Adrian Paunescu: Iata ce framantari am eu in legatura cu dvs. si cu epoca. Domnule Cristoiu, de unde veniti? Din Irlanda sau de la Gagesti?

Ion Cristoiu: Am fost in Irlanda cu un popas la Munchen si, apoi, la Gagesti, Munchen-ul si Gagesti-ul fiind puncte intermediare in calatoria de intoarcere spre Bucuresti.

Adrian Paunescu: Si eu am fost, odata, a€žde la Barca la Viena si inapoi". Ce constanta are ceea ce ati trait in Irlanda, ceea ce ati trait in Munchen si ceea ce ati trait la Gagesti?

Ion Cristoiu: Exista, intre Dublin si Munchen, pe de-o parte, si Gagesti, pe de alta parte, o diferenta substantiala de imagine. La Dublin si la Munchen sunt peste tot mese intinse, pe cand, la Gagesti, daca mesele acestea sunt, ele nu se vad din cauza gardurilor si portilor taranesti foarte inalte.

Adrian Paunescu: Ce frumos! Dar conditia umana, in esenta, se schimba prin geografie si prin reformele politice ale perioadelor pe care le traim. Conditia umana propriu-zisa.

Ion Cristoiu: Exista, totusi, o nota comuna si la Gagesti, si la Dublin, si la Munchen. Auzi vorbindu-se romaneste si cred ca, daca as fost mai atent, si la Dublin si la Munchen as fi gasit foarte multi din Gagesti, deoarece 90% din gagesteni sunt plecati la munca in strainatate.

Adrian Paunescu: Dar la Gagesti nu sunt asa de multi irlandezi!

Ion Cristoiu: Din nefericire, nu sunt atat de multi irlandezi, dar sunt deja multi italieni, asa li se spune la Gagesti, si ramai surprins sa vezi pe drumurile din jurul Focsani-ului, numai masini cu numar de Italia Lepsa, care e in Muntii Vrancei un fel de Bevery Hills al Vrancei si, acolo, am aflat ca multi cei care in Italia matura si spala pe jos la italieni vin pentru cateva nopti la Lepsa, la o pensiune, pentru ca altii sa le spele si sa le mature lor pe jos.

Adrian Paunescu: Sa se simta si ei boieri.

Ion Cristoiu: Se simt, intr-adevar, in sfarsit, boieri. Pentru asta si vin la Lepsa, ca sa-si petreaca vacantele ca niste italieni sadea, ce sunt.

Adrian Paunescu: Italieni sadea, din Lepsa.

Ion Cristoiu: Sadea din Gagesti care merg la Lepsa. Lepsa fiind pentru italienii din Gagesti un fel de Capri pentru italienii din Italia.

Adrian Paunescu: Ce ne desparte pe noi, sa zicem gagesteni la modul generic, de irlandezi, de nemti, chiar de italienii pe care ii imitam sau ale caror numere de masini le purtam? Ce ne desparte si ce ne-ar trebui sa fim egalii lor? Sau ce le-ar trebui lor, sa piarda sau sa castige, pentru a fi egalii nostri?

Ion Cristoiu: O sa va surprinda cand o sa spun ca pe gagesteni, ca si pe romani, ca si pe multi tarani romani, ii desparte de italieni, de nemti si de irlandezi capacitatea de a rezista la primul bombardament. Eu nu cred ca occidentalul, asa cum il intalnim in ultimul timp, mai are disponibilitatea de a trece cu vederea faptul ca, dimineata, la micul dejun, felia de unt e mai mica decat data trecuta. Sigur, vad ca si romanii incep sa se occidentalizeze, din acest punct, care sunt, de fapt, masini ale celor din Vrancea. Mai ales din satele din imprejurimile Vrancei. Foarte interesant, in vacanta simt nevoia sa vina cu masini si la de vedere.

Adrian Paunescu: Adica?

