Am vazut, intr-o casa boiereasca de pe la 1880, cu pivnite, etaj, scara interioara de piatra, odai inalte si un pod plin de grinzi si cotloane, cum i-a invins casa pe niste oameni de tot simpli, mutati in ea cu repartitie de la spatiul locativ. I-a invins, in sensul ca nu au inteles-o, n-au putut sa-i onoreze rosturile, n-au avut cu ce s-o tina, in starea ei boiereasca, si in scurt timp au coborat la acelasi trai de trogloditi din care plecasera. Semineele, ferestrele inalte, scara monumentala de piatra, usile incarcate de cristaluri au devenit un permanent prilej de a-si caina viata. Pentru unii, prea mult e mai rau decat prea putin.


Noii locatari s-ar fi multumit cu o camera in plus intr-o casa nu foarte deosebita de aceea in care statusera claie peste gramada pana atunci. Bucurestiul a fost nenorocit de navala a sute de mii de sateni si targoveti cu deprinderi locative rurale, care i-au stricat, prin ignoranta si prin rezistenta la practicile civilizatiei municipale, strazile, utilitatile. Si, ce-i mai grav, cladirile cu staif european. Traiul bun e ca o fabrica in trei schimburi. O vezi ca functioneaza si ai impresia ca merge de la sine, ca nu exista si o armata de muncitori la intretinere.


Traiul bun intr-o casa mare, plina candva de servitori si de lume motivata s-o tina tot timpul in cea mai aleasa conditie, era peste puterile unor familii de lefegii cu orizontul spiritual modest si cu multi copii. Boierii au fost alungati din casele lor, iar saracimea, care le-a napadit, nu a fost invatata cum sa le foloseasca. Si chiar sa fi invatat, nu le dovedea. Acum, cand scriu despre agresiunea proletariatului asupra vechiului Bucuresti europenizat, ideea unei scoliri, a unui curs de intrebuintare corecta a orasului si a caselor lui construite pentru un nivel al vietii ridicat mi se pare o exagerare. Da-i mocofanului o toaleta princiara si, in cel mai scurt timp, el si ai lui o fac sa arate ca o cocina. Cand am intrat in fostul conac, ocupat de patruzeci de ani de aceeasi familie "cu originea sociala sanatoasa", adica adusa dintr-un adapost marginas de chirpici in paturile cu blazon ale unei dinastii de "burgheji", am avut sentimentul unui camp de lupta in care nimeni nu e invingator. Starea jalnica in care au ajuns toate casele boieresti, umplute cu chiriasi "la stat", e falimentul unei utopii. Traiul bun nu trebuie dat omului cu toptanul, ci cu portia. Mutati in niste locuinte pentru care nu aveau nici un pic de respect si intelegere, proletarii le-au pedepsit in cincizeci de ani, la fel cum regimul i-a pedepsit pe proprietarii de drept ai acestora. La Tescani, in Moldova, saracimea care a navalit dupa razboi in conacul burghezului local George Enescu l-a intrebuintat din plin, dar in felul in care se pricepeau ei sa foloseasca lucrurile care nu le erau pe potriva: l-au transformat in grajd.