Memorialul TACERII. Si eu am fost la Ramnicu Sarat...

...In urma mea, usa de fier se inchide cu un scartait lugubru si aud cum se tranteste zavorul; au uitat sa unga balamalele, ca altadata, imi spun. Frigul patrunde repede in oase, cu toate ca eram bine imbracat, nu in zdrentele de atunci. Incerc sa deslusesc ce-i in jurul meu, la becul chior din tavan: un pat de fier, un scaunel, doua tinete, una pentru apa, cealalta pentru nevoile fiziologice, o sobita cu tabla rece, precum pardoseala de piatra, si sus, sus de tot, o palma de fereastra cu gratii. Fac primii doi-trei pasi, pana la zid si tot atatia inapoi. Chiar daca as fi vrut sa ma asez pe scaun, trebuia numai cu spatele la usa. Cat despre pat, nici vorba, intre 5 dimineata si 10 seara, n-ai voie sa te atingi, ca si de zidul dinspre cealalta celula, pentru a nu comunica prin Morse. Surprins fiind, gardienii cu voci guturale si figuri asiatice patrund inauntru si portia de bataie inlocuieste turta de seminte de matura si latura de orez fiert! Conform intelegerii, dupa un sfert de ora, sunt eliberat, trebuindu-mi cateva bune minute sa-mi revin, din aceasta experienta traita in ziua de 10 februarie 2007, cand IICCR si PNTCD au lansat Proiectul "MEMORIALUL RAMNICU SARAT - De la vis la realitate" (vezi ZIUA, din 12.II, 5.III si 28.III.07).
Proiectul amintit a devenit realitate, printr-o Hotarare a Guvernului Romaniei (6 iunie), privind trecerea sinistrei inchisori in administrarea Institutului, pentru a o organiza ca Muzeu Memorial al Victimelor Comunismului. In motivarea demersului initiatorilor se specifica, printre altele, ca aici au fost trimisi, din 1957, fruntasii taranisti Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazar, Ion Diaconescu, Victor Radulescu-Pogoneanu, precum si fostii ministri Ion Petrovici si Petre Tomescu. Izolarea totala, celulele "personale", infometarea progresiva si bataile zilnice devenisera simbolul acestui iad pamantean, unde avea sa-si gaseasca moartea si batranul Ion Mihalache (5 februarie 1963).
Ceea ce anterior fusese doar enuntat, acum s-a transformat intr-o ampla si pertinenta dezbatere despre anii totalitarismului comunist, pornind de la exemplul concret al detentiei de aici si largind sfera investigatiei in ceea ce a insemnat universul concentrationar din perioada dejista, dar si din "iepoca de aur" ceausista, cand functionau perfect "cei 3F" (frica, foame, frig). Sa nu se uite ca in Romania, zisa "populara" si apoi "socialista", au fost arestati politic circa doua milioane de oameni, dintre care aproape trei sute de mii nu s-au mai intors acasa. La "catedra" acestei Universitati, prima prelegere a avut-o Ion Diaconescu, presedintele de onoare al PNTCD, singurul actual supravietuitor de la Ramnicu Sarat, vorbind despre cei sase ani petrecuti in temnita tacerii (peste trei milioane de minute). Au urmat alti cercetatori ai fenomenului, din tara si strainatate, menit sa scoata la lumina cat mai multe dintre ororile partidului comunist si ale securitatii sale multilateral dezvoltate, pentru a fi aduse pe larg in constiinta contemporaneitatii.
Initiativa IICCR trebuie urmata si de alte "memoriale", tinand cont ca din cele peste 120 de inchisori si lagare de exterminare, mai exista azi destule dovezi "specifice" ale suferintei omenesti, incepand cu Jilava, Pitesti, Cavnic si Canal, terminand cu domiciliile fortate din baraganele noastre. Acesta-i genocidul de stat comunist!
P.S. Pacat ca ziarul nostru n-a fost invitat la aceasta manifestare sustinuta de Fundatia "Konrad Adenauer". Am fi putut publica mult mai multe despre ea.

---

Despre autor: