastra e o tanti imputita care functioneaza, in mod cert, dupa criterii complet bolnave. Ce ar putea societatea romaneasca sa faca pentru piticii ei. "Stii ce-as vrea eu? As vrea sa fie un spatiu, uite cum e terasa asta, in care sa ne intalnim noi, piticii, si sa socializam. Mai cunosti pe cineva, mai una, mai alta, mai faci schimb de un numar de telefon, de un e-mail ceva... E anormal. Suntem doua mii si ceva de pitici in toata tara si nu stim unii de altii. Adica putini stiu unii de altii. Sa fie un magazin cu haine pentru noi. Sa fie mobilier pentru noi. Sa fie... sa ne simtim si noi oameni."  

Insule izolate intr-un arhipelag izolat, intr-un ocean singuratic. Oceanul asta, neamul romanesc, sanctioneaza ontologic orice deviere de la matrita initiala, rupandu-i, nemilos si transcendental, un bilet de trimitere in iad. Un iad de care habar n-are cat e de aproape el insusi. Neamul romanesc, nepasator si rece.


AMANARI
"Pentru locul pe care ni-l dorim noi, piticii, am facut mai multe diligente pe la ONG, pe la astea. Toate ma tratau cu mare atentie dar pe urma incepeau sa ma amane. Ca e-n concediu, ca e in delegatie, ca nu e in tara. Si ma amanau cu saptamanile si lunile. Eu imi puneam speranta in ei si pe urma ajungeam de unde am plecat. Sunam si tot sunam, dar degeaba"
Marcel


SOCIALIZARI
"Dac-am avea si noi locul nostru, altfel am fi, ne-am simti si noi oameni, nu ciudatenii tratate cu sictir. Nu e normal ca noi, cei care suntem intr-o minoritate atat de restransa (sic!, n. r.) sa nu stim unii de altii, sa nu ne ajutam noi intre noi. Pentru ca am ajuns la concluzia ca daca nu ne ajutam noi, piticii, intre noi, nimeni altcineva nu ne mai ajuta"
Marcel

---

Despre autor: