Daca ar fi fost prieteni, Mircea Geoana ar fi meritat chiar o statuie pentru sacrificiul de sine in favoarea lui Traian Basescu! Un asemenea altruism in viata politica romaneasca n-am intalnit nici macar in relatiile dintre colegii de partid, cunoscu
Daca ar fi fost prieteni, Mircea Geoana ar fi meritat chiar o statuie pentru sacrificiul de sine in favoarea lui Traian Basescu! Un asemenea altruism in viata politica romaneasca n-am intalnit nici macar in relatiile dintre colegii de partid, cunoscute fiind, mai degraba, adversitatile sau sapaturile facute de unii impotriva celorlalti. Ne amintim ca, inainte de referendumul pentru demiterea presedintelui, pentru prima oara l-am vazut pe Traian Basescu sovaitor, nesigur si poate chiar disperat. Renuntarea la demisia din primele cinci minute, fuga in Piata Universitatii sau comandarea unor apeluri de sustinere sunt tot atatea semne care aratau ca Basescu nu se simte bine in pielea primului presedinte suspendat. Atunci a intrat in joc Mircea Geoana care, desi nu are vocatia unui orator in pietele publice, a incercat sa se ia la tranta cu lupul de mare, calit in vijeliile periculoase, declarand in toate partile ca vrea sa fie presedinte! Rezultatul este binecunoscut: Basescu parca nici n-a fost suspendat, ci i s-ar fi acordat cea mai pretioasa distinctie, iar PD-ul a crescut in sondaje de parca ar fi rasturnat bunastarea in curtile oamenilor.
La cateva luni de la acea isprava, Mircea Geoana, sfatuit de acelasi nerabdator Victor Ponta, arunca pe piata o noua bomba: motiunea de cenzura. Sigur ca este dreptul democratic al oricarui partid sa propuna o dezbatere pe tema activitatii guvernamentale, dar o evaluare anterioara a sanselor unei motiuni de cenzura este obligatorie. Mai ales in cazul PSD, caruia, de la investirea Guvernului Tariceanu 2, PD-ul n-a incetat sa-i spuna public ca este la guvernare. De altfel, chiar motiunea de cenzura depusa de PD in sesiunea trecuta nu avea rolul de a duce la caderea Guvernului, ci tocmai de a sublinia "alianta" la guvernare dintre PNL si PSD, stiindu-se ca o motiune depusa de PD nu are cum sa treaca.
O minima analiza a sondajelor de opinie din ultimele luni arata ca PSD a inceput sa creasca in sondaje dupa respingerea motiunii PD si, mai ales, dupa adoptarea legii privind cresterea pensiilor. Cu alte cuvinte, dupa caderea motiunii PD, in fata PSD-ului se arata o nesperata sansa de recastigare a electoratului pierdut in ultimii trei ani: o buna guvernare din opozitie! Inca cinci-sase legi cu impact social si discursurile electorale de anul viitor erau ca si facute. PD ar fi continuat sa joace rolul de "distrugator", iar PSD imbraca haina "salvatorului"!
Asa insa, anuntata motiune de cenzura ofera PNL-ului o sansa neasteptata de a juca singura carte electorala care-i mai ramasese: a unei guvernari dificile, impotriva PD-ului si PSD-ului, in care, totusi, a continuat cresterea economica. In loc sa sprijine Guvernul PNL-UDMR si sa speculeze politic presiunile puse pe acest guvern pentru promovarea unor legi din zona social-democrata, PSD-ul nu face, cu aceasta motiune de cenzura, decat sa dea o mana de ajutor PD-ului, care stie ca principalul adversar in alegerile de anul viitor va fi partidul lui Iliescu si Hrebenciuc. La ora cand scriem aceste randuri, in PSD inca se discuta daca motiunea va fi depusa. Mai e o sansa, altfel motiunea lui Geoana, depusa impotriva lui Tariceanu, va fi, de fapt, un Apel de sustinere pentru Traian Basescu si un vot in plus pentru cresterea PD.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.