Actionarii clubului Dinamo pun la cale instalarea unui antrenor-surpriza in locul lui Mircea Rednic. Acesta ar putea fi nimeni altul decat selectionerul echipei nationale, Victor Piturca, tehnician dorit si in primavara anului trecut la conducerea „cainilor“, atunci cand i s-a oferit un salariu anual de 500.000 de euro. Singura problema este ca Piti sa fie lasat de Mircea Sandu sa antreneze in paralel cele doua echipe. Conducatorii campioanei au ajuns la aceasta solutie dupa ce au fost refuzati chiar si de catre „eternul“ Cornel Dinu, care prefera sa stea linistit pe un salariu de 10.000 de euro lunar ca administrator delegat, decat sa-si creeze probleme ca antrenor. Prin aducerea lui Piturca si, totodata, a cooptarii in conducerea administrativa a fratilor Victor si Giovanni Becali, dar si a lui Gigi Netoiu, actionarii „cainilor“ vor sa loveasca si in rivalul lor din Ghencea, Gigi Becali.

Conducerea campioanei are o tinta clara in aceste zile dominate de zvonurile legate de viitorul antrenor al echipei din Soseaua Stefan cel Mare. Dupa unele surse, actionarii clubului Dinamo doresc sa-l aduca in locul lui Mircea Rednic chiar pe actualul selectioner, Victor Piturca, desi s-au vehiculat o multime de alte nume. Profitand de pauza competitionala, prilejuita de actiunea Nationalei, ei nu se grabesc sa numeasca noul antrenor. Pana dupa meciul cu Belarus, ei au de gand sa instaleze un cuplu interimar de tehnicieni, Iulian Mihaescu si Cornel Talnar. Apoi, ii vor cere lui Mircea Sandu sa-l lase pe Piti sa antreneze in paralel echipa nationala si pe cea campioana.

Demisia lui Mircea Rednic poate sa insemne o noua era pentru Dinamo. Lovita in plin de ascensiunea Stelei, calificata pentru a doua oara consecutiv in grupele Ligii Campionilor, conducerea dinamovista se pregateste pentru o lovitura de gratie. Prima ar fi cooptarea fratilor Becali, a lui Gigi Netoiu si, foarte posibil, a lui Ion Tiriac in Consiliul de Administratie. Urmatoarea ar fi numirea lui Victor Piturca in functia de antrenor principal.