Televiziunile romanesti fug de documentar, se revolta doi autori de gen, Florin Iepan si Alexandru Solomon, autorii „Decreteilor", respectiv al „Marelui Jaf Comunist".

Florin Iepan si Alexandru Solomon, doi realizatoride documentare cu succes in Occident, suparatipe breasla lor din Romania „In culise, ca si in spatele blocurilor, nu sint decit respectul si banii. La Discovery Campus inveti ce se cumpara, cum sa-ti finantezi documentarul, cu cine trebuie sa stai de vorba, cu cine sa nu stai de vorba, pe scurt mecanismele filmului documentar international", povesteste Florin Iepan, care, alaturi de Alexandru Solomon, va fi la Timisoara, intre 14 si 16 septembrie, la tabara organizata de Discovery. Motiv pentru Cotidianul de a repune in discutie soarta documentarului romanesc. Etern. Deci fara bani. Nu e o plictiseala filmul din viata omului (documentarul) vazut de om?

Florin Iepan: Admit cu mina pe inima ca viata omului este de multe ori o plictiseala, iar filmul unei plictiseli in majoritatea cazurilor este un dezastru pentru spectatori. De aceea Dumnezeu ne-a lasat si posibilitatea sa facem documentarele despre dinozauri, maimute, hiene si despre catastrofe naturale, vezi Discovery Channel.

Ce nevoie are omul sa se vada pe el la televizor?

F.I.: Este un reflex ca si privitul in oglinda dimineata cind iti cureti proteza in baie. Pur si simplu nu ne putem abtine sa facem filme despre noi. Este o boala, uneori aduce si beneficii comunitatii care astfel se autovaccineaza impotriva dictatorilor, de exemplu. Dupa atitea documentare interesante despre Hitler, Stalin sau despre Ceausescu, urmatorul baiat rau va trebui sa faca ceva eforturi ca sa nu semene prea tare cu predecesorii lui si lucrul asta o sa-i ia timp. Asta este bine pentru ca noi, baietii buni, o sa putem sa ne bem berea in tihna si sa ne plimbam pudelul prin fata blocului fara grija notei informative pe care altfel constiinciosi trebuia sa o predam in fiecare seara.

Alexandru Solomon: Omul vrea sa se vada la televizor (altfel de ce ar asalta pe orice fiinta purtatoare de aparat de filmat sa ii faca o poza?). Prin documentar, omul calatoreste, se transpune, se indispune, se uita in trecut, bate cimpii viitorului, in fine - iese din cotidian. Pe de alta parte, omul are nevoie sa priceapa ce se intimpla cu el si cu lumea in care traieste (daca e cit de cit om) si documentarul e o forma de a-i etala sub ochi lumea vazuta sub diverse unghiuri. Cu rabdare, asezat (aici e principala diferenta fata de graba reportajului) si intr-un fel expresiv. Documentarul bun este spectacol si chiar entertainment, intr-un sens mai mult sau mai putin elegant.

Ce se va intimpla la Timisoara in aceasta privinta?

A.S.: Cei 15 „scoleri" ai Masterschool-ului isi vad de sesiunea lor din 10 pina pe 14 septembrie. Paralel, pe 13 si 14 septembrie, organizam impreuna cu Pre Media Support un atelier destinat documentaristilor din Romania. Scopul este sa punem laolalta zece producatori independenti si zece redactori de televiziune, sub tutela a patru experti straini (Olaf Grunert de la Arte, Franz Grabner - ORF Austria, Leena Pasanen - European Documentary Network si Marijke Rawie - Expert Docs). Cele doua grupuri sint formate din oameni care in mod (a)normal nu se prea intilnesc si e cazul sa inceapa sa comunice, pentru ca apoi sa poata lucra impreuna. Expertii straini vor incerca sa ii ajute in acest sens, vorbindu-le de greutatile de care s-au lovit ei la rindul lor.

De ce voi, Iepan si Solomon, cu Discovery? Ce va recomanda?

F.I.: Ne recomanda un singur lucru - amindoi am absolvit cursurile Discovery Campus Masterschool cu doua proiecte, cu succes in Occident: Alexandru, cu „Marele Jaf Comunist" si eu cu „Decreteii".

