Banii europeni alocati Romaniei prin intermediul programelor operationale nu sunt pentru comunitatile sarace, desi aceste programe sunt destinate tocmai reducerii decalajelor de dezvoltare intre regiuni. Cel putin pe termen scurt, este greu de crezut
Banii europeni alocati Romaniei prin intermediul programelor operationale nu sunt pentru comunitatile sarace, desi aceste programe sunt destinate tocmai reducerii decalajelor de dezvoltare intre regiuni. Cel putin pe termen scurt, este greu de crezut ca autoritatile locale din zonele defavorizate vor avea prea mare succes in accesarea fondurilor, care sunt considerabile. In exercitiul financiar 2007-2013, Romania va primi aproape 31 de miliarde de euro. Numai pentru dezvoltare rurala si pescuit fondurile europene sunt in valoare de aproximativ 8,35 de miliarde de euro, la care se adauga 1,95 de miliarde cofinantarea din partea Romaniei. Restrictionarea accesului comunitatilor locale sarace la acesti bani este explicat prin incapacitatea lor de a asigura cofinantarea proiectelor, desi bugetul de stat acopera o mare parte din aceasta, dar si prin slaba pregatire a personalului din primarii.Problema cofinantarii este cea mai presanta. Aflam ca aproximativ 20 la suta din comunele tarii abia au bani sa-si acopere cheltuielile curente. Potrivit ministrului Economiei si Finantelor, un numar cuprins intre 300 si 500 de comune vor fi sustinute din fonduri bugetare pentru a-si acoperi obligatiile curente pana la finele acestui an. Totodata, ministrul a mai afirmat ca, desi bugetul autoritatilor locale se afla pe un excedent de aproape 1% din PIB, distributia veniturilor este foarte diferita, fiind favorizate localitatile mari. Dintr-un total de 2.686 de comune existente in Romania, procentul avansat de ministrul Vosganian este alarmant. Chiar daca premierul a solicitat bancilor sa ofere dobanzi reduse pentru creditele destinate cofinantarii proiectelor europene, este greu de crezut ca o autoritate locala care se confrunta cu problema achitarii cheltuielilor curente va putea accesa un credit. Aceasta deoarece banca, oricat de deschisa ar fi ea, cere primariei solicitante o singura garantie, si anume existenta unor venituri certe actuale si viitoare. Cat de certe pot fi ele, in conditiile in care se foloseste bugetul de stat pentru achitarea salariilor functionarilor din primarii? Absenta acestor garantii anuleaza practic pana si derogarea guvernamentala prin care a fost anulat pragul de indatorare pentru autoritatile locale care se imprumuta pentru a atrage fonduri nerambursabile. Respectiva modificare a fost facuta in sprijinul comunitatilor locale, care au capacitate financiara redusa pentru a asigura prefinantarea si/sau cofinantarea proiectelor cu fonduri europene.Situatia actuala implica adoptarea de masuri urgente tocmai pentru a evita excluderea comunitatilor sarace de la finantare si pentru a permite dezvoltarea acestora. Solutia bancara in cazul celor 500 de comune "asistate" de la bugetul de stat devine inoperabila. Cofinantarea, ca proces obligatoriu, poate fi acoperita din resurse private, lucru ce necesita, insa, incheierea de parteneriate public-private cu firme interesate de domeniul rural, in special de cel al infrastructurii. Alta varianta, destul de dificila avand in vedere cheltuielile publice asumate, ar fi cea a acoperirii in totalitate a cofinantarii cu bani din bugetul de stat. Astfel, exista riscul adancirii decalajelor existente intre cele opt regiuni de dezvoltare a Romaniei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.