La ce-ar putea servi acest "brand", in slujba caruia s-au pus atat de multe mijloace? Functionand ca o prezentare instantanee a Romaniei, el s-ar adresa, fireste, celor care nu ne cunosc, adica strainilor. Si nu oricaror straini - eschimosilor, de pilda, sau papuasilor putin le pasa de existenta noastra -, ci in special acelora care, sub o forma sau alta, dintr-un motiv sau altul, ar putea avea un interes fata de Romania. Aici, insa, intervine un paradox: pentru ei, "brandul", ca proiectie a imaginii nationale in cele patru zari, exista deja! Pentru ei, "brandul" nu e nimic altceva decat primul zid de care se izbesc in incercarea de a intra in contact cu Romania: corpul nostru diplomatic. Membrii acestei ciudate confrerii reprezinta, in relatiile cu oficialii straini sau cu muritorul de rand din alte tari, modul cel mai palpabil prin care Romania se proiecteaza pe sine insasi in strainatate. O realitate mai degraba neplacuta - si un "brand" nu tocmai magulitor - data fiind calitatea majoritatii reprezentantilor nostri.
Mi-a fost dat sa cunosc diplomati ai altor tari scapate din "lagarul socialist" si marturisesc ca m-au strabatut fiori de invidie cand i-am comparat cu trimisii nostri peste hotare. Banuiesc ca in capitalele lor s-a inteles si s-a izbutit ceea ce nu se intelege si nu se izbuteste la Bucuresti, si anume ca restructurarea unui Minister de Externe nu poate insemna o simpla rotire a cadrelor - in ciuda inegalabilei lor puteri de auto-regenerare, in ciuda tuturor santajelor posibile si-n ciuda poftei nestinse a anumitor "institutii abilitate" de a controla diplomatia tarii. Restructurare nu inseamna in nici un caz mutarea unui functionar din capitala X, unde a esuat lamentabil, in capitala Y, unde va esua tot atat de lamentabil - in sensul ca va da despre Romania o imagine la fel de terna (in cel mai bun caz) sau la fel de mizerabila (in multe alte cazuri). In ce priveste Ministerul roman al Afacerilor Externe, restructurarea ar insemna, in primul rand, descotorisirea de incapabilii trecutului si de parvenitii pe criterii obscure ai prezentului.
Carui strain ii va mai pasa de "brandul" conceput in agentiile de marketing de la Bucuresti dupa ce va fi intrat macar o singura data in localurile vetuste ale ambasadelor noastre, dupa ce il va fi ingrozit hidoasa lor decoratie interioara si dupa ce va fi discutat intr-o limba rudimentara cu multi dintre cei care ne reprezinta? Ii va mai pasa oare de Brancusi, de Enescu sau de manastirile din Moldova dupa ce va fi incercat fara succes sa obtina o informatie fiabila? Si ce va povesti el altora in urma acestei insolite experiente? Avem, deci, un "brand" - oare chiar nu s-a gandit nimeni la asta? -, numai ca el functioneaza pe dos. Ne singularizeaza negativ. Ceea ce explica in mare parte de ce Romania a ramas una dintre cele mai izolate tari din Europa si una dintre cele mai putin credibile. Un alt paradox, insuportabil, consta in faptul ca aceasta contra-performanta permanenta este intretinuta cu bani grei, ca si cum ne-am plati singuri detractorii.