Ion Cristoiu: M-au surprins, ca taran, toate reactiile la caldurile asa-zis tropi-cale. Va amintiti, dvs. stiti, la Marin Preda in a€žMorometii" secerau, fara sa vina guvernul de atunci sa le aduca apa minerala, in timp ce erau pe ogor. Dupa parerea mea, aceasta imbuibare a occidentalilor, a Europei civilizate, ar trebui sa nelinisteasca, deoarece, cred ca asta-l face pe occidental mai vulnerabil la demagogia oricarui dictator, demagogia populista, in momentul in care dimineata nu vor mai avea felia de unt la fel de groasa cum o au azi, cum a fost cea de ieri. Cred ca, pe masura ce societatea de consum devine tot mai a€žconsumista", occidentalii si, poate, din nefericire, si romanii, vor deveni nervosi, daca nu isterici, cand se vor confrunta cu o prima dificultate a vietii.

Adrian Paunescu: Cred ca e o analiza de profunzime. Eu vreau sa va povestesc ceva ce-am mai spus. Eram de socat de linistea in care traia americanul, de amabilitatea cu care, la intalnirea cu o alta masina, renunta la dreptul de a merge el primul si il lasa pe celalalt sa mearga. Asta, pana la prima mare pana de curent din America, atunci cand, in lifturi, de exemplu si in blocurile mari, in genere, au inceput sa se urasca, sa se omoare intre ei, ca nu mai aveau aer si erau obligati, cum spuneti dvs., sa reactioneze la primul bombardament.

Ion Cristoiu: Este o observatie extraordinara, maestre, pentru ca eu, mai sceptic fiind, cred ca omul modern, daca-l zgarii nitel, dai peste parul de maimuta. Si nu cred ca trebuie sa confundam politetea cu bunatatea si cred ca omul occidental isi permite sa fie politicos. Eu cred ca adevarata politete se verifica intr-o inchisoare, intr-o celula. Atunci se vede cat esti de politicos. Sau intr-un loc salbatic, unde nu mai ai ce manca. Daca membrii grupului nu se mananca unul pe altul, la propriu, atunci inseamna ca politetea exprima o bunatate si nu niste proceduri pe care ei le respecta, pentru ca oricum nu ii costa nimic respectarea acestor proceduri.

Adrian Paunescu: Dupa primele minute, am impresia ca ne aflam intr-un inter-viu cu un anumit nivel de dezbatere istorica. Si ma bucur mult ca il facem, pentru ca si dvs., si eu, la televizor, oricum am vorbi, intervine pripa, ne terorizeaza urgenta. Aici, putem avea putina rabdare pentru a intra in profunzimi pe care, citindu-le, oamenii sa le si guste. Asadar, ce fac ai dvs., de la Gagesti?

Ion Cristoiu: Ai mei de la Gagesti incep sa se intrebe daca mai au loc in Italia. Cred ca se vor intoarce si cred ca va fi o mare problema cu locurile lor de munca. Vreau sa spun ca Rebreanu a adus in literatura romana si in constiinta noastra dramele pamantului. Eu cred ca, la ora actuala, in satul romanesc, inclusiv in Gagesti, asistam la dramele Italiei. Tocmai cu vreo cateva zile inainte de a ajunge eu, avusese loc o asemenea drama. Era vorba de un tanar, un barbat din sat, intors din Italia cu bani, care s-a indragostit de o femeie din sat, al carei sot era plecat in Italia. Sigur, i-a reparat casa, i-a cumparat pantofi noi si, la un moment dat, in aceasta serie a dramelor din Italia, ea i-a spus ca nu mai vrea sa aiba nicio relatie, pentru ca se va intoarce sotul din Italia - observati rolul Italiei in aceste povesti - atunci, el i-a taiat gatul, a fugit in padure si, cand l-a gasit politia, si-a taiat si el gatul. Iata, o tragedie din seria italiana in Romania.

Adrian Paunescu: Dar rudele, apropiatii, ce fac?

