Darie, al de pe urma fecior al lui Florache Oancea din Islaz, e fratele mamei. Are putin peste saizeci de ani, orasul l-a pensionat pe caz de boala, iar randuiala taranesca l-a priponit in batatura, langa ai batrani. Cineva trebuia sa duca spre vesni
Darie, al de pe urma fecior al lui Florache Oancea din Islaz, e fratele mamei. Are putin peste saizeci de ani, orasul l-a pensionat pe caz de boala, iar randuiala taranesca l-a priponit in batatura, langa ai batrani. Cineva trebuia sa duca spre vesnicie traditia gumarilor si s-a nimerit ca Darie sa fie ala. N-are copii, dar de vreo zece ani "a bagat-o in casa" pe nepoata nevesti-si si, dintr-odata, batranetea lui a prins un sens. In curtea marginita de duzi rotati au aparut si doi prichindei, care,  strigandu-l  "tataie", i-au inapoiat destinul patern ratat un timp. Prin 2005, "ginerele" capatat pe neasteptate a plecat sa munceasca in Spania. A incercat destule meserii, insa acum e truditor intr-o fabrica, face de toate, ca orice ins cu scoala neispravita. De Paste si-a luat cu el sotia, sa lucreze amandoi la straini si sa se vindece de singuratate. Castiga impreuna vreo doua-trei mii de euro si planuiesc sa stranga ceva cheag si sa se-ntoarca-n sat. Cei doi fii au ramas acasa, unul la bunica materna si altul la unchiul meu. O data pe saptamana vorbesc cu parintii lor pribegi de la telefonul mobil ivit in veranda.


Deunazi, tinerii s-au apucat sa renoveze casa in care mi-am savarsit copilaria. Au adaugat un hol, cateva ferestre, au recompartimentat-o, au lipit pe-o latura o baie cu hidrofor, pe care au imbracat-o, dimpreuna cu bucataria, in gresie si faianta, dupa moda oraseneasca. Se cladeste in rate, pe masura ce vin paralele de-afara, dar operatiunea e in toi. Constructia, veche de vreo suta de ani, schimbandu-si infatisarea, si-a pierdut aerul taranesc, a intrat intr-o alta epoca. Demult, in fiecare an, inainte de Inviere, mama€™mare primenea pardoseala cu un "aluat" din pamant, paie si balega de vaca, iar peretii erau varuiti. Mirosea a curatenie si-a animal reavan. Miroasele acelea au disparut pe veci, astupate de gresie si faianta, ori de vopseaua lavabila. Au pierit, de asemenea, ogeacul si testul, soba cu plita si magazia, intrucat modernitatea nu se sinchiseste neam de "vechituri", de amintiri. E grabita si rece ca un chirurg, taie si arunca tot ce-i bolnav. Nici prispa nu mai exista, s-au descotorosit si de ea, semn ca lumea se misca permanent, nu-si permite melancolii  neproductive. N-au supravietuit nici zambilele, ghetisoara, busuiocul sau nalbitele, nespus de dragi bunicii, s-au  stins si ele, iar legumele s-au "corcit" cu soiurile de aiurea. Ca si romanii, risipiti pretutindeni...


Casa din paianta, micuta si simpla, este parabola Romaniei prinsa de febra innoirii. Cu valuta milioanelor de bajenari, Romania isi pomadeaza obrajii zbarciti si-i intinde estetic, isi salta sanii vestejiti si-i intareste cu silicon, isi extirpa pungile de grasime din jurul coapselor si-si caciureste cositele. Romania in curs de aderare se deosebeste fundamental de fata revolutionara din tabloul lui Rosenthal. Frumoasa pasoptista s-a lepadat de specificul national, azvarlindu-si la tomberonul ecologic  si fotele, si ia, si marama din borangic, si opincile. Si-a scos "galbenii" din cozile groase, si-a scurtat parul, si-a tatuat fesele, si-a inviorat buzele cu botox si umbla in blugi, adidasi si sapca de firma. Te uiti la ea si te minunezi la cat de mult seamana cu Spania, Italia, Grecia, Franta si celelalte surate din comunitatea europeana. O poti confunda adesea cu oricare dintre ele, mai ales ca steagul ce-o infasoara e albastru, cu un cerc de stelute in centru. Tricolorul,  de la nesfarsitele spalari cu detergentii de import, e incolor si gaurit de-o istorie cam ostila si mereu imprumutata. Unii spun ca-i mai aratoasa astfel, altii stramba din nas, dar eu zic ca-i o altfel de frumusete. O frumusete cu care iti da mana sa pasesti in saloanele simandicoase ale lumii, ca n-aveai cum sa te infatisezi acolo in itarii si-n testemelele ponosite si demodate. Si-asa rad aia de noi, ba ca putim a transpiratie, ba ca dintii ne sunt cariati si nespalati, ba ca ne lipseste stilul si cate altele. Ne caznim, deocamdata, sa le tinem isonul si ne fudulim cogeamitea cu talentul nostru de improvizatori neintrecuti si de "secaturi simpatice", vorba lui nenea Iancu. Ce se va intampla cand romanii isi vor termina casele?, vor fi ei capabili sa-si depaseasca limitele propriilor individualitati si sa construiasca un stat civilizat, puternic si prosper?, ma intreb la lasarea serii, in curtea in care mi s-a parut c-am fost odinioara copil. Telefonul de pe veranda suna strident si piciul, abia trecut de prima clasa, sare de pe scaun. Apasa tasta stiuta a aparatului si discuta cu parintii lui hoinari. Ochii i se incetoseaza si vocea ii inoata in lacrimi de dor.


Convorbirea se intrerupe brusc si mezinul toarce trist: strainatate, strainatate... (La imaginea asta a Romaniei nu ma gandisem. O tara secata de doruri neostoite: dorul copiilor de parintii emigranti, dorul parintilor emigranti de odraslele abandonate vremelnic si "focul" sufletesc al bunicilor ravasiti  de departarea itita intre nepotii si progeniturile nemangaiate, gol in care au cazut chiar ei, cu pensiile lor umilitoare. O tara cat o lacrima de dor, fiindca, de o jumatate de secol, romanii traiesc intruna socul despartirilor lacramoase. Mai intai, taranii si-au petrecut urmasii la oras, iar dupa 1990 nepotii li s-au instrainat pentru a scapa de saracie. Tocmai de aceea, in noptile tacute, mi se pare ca aud plansul infundat al Romaniei dezradacinarilor repetate). Momentan, raspunsul la cele doua intrebari sufera amanare, devine secundar in fata tanguirii nefericite a puiului de om. Caci, din pacate, nefericirea exersata de-a valma generatiilor aduce cu sine tot nefericire.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.