Expertul american Ronald Asmus (foto) a acordat pentru Cotidianul un interviu in care afirma ca, in timp ce UE evita o politica unitara de contracarare a Gazprom, gigantii energetici rusi „cuceresc" Europa.

La Bucuresti au fost exprimate multe temeri in legatura cu vinzarea Rompetrol si imediat s-a facut legatura cu ambitiile de monopol in energie ale Rusiei, vazuta ca eminenta din spatele Kazahstanului.

Daca piata energiei ar fi suficient liberalizata, nu ne-am mai teme cine controleaza ce rafinarie. Eu, ca american, cred ca urmatorul pas in integrarea europeana trebuie sa includa o politica energetica mai unitara. De exemplu, ca american, ma intreb ce ar face Uniunea Europeana daca ar exista pericolul unui monopol american in Europa? Imediat ar interveni Comisia pentru Concurenta si ar spune „IBM, Microsoft, Honeywell, nu, nu aveti voie sa monopolizati, va impunem restrictii". Acelasi lucru trebuie aplicat si Gazprom, si gigantilor rusi - un pachet de restrictii. Altfel, cum stim cind e bine si cind nu ca rusii investesc in Europa? Avem nevoie de un nou set de reguli la care sa fie supusa si Rusia.

In ce masura se poate face asta, de vreme ce unele tari europene se tem de santajul energetic rusesc, iar altele, precum Germania, au o relatie privilegiata cu Rusia?

German Marshall Fund va publica saptamina aceasta raportul anual despre relatiile transatlantice, ce prezinta cifre din care reiese care europeni se tem cel mai mult de dependenta energetica fata de Rusia. Veti vedea ca, de fapt, publicul german are o cota ridicata de ingrijorare. Chestiunea esentiala este: raspundem la aceasta ingrijorare primind Rusia cu bratele deschise sau incercam o diversificare a surselor de energie? Cancelarul Angela Merkel trebuie sa decida la un moment dat care sint interesele energetice ale Europei ca intreg. Adica, daca Germania ar trebui sa puna la dispozitia Europei toate posibilitatile sale energetice, sa fie de acord sa conduca o politica energetica prin care parti ale unor corporatii germane sa nu aiba de cistigat, dar sa beneficieze Europa ca intreg. Desi, si aici ar fi o problema, pentru ca noi stim ca monopolurile rusesti au incercat sau chiar au format aliante cu firme germane, care la rindul lor au o pozitie dominanta in Europa. Asa ca trebuie sa avem aceasta dezbatere pe energie, sa ajungem la o intelegere, pentru ca, intre timp, actori monopolizanti rusi se joaca de-a „divide si cucereste" si ies in cistig. Iar noi ne vom intreba in continuare stresati daca facem o afacere buna sau proasta, ca in cazul Rompetrol. Daca SUA si Europa ar cadea de acord pe o politica energetica unitara si pe un set de reguli clare, atunci am putea spune „e voie concurenta libera in afaceri, sa cistige cel mai bun!".

Cautam surse alternative. Romania, de exemplu, vorbeste de Kazahstan si Azerbaidjan. In ce masura sint optiuni reale din moment ce unii vad in ele simpli sateliti ai Rusiei?

In timpul administratiei Clinton, in care am fost si eu, oamenii ziceau: „Ce nevoie avem de conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan?". Ziceau ca e un vis care nu se va realiza, ca e prea greu de facut. Acum ne uitam inapoi si zicem „Slava Domnului ca am construit-o!". Azi avem aceeasi dezbatere ca atunci, daca sa facem sau nu o a doua conducta care sa aduca din Asia Centrala petrol si gaze. Sint sigur ca, daca o construim, in cinci-zece ani, cind va fi gata, vom spune tot asa: „Slava Domnului ca o avem!". Si poate ar trebui sa construim o a treia... Acesta e genul de gindire strategica pe termen mai lung pe care ar trebui sa o aiba guvernele occidentale. Pentru ca, iata, conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan nu ar fi fost niciodata construita doar de sectorul privat, pentru ca riscurile mari pot fi acoperite numai prin colaborare cu guvernele. Solutia pentru securitate energetica are mai multe componente: diversificarea rutelor de alimentare, liberalizarea pietei interne pe baza unor reguli noi, echilibrul intre surse precum Norvegia, Orientul Mijlociu, Asia Centrala, Rusia. Scopul nostru e sa moderam dependenta de Rusia, nu sa o eliminam. SUA sint intr-o situatie energetica diferita de a Europei, dar va impartasim ingrijorarea.