Ion Cristoiu: Rudele, maestre? Eu stau intr-un deal, unde, daca ar veni cineva, s-ar intreba cum de-am ajuns noi in Uniunea Europeana, pentru ca ar trebui sa aiba masina destul de subtire ca sa poata intra pe acea ulita. Insa, in jur, toate casele se paraginesc, batranii nu mai au puterea sa le intretina, urmasii sunt plecati la Bucuresti sau in Italia. Imaginea te umple de melancolie dar probabil ca satul romanesc trebuie sa treaca si prin aceste prefaceri. Functioneaza din plin, barul a€žMary si Jack", dupa numele american, care a fost ridicat dupa 1990 in fosta baie comunala, ceea ce inseamna ca a patruns, si la Gagesti, capitalismul. Sunt in sat doua vile, in nici un caz nu e a mea pentru ca eu nu am vila, una am inteles ca e a celei care face contra-banda cu alcool si a celui care face contrabanda cu lemne.

Adrian Paunescu: Dar cum ati spus, Jack?

Ion Cristoiu: Barul nu se cheama a€žMaria si Ion", ci a€žMary si Jack". Acum acolo se poate bea whisky.

Adrian Paunescu: Dar la cine ati fost?

Ion Cristoiu: N-am fost. Am trecut prin sat. Ar fi fost culmea sa ma duc la acest bar, la Gagesti.

Adrian Paunescu: Nu va duceti in Bucuresti, dar la Gagesti?

Ion Cristoiu: Oricum, primul semn al capitalismului in Gagesti sunt aceste baruri.

Adrian Paunescu: Dar unde ati stat? Acasa la dvs.?

Ion Cristoiu: Eu am o casa batraneasca, cumparata langa casa mamei mele care, slava Domnului, a atins 82 de ani.

Adrian Paunescu: Multi inainte!

Ion Cristoiu: Si, care ma intreaba: a€žMama, de ce nu pleaca domnul Ion Iliescu din politica, deoarece e un pic mai tanar decat mine?". Asa reactioneaza satul, batranii nostri, la politica din Romania. Am acolo o casa si, sigur, in masura in care se poate, pot sa ma duc sa mai scriu acolo, pentru ca singurul zgomot care m-ar putea perturba acolo sunt greierii. Am rezolvat si o problema pe care o avea acea ulita. Intr-un capat, unul punea manele toata ziua, iar in celalalt capat, altul punea muzica rock. Si, pana la urma, am ajuns la un compromis: pe perioada sederii mele sa asculte in ograda. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa stea sub nuc si sa asculte manele, in asa fel incat sa auda tot satul.

Adrian Paunescu: Ati introdus o motiune de cenzura!

Ion Cristoiu: Da, impotriva acestor manele. Cel care pune manele e foarte inte-resant, a fost restructurat din ar-mata si, cu banii primiti, si-a cum-parat o motoreta si o masinarie din asta, ca sa asculte manele.

Adrian Paunescu: Daca-si lua motocicleta, putea ajunge si prim-minstru!

Ion Cristoiu: Da, putea ajunge prim-ministru, iar daca pica, si el, cu motocicleta, il dadea si la televizor.

Adrian Paunescu: Domnule Cristoiu, Ion Gheorghe, intr-o scrisoare pe care mi-a scris-o si am publicat-o in numarul trecut din a€žFlacara lui Adrian Paunescu", povestea ce dezastru e viata lui, in comuna in care locuieste vara, in judetul Buzau, pentru ct il omoara niste tigani, niste puradei, cu manelele pe care, intentionat, le arunca asupra curtii si casei lui.

Ion Cristoiu: In cazul meu, respectivul punea manelele ca sa se stie ca el exista.

Adrian Paunescu: Domnule Cristoiu, dvs. credeti, ca si mama dvs., ca Ion Iliescu ar trebui sa se retraga din politica? Eu, nu.

