"The Economist" greseste agentul patogen!

Nu demult, reputatul saptamanal britanic de analize "The Economist" a avertizat fara echivoc asupra riscurilor de supraincalzire economica si de crah financiar de proportii in tarile central- si est-europene. "Imaginati-va cateva masini vechi si peticite conduse cu incredere, dar nu in mod expert, pe un drum neted si pe vreme frumoasa! Aceasta este imaginea economica a celor 10 tari est-europene aflate in prezent in Uniunea Europeana. Daca drumul devine umed sau alunecos, franele slabe si cauciucurile uzate fac extrem de posibil un accident ingrozitor." "Singurul raspuns pe termen lung, continua 'The Economist>>, nu este sa adaugi lichid de racire sau sa conduci mai incet, ci sa repari masina. Din nefericire, procesul reformei structurale in regiune a fost, in mare parte, oprit. O crestere rapida in veniturile din taxe si o conducere politica slaba fac posibil sa nu existe o presiune mare pentru a exercita un control mai puternic asupra finantelor publice." Analiza este extrem de pertinenta, nu numai din punctul de vedere al continutului, corespunzand perfect situatiei reale din aceste tari, dar si din punctul de vedere al momentului in care intervine. Pentru ca un fel de frenezie a cuprins tarile respective si poate, inca si mai rau, chiar si anumite segmente ale pietelor financiare internationale, in legatura cu situatia din tarile respective.
Or, tocmai o asemenea frenezie conduce inevitabil la crahuri, daca se articuleaza pe o supraincalzire a economiei, intelegand prin aceasta o solicitare a resurselor peste posibilitatile fundamentelor economice. Simptomatologia identificata de "The Economist" este extrem de exacta si riscurile avute in vedere de saptamanalul britanic sunt mai mult decat reale.
"The Economist" nu o mai nimereste insa la fel de exact in ce priveste agentul patogen. Totul sau aproape totul este pus pe seama cheltuirii laxe in scopuri politice sau chiar numai electorale a banului public castigat din miscarea pozitiva a economiei in ultimii ani.
Avand in vedere ca analiza din "The Economist" mentioneaza in mod expres Romania si Polonia ca tari din regiune care sunt gata sa cheltuiasca sume enorme pentru castiguri politice si electorale, ar fi de adus in discutie cazul romanesc, fara pretentia vreunei generalizari, desi nu este deloc exclus ca lucrurile sa se prezinte la fel si prin alte tari din regiune pentru a caror asezare intr-o aceeasi oala revista britanica nu are ezitari!
Nu stim situatia exacta din alte tari ale zonei, dar in ce priveste Romania saptamanalul "The Economist" nu are chiar deloc dreptate. Fata de ceea ce actualmente isi insuseste munca (atat de putin) si ceea ce isi insuseste capitalul (atat de mult) din PIB-ul anual al tarii, ar trebui sa se mai faca, inca ani si ani, alte sistematice alocari sociale (inclusiv sub forma de pomeni electorale) pentru a se inainta cat de cat spre situatia, mult mai favorabila muncii si mult mai putin favorabila capitalului, din tarile occidentale.
Oricum, nu cresterea alocatiilor sociale este responsabila de o eventuala destabilizare a echilibrelor economice, intr-adevar greu realizate, ci, dimpotriva, tocmai accentuarea discrepantelor imense in insusirile din PIB, intre munca si capital, cu atat mai destabilizatoare si mai frustrante cu cat au loc pe baza furturilor abominabile din banul public. Cel putin in cazul Romaniei, imbogatirile nu au loc pe baza unui capitalism de piata, prin relatii de concurenta in care castiga cel mai competitiv, ci pe baza unui capitalism de cumetrie, prin relatii clientelare pe seama furturilor din banul public. Oricat de mari ar fi, pomenile electorale nu reusesc sa indrepte catre social nici macar o infima parte din ceea ce munca ar trebui sa culeaga din cresterea economica si n-o face din cauza raptului sistematic la care banul public este supus de capitalul clientelar. Crahuri financiare sunt pe deplin posibile in Romania, dar, judecand cel putin dupa situatia de pana acum, daca se vor produce, nu vor proveni din finantele publice (care si-au echilibrat conturile cu vanzari din averea publica), ci din dezechilibrul imens pe seama caruia traieste sectorul privat din Romania. Nu sectorul public este responsabil de imensul deficit - cu totul nesustenabil - din contul curent al tarii, iar datoria externa a tarii, mereu mai aiuritoare, nu este nici macar in proportie de o treime datorie publica! Dupa ce a secatuit avutul public, fortand statul sa-si limiteze cresterea cheltuielilor sociale, capitalul privat clientelar din Romania traieste acum pe seama banului imprumutat din exterior. Daca Romania va sari in aer - asa cum se teme, cu temei, "The Economist" -, o va face insa nu de prea mult capitalism social, ci de prea mult capitalism clientelar!

---

Despre autor: