MIZE SI CRIZE ROMANESTI
Toamna aceasta anunta caderea cu zgomot a unui brand politic autohton de forta: agonia Partidului Social Democrat si autodecapitarea liderului sau, Mircea Geoana. Este o consecinta a evolutiei - fie ea si poticnite - a democratiei politice romanesti. Categoric, mediul intern nu mai are nevoie de partide monolit, revendicate de la comportamentul si mecanismele de actiune ale partidului unic. Pe masura ce democratia avanseaza, megastructurile politice de tip monolit pierd teren. A fost cazul FSN - FDSN in perioada 1990 - 1992, urmat de PDSR, in perioada 1992 - 1997. La rand vine acum PSD, ale carui miscari de partid monolit - de la infiintare (redenumire) si pana azi - l-au macinat indeajuns pentru a ajunge in pragul asfixierii politice.


Partidul monolit - mitul spulberat. Vorbim desigur despre unul si acelasi partid, cu aproximativ acelasi corp electoral traditional de 17 ani incoace: actualul PSD - catalizat in anii a€˜90 si reincarcat in anul 2000 de figura emblematica a lui Ion Iliescu, si abandonat brutal in vremea din urma de Mircea Geoana, in efortul laudabil si deopotriva naiv al acestuia de a reaseza imensul si mult prea greul sau partid pe structura unui partid versatil, modern, cu azimuturi si oportunitati de joc politic largite. Rand pe rand, istoria FSN, mai apoi a PDSR a lasat loc rupturilor, desprinderilor, rearanjarilor, reformularilor si redenumirilor. FSN s-a desprins in PD - FSN si in PDSR, din PDSR s-a desprins ApR-ul lui Teodor Melescanu, iar din ce a mai ramas a aparut PSD.


O regula politica poate fi extrasa din acest istoric fracturant periodic al PSD: partidele monolit, edificate pe infrastructura si comportamentul partidului unic, nu inteleg dihotomia democratica putere-opoztie. De aceea, cand ajung in opozitie, formatiunile-monolit pierd pamantul de sub picioare si intra in derapaje. Isi scutura corpul masiv, aruncand pe jos personalitati odata eficiente, abandonand directii si ruinand strategii. Intr-un cuvant, partidele-monolit intra, o data cu trecea in opozitie, intr-un mediu inadecvat marimii si reflexelor constitutive de anexiune si rapt institutional in care au fost instruite sa evolueze. PSD a suferit de-a lungul anilor numai schimbari de titulatura - operatii estetice fara efecte profunde in modul de actiune al inca puternicei formatiuni de stanga. Cand dihotomia putere-opozitie le devenea favorabila, ideologii partidului monolit readuceau formatiunea la aceeasi strategie de anexare treptata a entitatilor civice si politice de pe piata interna, in scopul obtinerii unui cvasicontrol institutional la
nivel national.


Interferenta constanta din 2004 a PSD in actul guvernarii, imixtiunea conjuncturala in politicile de sustinere a unui guvern zdrentuit intre coltii propriilor parteneri la guvernare si ambitia de a face el jocurile si de a evolua in opozitie cu aplomb de formatiune la putere au adus Partidul Social-Democrat in situatia de a se rasuci in jurul propriei axe.


Lipsa de coeziune in interiorul PSD dezvaluie zi de zi o realitate care nu mai vrea sa astepte: marele partid social-democrat a fost, de fapt, dintotdeauna un puzzle de partide mici si rele, organizate regional si pe grupuri de interese si angajate in miscari centrifuge de catre lideri minori, orgoliosi si autarhici in filialele lor. Este un partid care are nevoie acuta de descentralizare si, mai ales, de micsorare.


Electorate mici si pretentioase versus masele electorale. An de an, electoratele romanesti devin tot mai sofisticate. Mesajele generale - aruncate de la o tribuna de partid atotacoperitoare - nu se mai aud, nu mai sunt primite disciplinat si obedient de multimea de simpatizanti. Politica nu se mai serveste "a la carte". E nevoie de croieli noi, personalizate si regionalizate pe audiente restranse si specifice.
E nevoie de oameni noi, cu figuri asemanatoare grupurilor tinta cu care acestia interfereaza.

Or, noi adaptari la vremuri noi reclama o delimitare ferma de politica de partid-monolit, unde "corpul electoral" - expresie draga lui Ion Iliescu - este inteles si apreciat drept o "masa" si atat. Astazi, electoratele au fete umane, nevoi umane diversificate si pretentioase. Electoratele de partid sunt, de fapt, cetateni - oameni de tot soiul, fiecare unici in felul lor. "Masele" - sunt toate la fel.


PSD indura greu opozitia. Trei ani de paine si sare i-au redus si din osanza, si din suprafata reala in mentalul electoratului propriu. Mizele lui astazi? Ori scapa de sacii grei pe care ii poarta in spate, dupa 17 ani de angajament in prim-planul politicii romanesti, ori se prabuseste sub propria greutate, sub propriul trecut.

Deocamdata, ce se vede este cert: Mircea Geoana a devenit intr-un timp record, pana si el - aspirantul reformator! - un sac greu al PSD. Care dintre sacii grei care il impovareaza va fi aruncat din nacela de marele partid? Va recomand doar putintica rabdare.