Lui Catalin Dorian Florescu, scriitor de origine romana care locuieste in Elvetia si care are un succes remarcabil pe piata editoriala din Occident, i-a aparut a treia carte in limba romana: „Maseurul orb", la Editura Polirom. Intr-un interviu acordat Cotidianului, autorul rezuma cum a ajuns la extraordinara poveste care a stat la baza scrierii acestei carti.

Ai venit in Romania pentru a documenta romanul care se poate gasi in librarii incepind cu aceasta saptamina. Ioan Timis Palatinus, Nelu, cum ii spuneau apropiatii, cel care a inspirat personajul principal al cartii si care acum nu mai este in viata, stia cum a iesit romanul si ce personaj a dat? Cind Robert Serban, cunoscutul poet roman, mi-a povestit cu ani in urma despre masorul orb de la Moneasa - care poseda o biblioteca imensa de aproape 30.000 de carti -, care, pentru a nu-si pierde pasiunea literaturii, isi obisnuise pacientii sa-i citeasca, mi-am dat repede seama de marele potential al acestei povesti rupte din viata. L-am intilnit pe Ioan, ne-am imprietenit, am discutat mult cu el, i-am cunoscut trecutul, am vazut biblioteca si am mers la Borsa, satul lui natal. Din pacate, Ioan a murit la doua luni dupa aparitia cartii, dar a tinut in mina macar un exemplar al editiei germane. L-a primit la emisiunea doamnei Andreea Marin Banica, „Surprize, surprize...".

Ioan ma rugase sa nu-i descriu viata asa incit cititorii sa aiba mila cu el. Trebuie spus ca el a trait in mare demnitate si dupa propriile crezuri, in timp ce noi, vazatorii, deseori ne abandonam principiile pentru motive mult mai superficiale. Eu i-am raspuns ca literatura nu are retete facile, ca eroul cartii mele este mult mai complex si mai demonic decit adevaratul Ioan. Personajul meu se impotriveste orbirii spirituale, imbogateste pe altii, dar ii si controleaza. El este un razvratit, un idealist, dar isi duce la capat cu egoism propriile scopuri. Scriind la roman, eu mi-am creat o viziune proprie despre un personaj ca Ioan si lumea in care traieste.

Cind ai auzit de Nelu si cum ai decis ca viata lui poate fi un subiect de roman?

Robert Serban imi povestise despre Ioan intr-un moment delicat si de impas din cariera mea. Nu imi iesea manuscrisul la care lucram si, fiind un scriitor inca tinar, eram derutat. Treceam drumul impreuna spre cafeneaua din orasul Zürich, unde traiesc de copil, si deodata m-a mincat nasul. Nasul meu functioneaza precum o antena. Imi spune: fii atent sa nu treci pe linga o poveste importanta! Am simtit ca aici se ascundea un simbure de frumusete - aceasta fiind si prima fraza din roman. Cind treci prin viata cu toate simturile deschise, cu spiritul receptiv pentru tot ceea ce ti se ofera - o adiere de vint intr-un lan de griu si pina la exemple inedite de viata -, simti ca un anumit moment este semnificativ. Asa a fost si in acea dimineata.

L-am intilnit pe Ioan fara sa stiu deloc daca totul se va transforma intr-o carte. Arta de multe ori se face fara sa ai siguranta finalitatii. Este o aventura, te dai pe tobogan si speri sa aterizezi in picioare. Se investeste mult, nu numai sperante si timp. Pentru a contura bine personajul lui Ioan am cumparat, in tara, enorm de multe carti despre legendele si ritualurile romanilor. Despre draci, vircolaci, despre nunti, dansuri si credinta. Intorcindu-ma in Elvetia, am citit romane din literatura universala pentru a-l intelege mai bine pe Ioan.

Trebuie insa stiut ca Ioan este al doilea personaj principal, primul fiind povestitorul, un elvetian de origine romana, care, avind succes, dar devenind nefericit in exil, se intoarce acasa pentru a-si regasi prima mare iubire. Pe drum il intilneste pe masor si se creeaza o prietenie tragica. Am adaptat deci tematica propriei mele existente. Am asimilat o povestire despre o viata in nesiguranta din Est, in viata mea de vestic, cu toate nesigurantele ei. Am creat ceva propriu. Inceputul, prin urmare, a fost un simbure de frumusete. Momentul decisiv insa a fost cind am stabilit prioritatile si m-am intrebat: cine sint eu? Cum ma raportez eu la viata lui Ioan?

Cartea a aparut - ca de obicei la tine - intii in Occident. Te multumeste felul in care a fost ea receptata pina acum?

Cartea a fost discutata in toata presa elvetiana si tradusa in trei limbi straine (germana, spaniola si olandeza), iar anul viitor in altele doua, franceza si italiana. Pentru un autor inca tinar, care nu a vindut zeci de mii de exemplare si care dezbate teme speciale si exotice pentru gustul cititorului de rind din Vest, nu pot fi decit multumit.

Te inspira Romania. Din cite stiu eu - te rog sa ma corectezi daca gresesc -, toate cartile tale au un pronuntat fundal romanesc. Dupa „Maseurul orb" vor mai veni de la tine, in viitorul imediat si mediu, carti care au de-a face, intr-un fel sau altul, cu Romania?

Romanul urmator este terminat, se va chema „Zaira" si va aparea in ianuarie ca titlu de virf al unei prestigioase edituri germane, Beck. Este sansa mea cea mai mare de pina acum. Sper sa functioneze. Este o poveste de viata senzationala, care incepe in Romania antebelica, trece prin Praga ocupata de rusi, in ’68, si face escala pentru 30 de ani la Washington, inainte de a se reintoarce in tara la sfirsitul secolului XX. Este drumul de viata al unei femei puternice si cu o soarta incredibila. Adevarata Zaira traieste azi la Timisoara.

La ce lucrezi acum?

Deocamdata am terminat primele corecturi la „Zaira". Dar am fost anul acesta de doua ori in America, strabatind-o pe bani proprii, de la New York pina in Florida, pentru a ma documenta pentru romanul de dupa „Zaira". Va fi o carte pe care as dori-o foarte americana. Deci, o noua aventura, un nou salt fara plasa. Poate aterizez din nou in picioare.

Continui sa scrii de mina, in cafenele?

Desigur, numai la cafenea si de mina. Toate manuscrisele mele se gasesc sub patul in care dorm. Uneori ma impung noaptea prin saltea. Alteori ma trezesc, caci susotesc de dedesubt pesonajele mele. Zaira vorbeste cu masorul orb. Spre dimineata insa amutesc.

In Wikipedia, la „schita" care iti este dedicata esti trecut ca „scriitor elvetian". E corect?

Nu ma vad ca un scriitor elvetian, asa cum nu sint nici scriitor roman, chiar daca, la fotbal, cind joaca Elvetia cu Romania, cu romanii tin. Sint mai mult un scriitor de limba germana si de origine romana. In lumea globala de azi si multe biografii sint globalizate. De aceea, romanele mele sint calatorii intre lumi. Nu cunosc altceva. Ruptura cauzata prin emigrare a facut din mine un nomad.