Ford va prelua Automobile Craiova cu ocazia Salonului International Auto de la Frankfurt.

Semnarea contractului de privatizare a societatii Automobile Craiova, cu firma americana Ford, va avea loc cel mai probabil miercuri, la Salonul International Auto de la Frankfurt, din Germania, potrivit unor surse guvernamentale. Negocierile dintre Comisia de privatizare si reprezentantii Ford nu au fost inca finalizate, continuind in fiecare zi a acestei saptamini. Cele doua parti sint decise sa ajunga la un acord in cursul acestei saptamini. Premierul Tariceanu a declarat ca negocierile sint avansate si se desfasoara bine, el exprimindu-si increderea ca se vor incheia prin preluarea pachetului majoritar de actiuni. „Sint optimist in privinta incheierii unui acord cu reprezentantii Ford, acord care se va finaliza printr-o lege speciala de privatizare", a afirmat Tariceanu. Privatizarea se va realiza in baza unei legi speciale, intrucit pretentiile companiei Ford, singurul ofertant, nu se incadreaza in legislatia actuala. Potrivit presedintelui Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, Sebastian Vladescu, reprezentantii Ford nu au cerut facilitati fiscale, insa vor sa fie clarificate toate problemele legate de societatea Automobile Craiova, de la cele referitoare la datoriile catre stat pina la cele legate de raspunderea pentru masinile produse de fostul proprietar Daewoo si aflate inca in circulatie. Ford Motor Company este singurul ofertant pentru preluarea Automobile Craiova.