Cazul furtului sumei de 40.400 RON dintr-o anexa a sediului Sectiei 21 Politie a pus pe jar Politia Capitalei. La inceputul acestei saptamani, casierul respectivei sectii a ridicat de la banca, in numerar, suma de 46.500 RON, reprezentand unele drepturi banesti ale salariatilor Politiei Sectorului 6 si ai Sectiei 21 Politie, bani din care acestia au incasat doar suma de 6.000 RON. Restul sumei a fost depozitata de catre casier intr-o anexa neasigurata, de unde, de altfel, a si fost furata. Politistul neglijent s-a ales cu dosar penal si va fi nevoit sa scoata din buzunar intreaga suma.

La inceputul acestei saptamani, ofiterii si subofiterii Politiei sectorului 6 si cei ai Sectiei 21 Politie ar fi trebuit sa incaseze anumite drepturi banesti provenite atat din plata unor concedii de odihna neefectuate, cat si contravaloarea unei parti din chiria locativa platita de unii dintre politistii care nu detin o locuinta proprietate in municipiul Bucuresti. Banii au fost ridicati, marti, din banca de catre agentul-sef Cristian Toparceanu, care indeplineste si functia de casier al Sectiei 21 Politie. Ajuns la unit ate, agentul-sef a inceput sa distribuie sumele in cauza, insa, din pricina faptului ca unii dintre politisti nu se aflau in unitate, a reusit sa distribuie doar 6.000 RON.

Anexa neasigurata
Seara, la terminarea serviciului, Toparceanu mai avea in casierie suma de 40.500 RON, bani pe care, din motive care ne scapa atat noua, cat si conducerii Sectorului 6 Politie, a gasit de cuviinta sa-i depoziteze intr-o anexa a sediului Sectiei 21 Politie, pe un birou dezafectat.