Ion Cristoiu: Nu, eu nu cred. Am vrut sa arat perspectiva morometiana a tara-nului roman asupra politicii roma-nesti. Eu nu cred ca Ion Iliescu trebuie sa se retraga din politica si as risca sa devin brusc serios, chiar si in occident, cand am urmarit toate aceste acuzatii care i se aduc, in legatura mai ales cu 13-15 iunie, m-am oferit sa fiu martor la proces, in favoarea lui Ion Iliescu, deoarece, la vremea respectiva, eu fiind un adversar al domniei sale, stiu ca, in ziua respectiva, in momentul in care se dadea foc principalelor institutii de stat, Ion Iliescu nu putea face altceva decat sa apeleze la armata. Ma amuza sa-i aud pe unii spunand ca de ce n-a chemat politia. Numai cine n-a trait vremurile respective si, repet, eu le-am trait in strada caa€¦

Adrian Paunescu: Anti-Iliescu!

Ion Cristoiu: Da, ca anti-Iliescu, ba chiar am fost la Ministerul de Interne, acolo unde au intervenit pana la urma parasutistii si vroiam, cu orice pret, sa ia foc si Ministerul de Interne. La vremea respectiva. Acum n-as vrea.

Adrian Paunescu: Acum ar fi tarziu sa mergeti cu tulumbele cu apa sa-l stingeti.

Ion Cristoiu: Da, e o zi misterioasa si eu cred, acum, cred ca m-am inteleptit. Judecand retrospectiv vremurile de atunci, imi dau seama (si o spun cu deplina responsabilitate) pentru a-i soca pe multi, ca Ion Iliescu a fost o salvare pentru Romania. Un lider mai à la Vlad Tepes, Vlad Tepes fiind un domnitor pe care nu-l suporta Nicolae Iorga, Nicolae Iorga vedea ca model al domnito-rului si al conducatorului pe Stefan cel Mare, deci, daca la vremea respectiva, daca am fi avut un lider asa, mai à la Vlad Tepes, cred ca din Romania nu mai ramaneau nici cioburile.

Adrian Paunescu: Ramaneau niste raioane.

Ion Cristoiu: Inca o data, judecand lucrurile ca istoric, cred ca sunt niste gogomanii toate afirmatiile de acum, ca Romania ar fi putut sa aiba alt parcurs istoric decat cel pe care l-a avut. Asa, cu ticaitul lui, pe care multi nu l-au suportat si poate unii nu-l suporta nici azi, Ion Iliescu, totusi, a facut ca astazi Romania sa existe.

Adrian Paunescu: In orice caz, sa ramana asa cum a primit-o.

Ion Cristoiu: Sa ramana asa cum a primit-o! Ceea ce inseamna ca romanii au un noroc din acesta istoric. Repet, putea sa fie la vremea respectiva un altfel de lider, mai nervos, sia€¦

Adrian Paunescu: Sau mai reformist. Uitati-va, eu fac mereu comparatia intre Havel si Iliescu. Havel, scriitor, un apropiat al spiritului meu, Sorescu e mai mare ca el, dar n-a ajuns presedinte, Havel a primit Cehoslovacia si a pastrat Cehia. Slovacia? A facut doua tari dintr-una. Acesta nu este un ideal pentru care sa merite sa lupti, dupa parerea mea, un ideal pentru care sa merite sa faci reforme politice: pierderea sau ruperea tarii. Atata vreme cat sacrificiul inseamna spargerea tarii (ruperea Ardealului, de exemplu, sau ruperea Moldovei), eu nu suport niciun fel de proiect in aceasta directie.

Ion Cristoiu: Eu as spune ca, practic, eu nu suport lideri, nici in genul lui Mihail Gorbaciov, care era aclamat peste tot in lume,tocmai de catre cei care voiau ca Rusia sa nu mai fie Rusia eterna. Am citit undeva ca papusile cele mai putin pretuite, puse in vanzare in Rusia, sunt cele cu Gorbaciov. Pana la urma, cel care apreciaza un conducator este poporul tarii respective si nu alte popoare.

