Ipotetica motiune de cenzura a aruncat PSD in haos. Si, daca o avea haosul o functie (re)generatoare, pentru moment doar devasteaza PSD.

Poate dupa aceasta etapa va urma o clarificare, iar apele se vor desparti in sfirsit in partidul lui Mircea Geoana. Insa acum nu lipsa directiei, ci multiplicarea acestora creeaza deruta. Lipsiti de un reper ideologic stabil si asumat, uniti cu forta in absenta oricarei valori comune, socialistii romani sint in pragul unui razboi fratricid. Iar nu Traian Basescu este cauza. Presedintele poate profita de situatie, poate manevra, dar nu poate produce o criza in PSD. Criza isi are originea in personalizarea exacerbata a conducerii in perioadele anterioare si in esecul reformei ideologice a partidului. Ca si la alte partide dupa 2004, antibasescismul a putut tine loc de ideologie, dar nu a avut si puterea de a reface prestigiul partidului. Supravietuirea baronilor a accentuat tensiunile interne, iar federalismul de partid inaugurat la congresul extraordinar din decembrie 2006 anunta deja haosul.

Si cum in PSD haosul e consecinta nasterii fortate si administrative a partidului, dezorganizarea actuala precede, cel mai probabil, o alta forma de organizare. In absenta coeziunii ideologice, FDSN nu putea atrage militanti sau simpatizanti, ci doar armatele de functionari, multi provenind din fostul partid comunist, aflate in cautarea stabilitatii si a controlului resurselor. Revenind, ca intr-un ciclu al regenerarii, la starea initiala, cea de dezorganizare - in primavara anului 1992, FSN se dizolva lasind locul succesoarelor sale -, PSD se afla in fata alternativei refuzate: divortul. Caci strategia care a adus partidul la guvernare, valabila pe termen mediu, nu ofera solutii pentru criza actuala.

Babilonia social democrata era inevitabila cita vreme partidul a mizat pe unitate, iar nu pe diferentiere ideologica. Coabitarea diferitelor grupuri nu avea nici un punct de sprijin in absenta valorilor impartasite. Si, din clipa in care resursele administrative nu au mai fost la indemina, coeziunea artificiala nu a mai putut functiona. Fara criterii si repere ideologice socialistii romani s-au ratacit in tranzitie si nu mai pot iesi din fundatura. Un exemplu: parca pentru a confirma babilonia (caci in sumeriana babilon inseamna „poarta lui Dumnezeu"), PSD reuseste transferul de la socialismul laic la cel pravoslavnic. Aparind conducerea BOR de „arbitrariul" CNSAS, PSD se desparte de intreaga traditie laica si aconfesionala a socialismelor vest-europene.

Paradoxal, tocmai pentru ca are de ales intre trecutul baronial si un viitor european, PSD se gaseste intr-o mare dilema. Prevalenta grupurilor de clientela locala sau regionala limiteaza libertatea de actiune a liderilor si impiedica orice relansare ideologica. Deschiderea operata la Congresul din aprilie 2005 a fost nu doar inchisa, dar reformele, si asa timide, ce erau anuntate atunci au fost blocate. Mai mult decit altor familii politice, guvernarea dauneaza grav socialismului occidental. Dar daca nu exista nici un indicator doctrinar, partidele care se revendica de la aceasta directie se ratacesc. Optiunea de a conserva cu orice pret organizatia - mai degraba impusa decit luata de bunavoie - a mentinut, ba chiar a accentuat tensiunile interne. Poate ca astfel partidul si-a conservat capacitatea de negociere, dar a pierdut startul in procesul transformarii sale.