Constructiile de locuinte s-au mutat din Vest in EstBanii celor plecati in strainatate cladesc case in zonele defavorizateTerenurile ieftine inlesnesc lucrarile rezidentiale Studiile Institutului National de Statistica scot la iveala un nou tren
Constructiile de locuinte s-au mutat din Vest in EstBanii celor plecati in strainatate cladesc case in zonele defavorizateTerenurile ieftine inlesnesc lucrarile rezidentiale Studiile Institutului National de Statistica scot la iveala un nou trend pe piata imobiliara autohtona, tendinta care la prima vedere sfideaza logica. Conform ultimei statistici a institutiei, numarul autorizatiilor de constructii eliberate pentru cladiri rezidentiale a crescut exponential in regiunile Sud-Muntenia si Nord-Est, in timp ce in Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, zone cu traditii imobiliare de anvergura, s-au inregistrat scaderi importante in ceea ce priveste astfel de proiecte antreprenoriale. Cu alte cuvinte, constructia de case a luat un avant neobisnuit in cele mai defavorizate zone ale Romaniei, in detrimentul celor mai instarite regiuni ale tarii. Mai mult, faptul ca cele mai multe autorizatii de constructie s-au indreptat catre mediul rural, unde cota de saracie este cea mai accentuata, adanceste contrastul. Terenuri ieftine Fireste, tot constructorii sunt cei care risipesc ceata de deasupra neasteptatului fenomen. Astfel, spun antrepenorii, principalul motiv pentru care numarul constructiilor in zonele defavorizate l-a depasit pe cel din regiunile unde nivelul de trai e mai ridicat "il constituie costul scazut al terenurilor", ne-a spus Gheorghe Polizu, presedintele Patronatului Societatilor din Constructii. De aceeasi parere este si Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii, care a mentionat ca "si romanii din acele zone doresc sa locuiasca in conditii mai rezonabile, iar pretul mic al terenurilor le ofera acesta ocazie". Corect, insa chiar si in conditiile unui teren accesibil ca pret, costul ridicarii unei locuinte tot necesita investitii de proportii, caracteristica deloc reprezentativa pentru regiunile in cauza. Explicatia nu a intarziat sa apara. "Cei mai multi romani plecati la munca in strainatate sunt exact din aceste zone. Cand se intorc in tara, o mare parte dintre acestia au capital suficient pentru a-si construi locuinte. Totodata, multi care muncesc in strainatate provin din mediul rural, ceea ce presupune ca detin deja terenuri acolo", a adaugat Polizu. Numarul constructiilor private creste, iar al celor publice scade Conform INS, numarul autorizatiilor de constructie eliberate pentru cladiri rezidentiale a urcat in primele sapte luni cu 23,9%, la 31.565, cele mai importante cresteri fiind inregistrate in regiunile Sud-Muntenia, Bucuresti-Ilfov si Nord-Est. In regiunea Sud-Muntenia avansul a fost de 1.213 autorizatii, in Bucuresti-Ilfov de 1.003 autorizatii, iar in Nord-Est de 815 autorizatii, se arata intr-un comunicat al INS. Din numarul total de autorizatii eliberate in iulie, 57,3% au fost pentru zona rurala. In patru din cele opt regiuni de dezvoltare s-a inregistrat o crestere a numarului de autorizatii eliberate pentru cladiri rezidentiale. Aceasta tendinta s-a manifestat in Sud-Muntenia, Centru, Bucuresti-Ilfov si Nord-Est. In acelasi timp, datele Institutului releva ca in regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est s-au inregistrat scaderi ale numarului de autorizatii eliberate pentru constructia de cladiri rezidentiale. Repartitia pe fonduri de finantare releva faptul ca, fata de primul semestru din 2006, a crescut numarul locuintelor realizate din fonduri private cu 5.254 de locuinte. Numarul locuintelor realizate din fonduri publice a scazut cu 206 locuinte. 17.000 de locuinte, in primul semestru Tot Institutul National de Statistica arata ca in primul semestru al anului 2007 au fost finalizate 16.962 de locuinte, cu 5.048 mai multe fata de perioada corespunzatoare a anului 2006. In al doilea trimestru din 2007 au fost date in folosinta 9.724 de locuinte, in crestere cu 2.734 de locuinte, fata de perioada corespunzatoare a anului 2006. Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, numarul locuintelor terminate in cel de-al doilea trimestru din acest an a inregistrat o crestere cu 2.734 de locuinte, adica un plus de 39,1%. Datele statistice indica faptul ca mai mult de jumatate din locuintele terminate in semestrul intai din 2007 s-au realizat in mediul urban (52,4 %). Repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate releva faptul ca, fata de primul semestru al anului trecut, in primul semestru din 2007, a crescut numarul locuintelor realizate din fonduri private cu 5.254 locuinte. Numarul locuintelor realizate din fonduri publice a scazut cu 206 locuinte. La 30 iunie 2007, cele mai multe locuinte in curs de executie se aflau in stadiul de finisaj , respectiv 38,2%, urmate de cele aflate in stadiul de executare a structurilor - 33%. Nord-Est, cea mai saraca regiune Regiunea Nord-Est este regiunea cea mai slab dezvoltata a Romaniei (in 2004, PIB/locuitor reprezenta 69,2% din media nationala). Studiile releva ca, in Moldova, 23 de romani dintr-o suta sufera de saracie. In interiorul regiunii, cele mai sarace zone sunt sudul judetului Iasi, sud-estul judetului Neamt, estul judetului Bacau, judetele Botosani si Vaslui.Numeroase persoane in varsta de munca din aceasta regiune lucreaza temporar sau permanent in activitati economice in Bucuresti, Banat, Transilvania, Europa de Vest si Israel. In satele bucovinene, dupa plecarea populatiei tinere masculine apte de munca, se manifesta o tendinta de emigrare si a femeilor, pentru a munci in strainatate, astfel ca in multe localitati au ramas persoane varstnice si copii. In multe din aceste localitati activitatea de constructii este impresionanta, materia prima utilizata fiind lemnul. De asemenea, Regiunea Nord - Est are cel mai mic numar de IMM-uri la 1000 de locuitori, doar 13,1%, numarul total al IMM-urilor fiind de 49.078, microintreprinderile reprezentand 87,6% din total IMM-uri.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.