Adrian Paunescu: Observ la dvs. un viu simt al dreptatii in ce-i priveste pe oamenii politici, chiar si in chestiunea partidelor politice. Dvs. sunteti critic cu cei care se afla la putere, cu partidele aflate la putere. Iata, noua perspectiva asupra lui Ion Iliescu dovedeste, din nou, aceasta putere a dvs. de a nu va schimba unghiul de atac. Personalitatile trec ca prin fata unui radar prin fata dvs. si le spuneti ce gresesc, fireste, cu exagerarile cuvenite. Nu e obositoare, totusi, aceasta ramanere la criterii si la principii? Si nu va face rau judecarea mereu a puterii, chiar daca la putere ajunge un partid de care ati fost (cand era in opozitie), apropiat? Nu e obositor? Nu e, cumva, nerodnic? Dvs., de fapt, trebuia sa fiti de multa vreme presedintele Televiziunii Romane, dupa parerea mea. Dar, cum au venit la putere aia pe care i-ati aparat, cand n-aveau mijloace sa se apere, cum dvs. ati inceput sa-i criticati si nu le-a mai trecut prin cap sa va puna in capul televiziunii.

Ion Cristoiu: Da, aveti dreptate. Este ineficient, dar vreau sa va amintesc ca, din 1990, eu nu am avut nici macar o functie de portar platita de la buget. Eu nu am detinut nicio functie si raman asa, surprins, ca domni care-si spun analisti accepta functii de consilieri, de membri in guverna€¦

Adrian Paunescu: De ambasadoria€¦

Ion Cristoiu: a€¦ de ambasadori si, pe urma, se duc in targ si, culmea, nimeni nu le reproseaza ca, intr-o vreme, si-au hranit functiile prin intermediul condeiului. In acelasi timp, este costisitoare pozitia mea pentru ca, pen-tru a supravietui, inclusiv financiar, pentru a avea oarecare comoditate, necesara unui intelectual, eu trebuie sa muncesc dublu fata de smecherii care nici nu muncesc si se imbogtaesc.

Adrian Paunescu: Ati vorbit despre Irlanda, despre Germania, despre Romania gagesteana. Dvs. ati fost si in alte tari, Cuba, parti din fosta Iugoslavie, Marea Britanie si atatea alte locuri. E aceeasi lume? E aceeasi planeta? Nu cumva drumurile astea v-au dat impresia ca traim in acelasi moment, in lumi diferite?

Ion Cristoiu: Eu ma intorc din nou si spun ca, probabil, poate nu in 10 ani, poate in jumatate de secol, cel mult un secol, Europa se va intoarce la o situatie pe care am avut-o in istorie, cand europenii traiau in pesteri, si arabii descoperisera, daca nu ma insel, tabla inmultirii. La ora actuala, Europa civilizata imbatraneste, devine tot mai comoda, vin altii, mai ales din lumea araba sa le munceasca, vin si din Est, dar cei din Est sunt trecatori. Europenii imbatranesc, nu mai fac copii, nu se mai preocupa de viitorul natiunii respective si, mai ales, un lucru cu care dvs. trebuie sa fiti de acord, nu mai au credinta. Eu vad in fundamentalismul islamic, care se ridica la orizont, o expresie a unei nevoi de credinta a omenirii. Sigur, putem sa judecam scopurile acestei nevoi de credinta si, in felul acesta, imi dau seama ca, in ciuda a ceea ce se spune la ora actuala, comunismul initial, ca si credinta, nu a disparut. I-a luat forma o alta credinta, ceea ce spune ca sunt prostii cele debitate de unii specialisti, cum ca omul nu mai are nevoie sa creada in ceva. Si daca, fiind acolo in occident am citit despre ce se intampla in Irak si in Afganistan, sunt din nou convins ca rolul maretei Uniuni Sovietice, care vroia sa impuna o formula de comunism tuturor tarilor lumii, l-a luat, la ora actuala, mareata Casa Alba, care vrea sa impuna unor tari precum Irakul, Afganistanul (intamplator am fost in amandoua), o formula pe orga-nizare sociala care, dupa parerea mea, este specifica Vestului. Iata, esecul, evident in ultimul timp, al invadarii Irakului, al prezentei occidentalilor in Afganistan si in alte zone ale lumii, arata ca fiecare tara ar trebui, vorba raposatului Ceausescu, sa fie lasata sa-si aleaga singura forma de guvernamant.

