Cu bastonul prin Bucuresti

Cafenele literare
Revolutia de la 1848 a ingropat lumea islicelor si a anterielor. Venirea lui Cuza la carma Principatelor Unite si, apoi, statornicirea unui print strain in Romania a insemnat deschiderea unor orizonturi de civilizatie occidentala. Lumea se schimba intr-un ritm extraordinar.
Pe timpul lui Carol I de Hohenzollern, viteza
cu care se transforma si moderniza Bucurestiul surprindea chiar si pe calatorii ce vizitasera Romania cu foarte putin timp in urma.
Este interesant de subliniat saltul facut de la vechea kahvehane, locul unde se bea cafea si se fuma narghilea, la cafeneaua din a doua jumatate a secolului XIX, ce facea din cafenea un pretext binevenit pentru cluburi de discutii literare si politice. Patrunderea obiceiurilor lumii civilizate prin localuri publice se simte masiv o data cu aparitia unor investitori occidentali in domeniul industriei hoteliere. Vlaicu Barna, in lucrarea sa "Intre Capsa si Corso", aminteste de cafenelele din interiorul unor hoteluri renumite, care strangeau grupuri de literati si oameni politici in jurul unui joc de biliard si a unei cafele bune. Sunt citate in aceasta privinta cafeneaua de la Hotel Fieschi, din selari, unde se puteau gasi la indemana ziare din occident sau reviste ilustrate din Franta si Anglia, in care erau dezbatute probleme ale politicii dar si ale culturii. Cafeneaua Strobel din strada Lipscani aducea in stil, organizare si atmosfera experienta dobandita in orasele Europei centrale, Viena si Berlin. Vadul pentru oamenii de presa, ai teatrului si ai literaturii era la cafeneaua lui Fialkovski. Despre intamplarile de la Fialkovski s-au scris tomuri de hartie. Cert este ca pana la inchidere, ce survine in 1898, o data cu moartea patronului, cafeneaua lui Fialkovski devenise o adevarata institutie, un club de discutii literare dar si politice, care
nu mai erau cenzurate, marcand
un punct pe verticala libertatii de exprimare si de constiinta. Era un salt urias de la Regulamentul din 1820, intocmit "pentru siguranta orasului Bucuresti", ce prevedea ca in cafenele sa se "bea cafea si nu sa se discute alte vorbe", la libertatea discutiilor pe cele mai diverse teme.
Cronicarii dau insa ca prima cafenea literara de faima, cea detinuta de un neamt, pe nume Kubler, deschisa la parterul Hotelului Imperial, aflat pe o straduta paralela cu stirbei Voda, care dadea in Calea Victoriei. Cafeneaua Imperial era frecventata de Eminescu si Caragiale, de Slavici, Cosbuc si de Vlahuta, de Emil Garleanu si st. O. Iosif, de
Eugen Lovinescu si Victor Eftimiu. Oamenii de litere s-au grupat rapid in jurul meselor de la Terasa Otetelesanu. Veneau scriitorii care frecventasera mult Fialkovski sau Imperial, dar si tinerii emuli ai lui Macedonski de la cafeneaua
High-Life de pe Calea Victoriei 104. Cronicarii Bucurestiului vorbesc de Terasa Otetelesanu ca de un sanctuar al rafinamentului literar. De asemenea, intr-o odaie vecina se afla o pianola mecanica ce prilejuia si seri de muzica. "Terasa Otetelesanu facea parte din insolitele inventii ale epocii. Marele Caragiale pomenea de "un antreprenor de aristoane (aparat muzical ce actiona prin invartirea unei manivele)" si care producea suava muzica a lui Ivanovici
din "Valurile Dunarii". Muzica lui Ivanovici era emblematica pentru Bucurestii de la ingemanarea
a doua secole. O spune chiar Mateiu Caragiale in primele pagini din
Craii de Curte-Veche. Intrarea in secolul XX insemna si sfarsitul
unei epoci a cafenelei literare dominate de marile spirite ale culturii romane. Transferul
s-a facut catre Capsa, pana la inceputul secolului XX,
restaurant si cofetarie, rezervate exclusiv strainilor, marilor proprietari si politicienilor de rang parlamentar sau guvernamental. Dupa demolarea Terasei Otetelesanu, boema bucuresteana se va muta la Capsa. Faimoasa cafenea se democratiza
vrand-nevrand!

---

Despre autor: