Pornirea pentru aceasta munca cu necunoscutul mi-a insuflat-o predecesorii de o mare probitate profesionala, intre care colonelul Dumitru Ceacanica, dar si altii, precum Dumitru Manusi, Bebe Horascu si altii, carora le port o netarmurita recunostinta.

Am facut aceasta introducere pentru ca in cazul pe care o sa-l descriu in continuare o sa vedeti ce sansa joaca uneori un rol decisiv.

Deci, la sfarsitul lunii ianuarie 1978, intr-o zi de sambata (ca un facut, toate marile evenimente judiciare din cei 36 de ani de activitate s-au intamplat, ca o fatalitate, de regula sambata sau duminica), tocmai studiam un dosar cu autori necunoscuti privind un omor, impreuna cu colegul meu de serviciu de atunci, capitanul Stefan Jora, un foarte bun amic, cand secretara directiei, Doina Paunescu, ne invita in sala de sedinte.

Mai erau zece minute pana la finele programului de lucru si fiecare dintre noi ne faceam planuri cum sa ne petrecem sfarsitul de saptamana. Doina tinea in mana un maldar de ordine de serviciu si plicuri cu bani pentru avansul de cheltuieli, ce urmau a fi decontate dupa efectuarea unor misiuni in provincie. Stefan Jora se scarpina in cap si-mi sopteste: "Teteule, am imbulinat-o, cred ca s-a intamplat ceva nasol in tara". Asa ca adio planuri, odihna, familie, distractii etc.

O crima odioasaTrebuie sa spun ca noi, ofiterii din directia judiciara a Inspectoratului General al Militiei, si mai ales cei de la Serviciul omoruri, din care faceam parte, eram intr-un permanent "razboi", desi era timp de pace, iar plecarea in orice misiune dura cateva minute.

Permanent aveam la serviciu un geamantan in care se aflau cele necesare unei deplasari (de scurta sau de lunga durata) si un altul acasa, in acelasi scop. Asa ca a pleca de urgenta cu trenul sau cu avionul la Suceava, Tulcea, Satu-Mare, Timisoara sau aiurea constituia o bagatela.

Asadar, am intrat in sala de sedinte, unde a venit imediat seful directiei, generalul-maior Nicolae Chiriac, avand o mina care nu prevestea nimic bun si, fara a pierde timpul, ne-a prezentat o speta la auzul careia ni s-a facut parul maciuca si pielea de gaina. Despre ce era vorba?

In cursul diminetii de sambata, 28 ianurie 1978, au fost descoperite doua colete (saci de iuta) cu segmente de cadavru (o mana si un picior cu o parte din abdomen) cu certitudine apartinand unei femei, unul gasit in spatele garii din comuna Neajlov - Ilfov, iar celalalt pe rambleul de cale ferata din perimetrul garii Prahova, din judetul cu acelasi nume.

Paralelism cu "cazul Anca"Poate cazul in sine nu prezenta un grad asa mare de interes daca in urma cu cateva luni, mai precis in perioada 7-9 iulie 1977, pe teritoriul Capitalei nu s-ar fi aruncat segmentele unui cadavru apartinand unei tinere, Anca Broscotean, din Sibiu, care a fost omorata in timpul unui act sexual de catre un bolnav psihic, obsedat sexual. Crima a fost comisa intr-o garsoniera situata in Piata Amzei din Capitala. Victima a fost sectionata si introdusa in pungi de plastic, care au fost aruncate in diverse WC-uri publice. Trebuie sa va spun ca acel caz se afla in curs de judecata, cu un autor inventat de un procuror incompetent dar zelos, in cardasie cu unele cadre cu functii inalte din Militie.

Acest caz a fost mediatizat foarte mult, atat inainte, cat si dupa 1990, trista eroare judiciara sau, mai concret spus, inscenare judiciara, fiind cunoscuta drept "cazul Anca".

Si, ca sa inchei, dupa trei ani, mai precis la 30 noiembrie 1980, adevaratul autor a fost identificat de un simplu ofiter judiciarist, dar rasat, pe atunci capitan, Sica Dragomir de la Circumscriptia 4 Militie, situata pe Strada Ion Neculce, Sectorul 1. Autorul a fost identificat si condamnat la moarte, deoarece intre timp mai ucisese o femeie in aceleasi circumstante.

