Autoritatile chineze vor sa-i dezvete pe cetateni de obiceiurile care ar putea strica imaginea tarii la JO.

Autoritatile din Beijing incearca sa-i "educe" pe cetateni pentru a face o impresie buna in timpul Jocurilor Olimpice din 2008. Oficialii au lansat o ampla campanie prin care vor sa-i dezvete pe oameni de obiceiurile proaste, acumulate de-a lungul timpului. Astfel, locuitorii capitalei chineze au fost sfatuiti sa nu mai scuipe in public, sa stea la cozi in mod civilizat, sa nu arunce gunoaiele pe strada si sa conduca masinile prudent. Cei care incalca aceste "recomandari" sint pasibili de pedeapsa. Oficialii au introdus amenzi usturatoare pentru scuipatul pe strazi sau pentru "sofatul salbatic".

Exista si "profesori" dispusi sa-i "civilizeze" pe cei receptivi. Astfel, primaria Beijing organizeaza periodic cursuri de "stat la coada". De asemenea, oficialii au initiat o campanie de instruire cu motoul "Cum sa ne comportam la un eveniment sportiv". Localnicii pot invata astfel ce atitudine sa adopte pe stadioane: o conduita lipsita de violenta si plina de fairplay. Ei sint instruiti inclusiv sa-si aplaude adversarii la finalul unui meci.

Toate persoanele care ar putea intra in contact cu turistii au fost sfatuite sa invete macar putin limba engleza. Astfel, soferii de taxi, cei de autobuze, ghizii si voluntarii care vor insoti oaspetii prin oras trebuie sa se intoarca temporar pe bancile scolii. In plus, taximetristii vor fi pedepsiti daca masinile lor miros prea tare a usturoi, ceapa si fum de tigara. De asemenea, ei ar putea fi sanctionati daca parcheaza pe dreapta, la prinz, ca sa traga un pui de somn in automobil.

Nici politistii nu au scapat de aceasta campanie de cizelare a bunelor maniere. Oamenii legii au primit instructiuni foarte clare: fumatul, mincatul si bautul in timpul serviciului sint strict interzise. La fel sint birfele sau jocurile de carti. In plus, politistii trebuie sa fie imbracati decent si curat si sa fie politicosi in relatiile cu cetatenii. Autoritatile au pus la dispozitia oamenilor mai multe numere de telefon la care pot reclama orice ofiter care incalca aceste reguli.

Campania de educare a populatiei a fost lansata nu doar in Beijing, ci si in alte doua mari orase chinezesti care vor gazdui evenimente olimpice. Peste 550.000 de vizitatori straini sint asteptati anul viitor in China pentru a asista la Olimpiada de vara. Pe linga fanii sportivi, aproximativ 32.000 de jurnalisti vor sosi in tara ca sa scrie despre aceasta competitie.

Autoritatile chineze au investit deja sume exorbitante in organizarea evenimentului. Se tem insa, ca un comportament inadecvat din partea cetatenilor sau a unor membri ai fortelor de ordine ar putea pata imaginea intregii tari.