"Las-o, ma, la punctua€™ mort", "Pleaca, ma, ca iei vopseaua", "Hai, bibane, la munca", "Dorele, ne miscam si noi mai cu talent?" sunt tot atatea sintagme si indemnuri care arata clar ca Unirea vorbeste pe limba publicului-tinta.     Dupa seria de sase spoturi care au facut din Dorel, Gogu si alti cetateni truditori pe soselele patriei niste personaje dotate cu o substanta de necontestat, cu priza si cu un umor gustat cu tarie de target, conform cifrelor de vanzare, si tolerat cu un zambet de intelegere, de amatorii de reclame din alte nise, asadar, dupa aceasta serie de sase reclame, brandul Unirea a capatat personalitate, a devenit model, a luat premii (Golden, Grand si Silver Effie in 2004, 2005, 2006), si apoi a tacut putin. Asta pana de curand, cand, cu prilejul sarbatoririi a cinci ani de existenta pe piata, Next Cap a lansat un nou spot Unirea. Aerul de familie este de necontestat, dar discursul este unul special, adaptat momentului. Este un spot in care brandul vorbeste despre el insusi intr-o maniera care trimite cu gandul la Zaraza. Numai ca Unirea merge mai apasat pe aceasta nota de autoreferentialitate. Se lauda si cu premiile luate, cu faptul de a fi fost copiat, dar si contestat. Iar in final vine, firesc, dedicatia catre consumatorul fidel si trimiterea la relatia familiara cu acest consumator. Codin Caradimu, Copywriter la Cap, ne-a vorbit despre ultimul spot facut de echipele de la Next si de la Cap: a–  Jurnalul National: Ce isi propune acest spot?  Codin Caradimu: Intr-o piata atat de mare si multicolora, liderul ajunge inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, sa fie falsificat. Cu prilejul sarbatoririi a cinci ani de cand a fost introdusa pe piata, Unirea lanseaza o sticla aniversara, care are o eticheta personalizata, pe masura evenimentului.  Eticheta Aceasta eticheta va certifica - pana la introducerea hologramei de securizare -  faptul ca produsul este original. Eticheta a fost introdusa si comunicata la umbra confortabila a prilejului aniversar, ca un tribut adus clientilor fideli. Oricum, fanii genului se vor delecta in curand si cu momente antologice din cele sase spoturi Unirea derulate de-a lungul ultimilor ani. a–  De ce aceasta abordare cu autoreferiri la istoricul brandului si a perceptiei sale? Din cauza nostalgiei ce te napadeste la ceas aniversar. Oricum, nimeni nu poate contesta faptul ca Unirea a avut de-a lungul acestor ani o comunicare de succes, care a fost permanent supusa controverselor, de aici a survenit dorinta de a face un bilant la implinirea a cinci ani de existenta. a–  Prin spot se vrea sa se dea un alt set de valori produsului? Se intentioneaza trecerea la o alta categorie? O repozitionare a produsului? Nicidecum, este doar un spot de imagine care anunta voalat ca la sarbatorirea primilor cinci ani Unirea a luat masuri de securitate in favoarea consumatorilor sai fideli, prin introducerea etichetei aniversare care certifica faptul ca produsul este original.    a–  Regizorul spoturilor cu Dorel a fost Radu Muntean. Cine a regizat acest ultim spot?  Spotul aniversar Unirea este prima reclama realizata de tanarul regizor Hadrian Marcu, secundul lui Radu Muntean la cinci din cele sase spoturi Unirea de pana la acesta.