Noi, cei care lucram si in acest caz de trista amintire, si care nu am fost de acord ca autorul este cel "determinat" (desi nici acesta, Ion Samoilescu, zis Sony, nu era un mileusel, dar nici criminal), am tresarit la aparitia unei alte femei ucise si segmentate.

O mana si un picior Deci, problema se punea ca noi, ofiterii Serviciului Omoruri, sa ne deplasam in cele doua localitati, pentru identificarea femeii ucise si, mai ales, pentru identificarea asasinului.

Asadar, eu, care pe atunci aveam gradul de capitan, impreuna cu colegul meu Stefan Jora, a trebuit sa ne deplasam in comuna Prahova, o comuna puternic industrializata, aflata la circa 15 km de municipiul Ploiesti, cuoscuta mai ales datorita echipei de fotbal cu acelasi nume, ce activa in Divizia B. Nu mai fusesem niciodata in aceasta localitte, insa drumurile m-au purtat de sute de ori cu trenul prin aceasta comuna.

Ne-am urcat intr-o masina si am demarat spre locul faptei. Afara era un ger de peste -15 grade Celsius. Ajunsi la locul cu pricina ne-am apucat de treaba; procurorul criminalist, medicul legist si ofiterii, toti din cadrul Militiei judetului Prahova, ne asteptau. Fragmentele de cadavru - o mana, un picior si o parte din trunchi erau asezate intr-un sac de iuta si ambalate in hartie de ziar.

Din discutiile foarte sumare purtate cu procurorul criminalist si cu seful Serviciului Judiciar, pe atunci colonelul Ion Saulea, se emisese ipoteza ca ar fi vorba despre o victima a unui avort empiric (in acea vreme avortul era interzis prin lege si erau foarte frecvente cazurile de deces al unor femei ca urmare a acestor manevre abortive empirice). Dupa ce le-am comunicat interlocutorilor ca asemenea fragmente de cadavru s-au gasit si la Neajlov-Ilfov, acestia si-au schimbat parerea.

Lipsea... capul! Prea multe lucruri nu aveam de facut in planul cercetarii la fata locului, doar amprentarea digito-palmara a singurei maini existente in sac. Intre timp am primit ordin de la Bucuresti ca fragmentele sa fie de urgenta transportate la Institutul de Medicina Legala "Prof. Dr. Mina Minovici", pentru a fi imperecheate cu cele de la Neajlov.

In cursul noptii am primit prin telefon vestea ca este vorba de cadavrul unei femei, dar din asamblarea lui lipseste capul. Aici deductia era simpla - autorul a aruncat sau a distrus capul victimei pentru a nu putea fi identificata ori ca sa intarzie cat mai mult posibil acest lucru.

Formula dactiloscopicaImpreuna cu colegul meu Jora ne-am apucat sa insailam un plan de masuri in care am prevazut mai multe ipoteze, intre care si aceea a unui avort empiric cu moartea victimei, dar si cea a unui omor comis din gelozie, razbunare, jaf etc.Seful Biroului Criminalistic de la Ploiesti s-a apucat hotarat de treaba si in circa 30 de minute a facut formula dactiloscopica mono si deca-dactilara a mainii stangi a victimei, pe care a transmis-o la Institutul de criminalistica din Inspectoratul General al Militei Bucuresti, pentru comparari.

Aceasta era una din sansele reale si sigure de identificare a victimei, dar numai in cazul in care ea ar fi fost, in vreo imprejurare, "clienta" vreunui organ de militie din Romania, lucru putin probabil, dar care oricum trebuia incercat.

Filtru la caminul culturalIntre timp, efectivele s-au inmultit si se punea problema sa le dam de lucru, asa ca i-am directionat spre domiciliul unor "moase" despre care existau informatii la postul de militie ca se ocupa cu intreruperi ilegale de sarcina, atat in comuna Prahova, cat si din localitatile limitrofe, cu consemnul sa ne vedem dimineata la ora 7 pentru noi ordine.

