Nici doua saptamani nu ne mai despart pana la data cand Colegiul Electoral Bisericesc il va alege pe noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). Cum Clerul nu traieste in vreun plan paralel cu societatea in mijlocul careia exista, pe masura ce data scrutinului se apropie, loviturile sub centura pe care taberele de sustinatori ai previzibililor candidati si le aplica se intetesc. Din nefericire, aceasta lume nu se poate detasa de actiunile atat de blamatei clase politice.


In ciuda ipocritelor apeluri publice la rezolvarea propriilor probleme in interiorul organizatiei, fara ingerinte sau sprijin din lumea mirenilor, teoretic daruitii cu har divin nu se pot abtine sa se comporte exact ca aceia pe care trebuie sa-i aduca pe calea cea buna. Intr-o goana disperata pentru acapararea controlului institutiei care conduce detasat in topul increderii si a beneficiilor date de pozitia suprema intr-o ierarhie de tip aproape militar, inaltele fete bisericesti (mai la fereala) si grupurile de interese care graviteaza in jurul lor (aproape pe fata) comploteaza, se ameninta direct sau doar isi arata pisica unii altora, urzesc aliante, se sfarteca reciproca€¦


E de inteles, omeneste vorbind, ca o miza uriasa e-n stare sa tulbure autocontrolul unor oameni (aproximativ) normali. Dar, dincolo de cuvintele mari si de cele mai multe ori false, slujitorii Domnului, tocmai fiindca au o uriasa influenta asupra celor pe care-i pastoresc, ar trebui sa se ridice, mai ales prin comportament, deasupra turmei. In principiu, preot sau (mai ales) calugar te faci fiindca simti ca asta ti-e vocatia, nu pentru ca, la un moment dat in viata, bastonul din ranita implinirii ecumenice s-ar putea sa-ti slujeasca in exercitarea atributiilor de Patriarh. Tocmai de aceea, desi necesitatea desemnarii unui Intaistatator al cultului religios ultramajoritar (al doilea, ca numar de credinciosi, din spatiul Ortodoxiei) este evidenta, inclin sa opinez, ca biet pacatos ce ma aflu, ca mai multa decenta in lupta sutanelor n-ar strica deloc. Ba, dimpotriva, cred ca ar putea da o nota de salutara sobrietate in lumea tot mai frivola care incearca sa-si scuze hidosenia privindu-se cu voluptate intr-o oglinda sparta.


Aparent independenta de valtoarea politica, viata Bisericii este, in realitate, extrem de influentata de actiunile (subterane sau la vedere) si deciziile vremelnicilor alesi/numiti in functii de demnitate publica. Iar fiecare dintre inaltele fete politice incearca - dupa pricepere, acces la resursele financiare bugetare, pondere parlamentara sau tupeu - sa influenteze miscarile de la varful BOR, sa-si asigure sprijinul Armatei Domnului si - de ce nu? - s-o controleze. Sa fie clar, nici un lider politic nu face vreun gest gratuit. Alocarile suplimentare de bani de la stat pentru evenimente de existenta carora credinciosii adevarati stiau demult, participarile in exces (musai televizate) la momente care se adreseaza in teorie doar crestinilor practicanti, avalansa de propuneri pentru constructia Catedralei Mantuirii si, nu in ultimul rand, buluceala de la catafalcul fostului Patriarh Teoctist nu sunt niste spontaneitati izvorate din sufletele calde ale unor credinciosi, ci actiuni interesate, cu substrat politic evident.


Desi am lasat la urma si-mi provoaca greata, nu pot evita subiectul subitei regenerari, ca de obicei in apropierea momentelor importante, a CNSAS, una dintre cele mai nocive structuri din existenta Romaniei moderne. Aceasta institutie - care, in loc sa ne impace cu propriul trecut, invrajbeste inutil o societate intr-o perpetua cautare - este folosita ca arma si in evidenta campanie electorala pentru alegerea Patriarhului, conform obisnuintei, de toate partile implicate. Daca societatea romaneasca tot e cuprinsa de accese bruste de spalare morala, demers declamat ritos si in care personal nu cred, petele negre din trecutul unora dintre inaltii ierarhi trebuie scoase la lumina fara a se face diferentieri intre diferitele categorii sociale sau derogari de la lege. Insa curatenia spirituala, chiar si asa originala precum cea de la noi, e un deziderat care, dupa umila mea parere, n-ar trebui sa aiba nici o legatura cu santajul, razbunarea si traficul de dosare.


Asemeni celorlalte culte recunoscute de stat, Biserica Ortodoxa are tot dreptul din lume, daca pretindem ca traim intr-o democratie, sa-si aleaga noul Patriarh conform propriilor norme si statute. Documente care, intre noi fie vorba, nu contravin legislatiei in vigoare si nici nu fac vreo referire la lustratie. Daca tot ne-am apucat sa falfaim curatenia morala ca stindard al parvenirii noastre de tip capitalist, poate ca primul pas ar fi sa acceptam ca desemnarea prin vot a Intaistatatorului nu e nici scrutin prezidential, nici referenduma€¦