Pretul painii creste la nivel mondial ca urmare a costului ridicat al cerealelor, iar tendinta ascendenta se va mentine, potrivit Sindicatului International al Brutarilor si Patiserilor, citat de Reuters. Contractele la termen pentru grau au atins sa
Pretul painii creste la nivel mondial ca urmare a costului ridicat al cerealelor, iar tendinta ascendenta se va mentine, potrivit Sindicatului International al Brutarilor si Patiserilor, citat de Reuters. Contractele la termen pentru grau au atins saptamana trecuta cel mai ridicat nivel din istorie, atat in Europa, cat si in Statele Unite, evolutie determinata de temerile privind oferta limitata si cererea puternica. In ultimele cinci luni, preturile cerealelor au crescut de peste doua ori. si in Romania firmele de morarit si panificatie au majorat, de la sfarsitul lunii iulie, pretul painii si al altor produse specifice cu 3-10%, in functie de zona, decizia avand la baza evolutia ascendenta a costurilor de achizitie a graului si a fainii.
La Bruxelles, cresterea pretului painii determina adoptarea unor masuri care sa conduca la cresterea productiei. Astfel, Comisia Europeana (CE) urmeaza sa decida reintroducerea in circuitul agricol a patru milioane de hectare de terenuri arabile, pentru a permite majorarea productiei de cereale a UE, a declarat ministrul francez al Agriculturii, Michel Barnier, citat de Reuters. CE a anuntat deja ca intentioneaza sa renunte la restrictia care obliga fermierii sa lase necultivate 10% din terenurile agricole, in scopul refacerii solului. Anularea restrictiei le-ar permite fermierilor sa produca suplimentar 10-17 milioane de tone de cereale in 2008. Executivul UE ar putea mari si cotele pentru lapte, pentru a permite reducerea preturilor lactatelor, care au crescut semnificativ in ultimele cateva luni - a mai aratat oficialul francez, fara a preciza insa momentul cand aceasta masura va intra in vigoare. "Indraznesc sa afirm ca este vorba de o crestere pe termen lung a preturilor si trebuie sa reactionam", a mai spus Barnier, adaugand ca Executivul UE trebuie sa analizeze motivele si efectele cresterii preturilor la alimente asupra diferitelor sectoare economice. El a refuzat sa comenteze impactul preturilor mai mari ale alimentelor asupra inflatiei din zona euro.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.