A.S.: Discovery Campus Masterschool nu e acelasi lucru cu Discovery Channel. DCM este o initiativa care poarta numele canalului de televiziune, dar este sprijinita de tot felul de alte posturi si companii de productie. Campusul isi propune sa deschida calea unor oameni care fac de ceva timp documentar, dar inca nu au patruns pe „scena internationala". Te prezinti cu un proiect de film si - daca esti selectionat - ai parte de 4 sesiuni a cite o saptamina - care se desfasoara pe parcursul unui an. Esti „luat in grija" de un producator si de un commissioning editor (imi pare rau, n-avem un echivalent romanesc, poate „responsabil de programe") si o multime de alti profesionisti, care te „antreneaza" pentru meseria asta, iti intorc proiectul pe toate fetele, cu scopul ca, la finele anului respectiv, filmul sa fie gata de produs. Problema este ce se intimpla cind te intorci acasa, unde nu exista un sistem similar, televiziunile fug de documentar, ca si de colaborarea cu producatorii independenti, fug din principiu de ideea de coproductie. Chiar faptul ca nu exista un echivalent romanesc pentru commissioning editor arata care e situatia.

Ce va leaga de filosofia Discovery?

F.I.: Pe mine, dispretul meu profund fata de muntele de documentare romanesti proaste, filme facute pe genunchi in doua sau in trei zile de niste oameni care nu au nimic sa ne spuna, dar care au reusit sa compromita genul definitiv in ochii marelui public. Tarisoara noastra este plina de autori de film documentar care cu indulgenta sint capabili sa faca o stire pentru un jurnal tv. Spre deosebire de filmul de fictiune, documentarul este un gen foarte vulnerabil in fata impostorilor pentru ca orice cirdasie de moment cu un operator de televiziune sau simplul acces la o camera video te poate transforma peste noapte intr-un autor de film documentar. Daca mai esti si perseverent, in timp o sa se gaseasca un juriu prafuit care sa-ti puna in mina si un premiu sau o diploma. Discovery, BBC, National Geographic, PBS, Channel 4, ARTE si altii au impus anumite standarde si astfel au permis documentarului sa treaca din zona vocatiei in zona profesiei.

De ce ei sa ne invete pe noi arta? Stim si noi sa muncim, sa cream...

F.I.: Evident ca noi stim sa muncim din moment ce am construit Casa Poporului si Canalul. Sintem si un popor tare creator, asta daca ne gindim numai la filmografia lui Sergiu Nicolaescu si la Cintarea Romaniei (si nu ma refer la Cintarea lui Alecu Russo!). Nimeni nu se indoieste de capacitatea noastra, dar eu zic ca ar fi mai bine daca am invata si sa punem aparatul de filmat „la bula" (termen tehnic, da?) inainte sa dam comanda Motor! ... exact la treaba asta este foarte util Discovery Campus!

Cit de aproape/departe e documentarul romanesc de cel tip Discovery?

F.I.: Eu nu stiu daca este corect sa vorbim despre „documentarul romanesc", asta ar presupune ca la noi sa existe un nucleu relativ mare de autori cu stiluri bine definite, care sa produca constant filme documentare. Nu este cazul. Motivele sint multe, dar cel mai important este acela ca televiziunea publica, care este principalul finantator de film documentar in toate tarile europene, refuza din nou cu obstinatie sa colaboreze cu autorii si producatorii independenti, sub pretextul ca nu are bani.

A.S.: La noi, documentarul e sinonim cu Discovery, ceea ce e foarte restrictiv. Mi s-a intimplat sa fiu solicitat sa fac un film „ca la Discovery", adica, pina la urma, unul bun. Dar genul e mult mai divers decit atit, si asta este inca un semn: cultura noastra de documentar e foarte subtire. La noi persista tot felul de confuzii, alimentate si de cei care fac televizune, pentru care orice reportaj e documentar. Diferenta e mare, de abordare a subiectului (cu mai multa pregatire si cunoastere), de conceptie si de mijloace, ceea ce atrage dupa sine mari diferente de ordin financiar. Lipseste asadar un sistem de cerere/oferta intre televiziuni si producatorii independenti, un sistem care sa fie completat cu finantare de la CNC si care sa ne permita sa intram in coproductii internationale. Pe de alta parte, cred ca exista acum in Romania o crestere de interes fata de documentar (am observat ca unii dintre regizorii „Noului Cinema" romanesc de fictiune si-au declarat intentia de a face documentar). Asta e imbucurator si denota o schimbare de perceptie fata de ideea ca documentarul nu e „chiar film", ci o etapa spre „filmul mare". De exemplu, la concursul de proiecte organizat de Centrul National al Cinematografiei in august, numarul de propuneri de documentar s-a dublat fata de anul trecut (in timp ce numarul proiectelor de fictiune a ramas acelasi). Din pacate, CNC aloca numai 15% din resursele lui pentru filmul documentar, laolalta cu cel de animatie. Si cind s-a pus in ultimii ani problema unei mariri a acestui procent, n-am fost sustinuti nici de colegii nostri si cu atit mai putin de autoritati.