Unul dintre cei mai importanti furnizori de opiu din Romania a fost arestat la sfarsitul saptamanii trecute, in urma Operatiunii Decebal, organizata de politistii antidrog. Cetateanul iranian B.B., in varsta de 39 de ani, era cel care prelua drog
Unul dintre cei mai importanti furnizori de opiu din Romania a fost arestat la sfarsitul saptamanii trecute, in urma Operatiunii Decebal, organizata de politistii antidrog. Cetateanul iranian B.B., in varsta de 39 de ani, era cel care prelua drogurile din strainatate si le vindea cetatenilor iranieni, irakieni, chinezi etc. care il folosesc in locurile de intalnire precum localuri cu specific arabesc sau chinezesc sau locuinte ale cetatenilor asiatici, de obicei locuri de intalnire a consumatorilor de opiu. Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog (BCCOA) Bucuresti au organizat, pe data de 28 august, o actiune in zona centrala a Capitalei, in urma careia a fost prins in flagrant delict cetateanul iranian. B.B., care are statut de refugiat, cu resedinta in municipiul Bucuresti. In momentul in care a fost prins, iranianul vindea unui dealer aproximativ 300 grame de opiu.
Perchezitie cu surprize
Perchezitia efectuata in urma cu cateva zile a avut loc dupa o urmarire de circa patru luni. "Suntem pe urmele mai multor complici ai cetateanului iranian. Cert este ca el este un membru important al retelei care introduce de mai mult timp opiu in Romania. Reteaua este formata din mai multi membri, unii dintre ei distribuitori de stupefiante", a precizat pentru ZIUA unul dintre ofiterii din cadrul BCCOA. In urma perchezitiei efectuata in locuinta iranianului a fost gasita cantitatea de aproximativ 611 grame de opiu, portionata si pregatita pentru vanzare. De asemenea, au mai fost gasite si ridicate pentru cercetari un cantar electronic, precum si materiale folosite la ambalarea si consumul drogurilor. Politistii au confiscat si 6.00 de dolari si 320 de lei, despre care exista suspiciuni ca provin din vanzarea drogurilor.
Pe urmele retelei
Iranianul a fost retinut pe baza de ordonanta, iar pe data de 29 august magistratii Tribunalului Bucuresti au dispus arestarea preventiva a acestuia pe o perioada de 29 zile. In acest timp, politistii continua cercetarile pentru a-i identifica pe cei implicati in acest caz. Unii dintre ei se afla deja in atentia oamenilor legii si au fost chiar audiati. "Comunitatea asiatica din Romania este destul de mare si multi dintre cei aflati pe teritortiul tarii noastre au consumat opiu asa ca identificarea si tragerea la raspundere a tuturor membrilor retelei este destul de dificila", ne-a precizat unul dintre anchetatori. Cert este ca, pe baza informatiilor aflate la dispozitia anchetatorilor, o buna parte provenite si de la cei cercetati, membrii retelei sunt deja cunoscuti, iar politistii lucreaza la probarea intregii activitati infractionale.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.