Adrian Paunescu: Daca n-ar fi si inlauntrul tarilor forte malefice, fraude, minciuni. Si mai e o problema: cu fundamentalismul islamic. Nu cumva, in manifestarile lui concrete, acest fundamentalism nu poate fi tolerat nici macar de arabii moderati? E nevoie de credinta, dar daca ea merge pana acolo, incat se ajunge la autosacrificare si la sacrificarea si a altora, in numele acestei credinte, aceasta poate fi o credinta acceptabila?

Ion Cristoiu: Eu n-am spus ca o acceptam. Am constatat. Am constatat ca, la ora actuala, in aceasta confruntare cu fundamentalismul islamic, occidentului ii lipseste credinta in ceva. Dupa parerea mea, sunt imbatabili tocmai din acest punct de vedere, pentru ca ei cred in ceva. Poate ca mijloacele sunt total gresite, dar noi constatam. Pe la sfarsitul secolului XIX, cand anarhistii aruncau in aer trasura tarului, nimeni nu se intreba. Sigur, ca toti condamnau mijloacele, dar erau mijloacele unei credinte. Incercam sa filozofez putin si sa spun ca, an de an, mergand prin Occident, constat aceasta lipsa de credinta, care face Occidentul, lumea civilizata, vulnerabila in fata oricarei forme de extremism. S-ar putea, la un moment dat, ca extremismului islamic sa-i ia locul un alt extremism. Deci, eu nu cred in libertatea de a nu crede in nimic.

Adrian Paunescu: Dar spectacolele acestea ale preotimii, prezente peste tot, in Romania, dar si in Bulgaria, si in Rusia, si in Occident, in tarile civilizate, spectacolul acesta este un spectacol in sine, nu este o dovada a credintei? Sau e dramaturgie?

Ion Cristoiu: Nu e o dovada a credintei, deoarece, imi pare rau ca trebuie sa spun, eu cred ca Biserica Ortodoxa e un pic intarziata fata de mersul vremurilor. Eu as vedea-o mai sociala, as vedea preotii mergand prin mahalale sau prin sate si incercand sa aline, totusi, durerile nascute din inegalitatile sociale. Cred ca este prea mult aur, prea multe odajdii, din acest punct de vedere si ca toate aceste aparitii televizate fac parte mai mult dintr-un protocol, decat dintr-o credinta. Eu cred ca, la fel ca si marea iubire, marea credinta nu are nevoie de prea multe dovezi exterioare.

Adrian Paunescu: Totusi, intr-o perioada istorica, in care era nevoie de o revenire a Bisericii in societate, dupa o perioada mai tulbure, n-as zice ce se spune indeobste ca a€žBiserica era sub obroc", ea nu era scoasa in prim-plan dar, in ultimii ani, s-au facut lucruri serioase, in colaborarea dintre stat si Biserica. Problema e alta. Nu cumva, socul acesta, al revenirii Bisericii, in mod fatal trebuia sa se simta?

Ion Cristoiu: Trebuia sa se simta transformarea Bisericii intr-o institutie care sa tina locul celor care mergeau sau trebuiau sa mearga in randul oamenilor simpli si sa rezolve chiar si marile probleme morale, cum era si cea pe care o spuneam eu, sub genericul a€ždrame din Italia". Poate vor face asta preotii tineri, iesind in strada nu facand politica, asa cum s-a intamplat in ultimul timp, ci suplinind aceasta nevoie de institutii care sa mai ia si apararea omului simplu, necajit. Sa nu uitam ca noi nu avem societate civila, cel putin ca in Occident, nu avem bogatasi generosi si atunci, macar preotul in parohia sa, sa fie acela. In sat, parintii mei, inainte sa merg la liceu, s-au sfatuit cu preotul si cu invatatorul, cele doua institutii care aveau increderea taranilor. La ora actuala, oamenii vor sa se duca undeva si se pare ca n-au unde.

Adrian Paunescu: Trebuie, totusi, sa avem in vedere faptul ca Biserica a fost saraca. In momentul in care noi vorbim, Biserica si-a recapatat foarte multe din averi si poate deveni un astfel de sindicat moral al comunitatilor.

