Peste 20 de jurnalisti isi vor masura talentul, dar si simtul umorului, maine seara, pe terasa ''La Motoare''. Cea de-a V-a editie a Cupei Presei la Cantat Tuborg se afla pe ultima suta de metri. "Scopul acestui eveniment este sa demonstram vedetelor despre care scriem in fiecare zi ca ne pricepem la cantat", a declarat directorul competitiei Florin Ghioca.Prezentatorii concursului vor fi Daniel Buzdugan si Mihai Morar, iar juriul va fi format din Mihai Traistariu, Roxana Andronescu (trupa Spin), Adrian Despot (Vita de Vie) si Alexandra Rosu (Universal Music). In recital vor evolua trupele The Guardians (castigatorii competitiei de anul trecut), precum si trupa Spin. Organizatorii evenimentului promit publicului mai multe surprize, tombole si concursuri. La eveniment sunt asteptati peste 500 de ziaristi, cantareti si vedete.