Se facuse unu noapea, era un ger de crapau pietrele, iar langa postul de militie se afla caminul cultural, de unde razbateau ritmuri muzicale alerte de se cutremurau ferestrele. Colegul meu Stefan Jora imi propune sa facem o "descindere" la caminul cultural pentru a vedea ce "arsenale" de arme au la ei tinerii din aceasta comuna, si nu numai. Intra in atributiile noastre, cei care lucram in Serviciul Omoruri, de a preveni asemenea fapte care aveau loc frecvent si in casele de cultura ori in saloanele de dans, comise spontan, pe fondul consumului exagerat de alcool sau al geloziei.

Asadar, impreuna cu colegul, seful de post si trei ofiteri de la judetul Prahova, imbracati "popa" - adica militari - ne-am deplasat peste drum, unde, la intrare, ne astepta primarul comunei, insotit de directorul caminului cultural. Ii punem in tema cu ce aveam de gand sa facem, directorul institutiei culturale pune mana pe microfon si explica tinerilor - baieti si fete - ca vor trebui sa treaca printr-un "filtru". Si ca sa inchei, trebuie sa va spun ca asupra tinerilor nu s-au gasit arme albe - cu doua exceptii: in posetele a doua fete s-au gasit cutite cu buton - , dar, dupa golire, din salon am recuperat 63 de cutite, pumnale, boxuri si sisuri abandonate pe jos ori in ferestre, arme care puteau la o adica sa produca vatamari corporale sau fapte mai grave.

La locul fapteiLa ora 2:30 ne-am intors la postul de militie, de unde i-am "concediat" pe cei de la Ploiesti si pe seful de post, iar eu si Jora ne-am lungit pe paturile de campanie existente in camera de oaspeti a postului si ne-am lasat furati de Mos Ene.

La ora 6 suna telefonul, iar la capatul firului am recunoscut vocea unui coleg care se afla de permanenta la Directie. Acesta mi-a comunicat ca victima asasinatului a fost identificata dupa amprentele digitale, urmare a implicarii acesteia intr-un furt in urma cu cinci ani, culmea, chiar in municipiul Ploiesti. Am respirat usurat, iar Jora se repede la mine si ma ia in brate: "Ura, plecam la Bucuresti".
Intr-adevar, in 45 de minute am ajuns la Directie, unde am aflat ca victima a fost identificata, se numeste Maria Neata, de 42 de ani, domiciliata in Bucuresti, Strada Popa Nan nr. 11-13, Sector 3.

Acum urma sa-l identificam pe criminal, lucru ce parea infinit mai usor decat pana in acel moment. In asemenea cazuri, manualele de criminalistica si practica judiciara spun ca 50 la suta din rezolvarea unui asemenea caz il constituie identificarea victimei.

La domiciliul moartei se afla o echipa operativa de cercetare, dar nici eu, nici Jora nu am rezistat tentatiei si ne-am deplasat la locul fatidic. Aici, ca de obicei, nelipsiti curiosi sau gura-casca, cum le spunem noi.

Am evitat pe cat posibil aglomeratia si am patruns intr-o curte vecina, iar din multimea de curiosi a aparut o femeie care ne-a luat in primire pe un ton foarte hotarat. Ne legitimam si ii soptesc cu o voce domoala ca dorim sa stam de vorba cu ea cateva minute. Suparata ca am privat-o de "spectacol", ne pofteste totusi in bucataria locuintei, scuzandu-se ca in casa era deranj. Am intrat in subiect si am intrebat-o ce stie despre vecina ei, Maria Neata, iar aceasta ne raspunde printr-o intrebare: daca este adevarat ca vecina a fost gasita la Ploiesti sau Giurgiu. Ii explic cum sta situatia, femeia se cutremura, isi face cruce implorand pe Cel de Sus, dupa care, cu voce ferma, ne spune: "Asta este mana fostului sot, Ion Neata", care a venit de curand de la bahaos (puscarie)", si in continuare ne face portretul acestuia.

Noi amanunteMaria Neata era o femeie simpla, lucra ca ingrijitoare la o cresa de copii. Pe Ion l-a cunoscut cu 15 ani in urma (mai bine nu il cunostea). Acesta era un cunoscut client al penitenciarelor, iar intre doua "sejururi" (a se citi condamnari) isi mai aducea aminte si de sotie, care-l intretinea din putinul ei, iar drept rasplata el o batea si o alunga din locuinta, desi casa fusese primita de ea de la locul de munca. Iar peste toate astea, era si deosebit de gelos.