Ion Cristoiu: In Irlanda, cred ca si in Danemarca, dar in Irlanda, exista o bere, eu nu sunt bautor de nimic, Guiness. Cred ca producatorul acestei beri este o familie, un domn care are statui cam peste tot in Irlanda, deoarece cu banii pe care i-a castigat din bere a reconstruit muzee, a refacut monumente. Imi dau seama ca niciun alcoolist de la noi nu e dispus sa fie atat de generos. Am intalnit acest fenomen in Irlanda si in Danemarca, unde oameni de afaceri foarte bogati, dupa ce s-au imbogatit, au ramas in istoria tarii dandu-si banii, nu pe iahturi si pe elicoptere, ci pentru muzee si monumente. E un lucru pe care ar trebui sa-l invete si bogatasii nostri.

Adrian Paunescu: Credeti in Biblie? Ce se intampla cu lumea, din perspectiva ei? Unde mergem? Dezechilibrele acestea, pe care le traim, nu confirma, cumva, texte biblice?

Ion Cristoiu: Nu cred ca mergem spre Apocalipsa. De sute de ani, profetii spun ca mergem spre Apocalipsa. Eu cred ca mergem, si o sa vedeti ca mi se va implini profetia, spre un moment in care comoditatea omului modern va fi greu pusa la incercare. Probabil pentru ca eu sunt fiu de taran, vad ceva in neregula in aceasta comoditate a omului civilizat, care are de toate si imediat se nelinisteste daca afara e cald si simte nevoia, la noi, ca Guvernul sa-i faca un cort, in care sa gaseasca apa minerala, de parca n-ar putea sa ia, si el, o sticla la el.

Adrian Paunescu: In istorie, marile prefaceri si marile renasteri au avut loc dupa moarte, ca sa zic asa, simplu. A trebuit o mare tragedie, un razboi, o revolutie, o catastrofa naturala ca oamenii sa recapete si sensul banului, si sensul iubirii, si sensul vietii. Eu, personal, cred ca aceasta este si ceea ce m-a facut sa inteleg, la un moment dat, Mircea Eliade, in anii `70-`71. Acum e momentul in care se prepara o mare tragedie. Nu stiu natura ei, dar cred ca, numai dupa ce vor pierde tot, probabil devenind egali in saracie, oamenii vor redeveni atenti la amanunte, atenti la bucuriile vietii si vor redescoperi floarea, si vor redes-coperi prietenia, vor redescoperi solidaritatea. Tineti minte, in `77, dupa cutremur, cat de solidari erau oamenii in Romania si cat de mult conta atunci fiecare om. Am avut o ancheta extraordinara, pe care am gandit-o si am facut-o in a€žFlacara", impreuna cu colegii mei: a€žExcepti-onala insemnatate a starii normale". Pana atunci, uitasem ca exista amurguri frumoase, ca aveam vecini. Incepusem sa ne instrainam, sa ne imburghezim, sa facem ca omul gogolian, sa creasca pe noi carapacea. De-atunci, din martie acela, pentru un timp, am fost oameni liberi, mai ales liberi de prejudecati. Si eu cred ca o zguduire ne va intoarce la conditia umana adevarata. O tragedie. Nu-i stiu natura.

Ion Cristoiu: O tragedie care sa-l convinga pe om ca poate fi si mai rau. Eu, de cate ori ma intorc dintr-o calatorie (si, sigur, sunt necazuri in calatorii, ori ca pleaca avionul mai tarziu, ori erau doua brichete in buzunar si s-a furat una din ele, zicand ca nu-i voie cu doua) m-am suparat tare, dar, de fiecare data, putea sa pice avionul. Vedeti, omul modern trebuie sa treaca printr-o tragedie, pentru a descoperi ca fundamental este sa traiesti, pur si simplu, sa supravietuiesti. Dar, oricum, noi vedem cand au loc tragedii, particulare sa spunem, oamenii, ca si in Grecia acum, se comportaa€¦

Adrian Paunescu: Am vazut. Impresionant. Si ei sunt, parca, la inceputul lumii.