Inainte se vorbea despre extraordinara importanta a Marii Negre pentru NATO si pentru traseele energetice. Dvs. si dl Bruce Jackson ati trasat chiar o strategie. Dar, de la intilnirea informala a ministrilor de Externe NATO de la Sofia, a inceput o orientare spre parteneriate indepartate cu tari precum Australia, iar sentimentul a fost ca NATO a renuntat la Marea Neagra.

Eu, unul, n-am renuntat. Azi sint mai convins chiar decit eram atunci de importanta securitatii in bazinul Marii Negre. Cred ca una dintre temele care ar trebui sa fie pe agenda summitului NATO de la Bucuresti anul viitor este extinderea Aliantei. Se asteapta lansari de invitatii unor, sa zicem, „combinatii" de tari balcanice, de exemplu Croatia si Macedonia impreuna cu Albania sau fara aceasta. Sa fie aceasta ultima piesa din puzzle-ul extinderii NATO, dupa care urmeaza inchiderea, sau sa fie doar inceputul unei noi strategii de creare a unui nou arc de stabilitate din Balcani, inclusiv Marea Neagra? Scopul strategic ar fi intarirea securitatii pe flancul sudic al comunitatii euroatlantice, in fata unui Orient Mijlociu tulbure si a unei Rusii potential instabile in partea de nord. Cred ca asta are o logica ce obliga la actiune. Cred ca NATO inca nu-si da seama pe deplin de importanta Marii Negre. E mai bine sa consolidam stabilitatea si democratia in regiune prin extindere cit timp e o stare de relativa liniste decit sa facem asta postconflict. Lumea se uita si zice chiar trebuie sa facem asta, acum, in Marea Neagra? O sa fie greu, rusilor nu o sa le convina, se califica intr-adevar Georgia sa intre in NATO? Asta imi aduce aminte de discutiile privind aderarea Romaniei. Acum spunem „slava Domnului ca am facut-o!". Bazinul Marii Negre e acum mai instabil decit era in Europa Centrala a anilor ’90, e mai expus geopolitic, de aceea e nevoie sa facem ceva si sper sa se faca la summitul NATO de la Bucuresti. Imaginati-va scenariul in care Orientul Mijlociu devine si mai instabil si problemele se extind in Azerbaidjan si in bazinul Marii Negre. O sa ajungem sa depunem si mai multe eforturi sa stabilizam zona decit daca am face-o acum, in timp de pace.

O administratie democrata la Casa Alba va da mai multa atentie bazinului Marii Negre decit administratia Bush?

Eu sint democrat si cred ca prioritar pentru un presedinte democrat va fi sa repare relatia SUA-Europa, sa o schimbe fundamental. Ne indreptam spre o noua mare dezbatere privind extinderea NATO si cred ca democratii vor ramine pe linia fostei administratii Clinton, si anume ca Alianta trebuie largita. Asta include si zona Marii Negre.

„Parintele" strategiei NATO la Marea Neagra

Ronald Asmus, director executiv al The German Marshall Fund si membru al Partidului Democrat, a lucrat la Departamentul de Stat in administratia Clinton. Acesta impreuna cu Bruce Jackson, presedintele Proiectului pentru Democratiile in Tranzitie, si el membru al administratiei Clinton, au fost primii oficiali americani care au sustinut, intr-o lucrare, importanta vitala a regiunii Marii Negre pentru NATO. Planul Asmus-Jackson a fost preluat in 2004 si promovat de administratia Basescu, Romania incercind sa-si defineasca un rol esential in aceasta strategie.