Dupa ultima condamnare - opt ani de inchisoare pentru talharie - femeia s-a decis sa divorteze, lucru pe care l-a si facut, iar acum, cand se eliberase din penitenicar, Ion a revenit la fosta sotie, dar aceasta nu l-a mai primit, aratandu-i hotararea de divort, lucru care nu i-a cazut prea bine. Apoi Maria i-a spus ca imparte asternutul cu un alt barbat, cu care intentioneaza sa se casatoreasca. Ion a facut atunci o criza de furie, dupa care a plecat.

Vecina ne-a mai spus ca l-a vazut pe Neata trecand prin fata casei cu circa trei-patru zile in urma.

Urmarirea criminaluluiAm iesit din bucataria vecinei si am intrat in casa victimei, unde criminalistii au mai gasit ceva ramasite din cadavrul femeii intr-un sac depozitat in lada unui studio ponosit. Deci nu incapea nici o indoiala ca victima a fost ucisa in propria-i locuinta, ramanand de vazut cine era criminalul.

In ce ma priveste, eram ferm convins ca fostul sot este autorul - o crima pasionala - si, in consecinta, trebuiau intreprinse masuri de urmarire si prindere a acestuia, lucru care nu era deloc simplu, deoarece era vorba de un infractor versat si periculos, supozitie impartasita si de colegul meu.

Asadar, ne-am urcat in masina si am plecat la baza, unde seful Directiei ne astepta. Ajunsi aici, am declansat urmarirea generala pentru Ion Neata. In acest sens, am cerut datele de identificare de la Evidenta Populatiei si ne-am deplasat la Institutul de Criminalistica, de unde am scos fisa cu modul de operare pe care avea aplicata si fotografia judiciara, fata si cele doua profile. Cu fisa in mana, am intrat la directorul Institutului, care a chemat un fotograf si l-a pus sa multiplice poza pentru a fi transmisa baietilor de la Urmariri, si nu numai.

Am urcat la mine in birou la etajul trei si am reflectat la acest caz care parea foarte complicat, dar care a fost totusi unul simplu. Mi-am explicat de ce nu s-a gasit capul victimei si nici nu a mai fost gasit vreodata, deoarece criminalul, care s-a dovedit a fi fostul ei sot, a declarat ca l-a aruncat de pe un pod in raul Neajlov. Crima o comisese, intr-adevar, din gelozie.

Gafa coloneluluiSe facusera orele 11:00 si la Directie a venit fostul meu sef si mentor, care ma poreclise "Comisarul" pentru flerul de a-i "pescui" pe criminali, nimeni altul decat celebrul colonel (r) Dumitru Ceacanica. Aflase despre caz si era convins ca autorul acestui omor trebuia sa fie unul si acelasi cu cel care o omorase pe Anca Broscotean, ce a facut obiectul vestitului "caz Anca", despre care am relatat in preambulul acestui material.

Desi cu o experienta vasta, Ceacanica a comis o gafa monumentala, semn ca mai imbatranise. In ce a constat gafa? El s-a dus direct la conducerea Inspectoratului General al Militiei, a intrat in biroul comandantului acestei institutii, generalul Jean Moldoveanu, care se afla impreuna cu loctiitorul sau, generalul Valeriu Buzea, si le-a sugerat acestora parera sa, iar generalii - fiind la curent cu cazul - l-au cam tratat cu indiferenta, iar acum era foare necajit si chiar stingherit.M-am purtat cum se cuvenea fata de un mentor, atat al meu, cat si al lui Stefan Jora, l-am consolat cat am putut, dar a plecat abatut si, cred, suparat pe el insusi.Ion Neata a fost prins in 24 de ore, la o sora a lui din Bucuresti, a recunoscut crima in totalitate si cu lux de amanunte, a fost deferit justitiei si condamnat la 25 de ani inchisoare. Initial a fost condamnat la moarte, dar apoi i s-a comutat pedeapsa.

Cat priveste supozitia colonelului Dumitru Ceacanica, acesta nu avea suport, deoarece in iulie 1977 Neata se afla in detentie.