Administratia Nationala de Meteorologie a anuntat ieri ca Romania va fi cuprinsa de ploi puternice, de furtuni si de intensificari serioase ale vantului. La munte, la peste 2.000 de metri altitudine, precipitatiile vor fi si sub forma de ninsoare.
Administratia Nationala de Meteorologie a anuntat ieri ca Romania va fi cuprinsa de ploi puternice, de furtuni si de intensificari serioase ale vantului. La munte, la peste 2.000 de metri altitudine, precipitatiile vor fi si sub forma de ninsoare.

Dupa canicula si "ploi cu galeata", fenomenele meteorologice extreme continua. Incepand de azi, ploi, tunete si fulgere se vor napusti asupra tarii noastre.

ATENTIUNE! Administratia Nationala de Meteorologie a remis ieri o avertizare, cod galben, valabila incepand de astazi, de la ora 0:00, pana vineri, 7 septembrie, la ora 21:00. Fenomenele vizate sunt racirea accentuata a vremii, intensificari ale vantului si caderi insemnate de precipitatii. "Miercuri, joi si vineri, vremea se va raci accentuat in toata tara, incepand din regiunile vestice, astfel incat temperatura aerului va ajunge la valori mai scazute cu aproximativ 8-10 grade fata de norma climatologica a acestei perioade a anului. Vantul va prezenta intensificari in toate regiunile, indeosebi in zilele de miercuri si de vineri, cu viteze de pana la 60-65 km/h si la munte de 80-100 km/h. Miercuri si in prima parte a zilei de joi, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si cantitatile de apa vor depasi local 25-30 l/mp, la inceput in Banat, Crisana si Maramures, apoi si in Transilvania, nordul Olteniei, al Munteniei si al Moldovei. In zona de munte, pe arii restranse se vor depasi 50 l/mp", se arata in comunicatul ANM.


CALM. Toata tara s-a alarmat, dar meteorologul de serviciu al Administratiei Nationale de Meteorologie, Romica Jurca, a linistit apele. "Manifestarile meteorologice avertizate cu cod galben nu presupun un grad ridicat de periculozitate, ci sunt schimbari importante de vreme, comparativ cu ceea ce s-a intamplat pana acum. Intr-un interval de timp relativ scurt se ajunge de la foarte cald la foarte rece, valorile de temperatura ce urmeaza sa se inregistreze fiind cu opt pana la zece grade mai mici decat cele normale la aceasta data. Vantul, care se va intensifica in toata tara, va spori senzatia de rece. Ploile insemnate cantitativ pot determina cresteri importante de debite pe raurile din tara, dar nu atat de mult incat sa se produca inundatii. Chiar daca va ploua puternic, lipsa de apa din pamant si chiar din rauri inca se pastreaza", a comentat specialista de la ANM.


EXTREM. Zona cea mai afectata va fi sudul Transilvaniei, in special in Muntii Fagaras. La mare altitudine, la peste 2.000 de metri, este de asteptat sa ninga. Temperatura aerului va fi aproape de limita de inghet, 0°C, meteorologii estimand ca noaptea s-ar putea ajunge chiar si la valoarea de 1°C. In depresiuni si pe vai se poate forma ceata, astfel ca aceia care vor sa plece la drum trebuie sa circule cu multa prudenta.


Noaptea, doar 8°C la BucurestiFenomenele extreme pentru aceasta perioada se vor abate si asupra Bucurestiului si vor fi resimtite mai ales in cursul noptii, atunci cand temperatura aerului va inregistra valori de 8°C-10°C. Ziua va fi racoare, mai ales maine si poimaine, cand vor fi 20°C, respectiv 19°C. Astazi, cerul va fi temporar noros si va ploua, indeosebi dupa-amiaza si noaptea. Vantul va sufla moderat si cu intensificari. Maine, vremea va continua sa se raceasca, astfel ca cerul va fi temporar noros si vor fi conditii de ploaie. Vantul va sufla in general moderat. Vineri, vremea va continua sa fie rece, cu cer temporar noros, favorabil ploii.


Apa rece pe LitoralNici turistii care merg la mare nu vor putea scapa de ploaie si de vant. Salvamarii vor interzice scaldatul, mai cu seama ca temperatura apei va atinge cu greu valoarea de 20°C. Mai mult, nici soarele nu va putea sa va zambeasca de pe cer, din cauza norilor aducatori de ploi sub forma de averse. Maine, vremea se va raci. Cerul va fi temporar noros, favorabil averselor indeosebi pana in jurul pranzului. Vantul va sufla moderat si cu unele intensificari. Vineri va fi ultima zi cu vreme proasta, temperaturile ramanand in continuare scazute. Nu se vor inregistra temperaturi mai mari de 16°C-19°C, iar noaptea nu vor fi mai mult de 10°C. Cerul va fi temporar noros si trecator vor fi averse. Vantul va prezenta intensificari mai ales in cursul zilei. Si circulatia pe mare ar putea avea de suferit din cauza vantului, care va forma valuri uriase. De asemenea, si vizibilitatea in larg va fi redusa.


Nordul tremura mai tareLocuitorii din interiorul arcului carpatic vor avea parte de temperaturi mult mai scazute decat cei din zona de sud a tarii, acolo unde si in cursul zilei de astazi sunt asteptate temperaturi de 28°C. In Maramures si in Crisana nu vor fi mai mult de 14°C, iar minima va putea ajunge si la 4°C. Vremea va fi rece si instabila. Cerul va fi mai mult noros, va ploua in averse si se vor semnala descarcari electrice. Izolat vor fi conditii de grindina. Cantitatile de apa vor fi mai insemnate, depasind local 25-30 l/mp si izolat, la munte,
50 l/mp. Vantul va sufla moderat cu intensificari locale. Spre sfarsitul saptamanii, ploile si descarcarile electrice vor disparea, iar temperatura aerului va mai creste. In aceste conditii, turistii se vor putea indrepta cu incredere atat catre Litoral, cat si catre zona de munte.


IstoricFenomenele meteorologice extreme pronosticate pentru aceste zile de Administratia Nationala de Meteorologie nu reprezinta o premiera pentru tara noastra. Anul trecut, la Balea Lac, in Parang si in Muntii Retezat, la statia meteo Tarcu s-au inregistrat ninsori la sfarsitul lunii august si inceputul lui septembrie. Salvamontistii le recomanda turistilor sa renunte la drumetii in aceasta perioada.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.

9AM recomanda:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook

TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?

Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.

Sau
Aboneaza-te prin