Ion Cristoiu: Aveti dreptate, trebuie o incercare. Nu intamplator, litera-tura rusa a consacrat incercarea prin care trece omul de prisos. Eu cred ca omul modern incepe sa fie, tot mai mult, un om de prisos, plictisit si care va fi fericit precum personajul lui Soljenitin din a€žO zi din viata lui Ivan Denisovici" cand, la inchisoare, era fericit ca a vazut o femeie la 5-600 de metri de gardul lagarului.

Adrian Paunescu: Dvs. trebuie sa aveti in proiect personal, poate nedezvaluit pentru Romania, politic, economic, social, cultural. moral. Catre ce credeti ca ar trebui sa se indrepte tara? Daca ar depinde de dvs., santierul Romaniei de maine, acela care sa se deschida si sa izbaveasca Romania, cum ar trebui sa arate, politic, economic, social, cultural, moral pentru ca eu am tot zis, am vorbit despre a treia cale? Totusi, s-au realizat lucruri exceptionale in perioada noastra, de dupa `89, s-au realizat lucruri exceptionale si in perioada de pana in `89. Sunt si multe nenorociri, multe dezastre, multa mizerie, au fost si crime, sunt si astazi nenorociri si crime. Care sunt lucrurile care ar trebui sa convearga si ce-ati pastra din cele doua tipuri de societate? Ce nu se poate elimina din jocul, din licitatia viitorului?

Ion Cristoiu: Cred ca fundamental ar fi, in perioada urmatoare, ca romanul simplu sa scape de aceasta blestemata manipulare de catre smecheri. De 17 ani, si deocamdata nu vad cum imediat s-ar putea schimba, romanii sunt vulnerabili la cei care dau din gura. Imi pare rau, nu vreau sa par nostalgic, dar, parca, in regimul comunist, nu era atata batalie din partea politicianului pentru a trage pe sfoara si, mai ales, aceasta preocupare pentru imagine. In politica romaneasca, din aceasta cauza - aici trebuie sa fac o declaratie poli-tica, eu consider ca votul unino-minal este tot o iluzie vanturata, ca si iluziile privatizarii, reformei, restructurarii, Romania, zic, in ultimii 17 ani, a fost bantuita de valuri de iluzii intretinute. Oameni care erau impotriva privatizarii cu orice pret sau a restructurarii cu orice pret, a desfiintarii CAP-urilor n-au avut curaj sa ridice doua degete si sa spuna: a€žparca, totusi, n-ar fi bine". Acum, tara a fost cuprinsa de o noua iluzie, iluzia votului uninominal, si politicieni si jurnalisti, n-au incredere, dar n-au curaj sa spuna. Am facut aceasta paranteza, deoarece votul unino-minal va fi inca o iluzie desarta, pentru ca romanii vor continua sa voteze dupa imagini, dupa rating, dupa cat de comic, dupa cat de pitoresc e un personaj, dupa cat de bine da din gura si nu dupa ceea ce face.

Adrian Paunescu: Sau dupa cat de bogat e. Totusi, la votul uninominal averea va conta mult.

Ion Cristoiu: Eu nu as spune de bogatie, as spune ca uninominalul va accentua manipularea omului simplu, de catre smecheri care trebuie sa-si faca imagine si, in realitate, nu fac nimic. Si ma enerveaza. E ca si ceea ce un francez numea a€žcenzura consensului". Romania, din cand in cand, si in ultimii 17ani, a fost bantuita de aceasta a€žcenzura a consensului". La un moment dat, era consens: americanii sunt cei mai buni din lume. In acel moment n-aveai voie sa spui a€žStiti, dar..". N-aveai voie sa-l introduci pe a€ždar". Pe mine ma enerveaza faptul ca, la un moment dat, asa, parca un val de nebunie cuprinde intreaga opinie publica si se spune: a€žX" este cel mai mare intelectual. Daca tu spui: a€žda, dar...", toti se uita la tine, desi pe respectivul intelectual nu l-a citit nimeni, deoarece el n-a scris nici o carte.

Adrian Paunescu: Am facut parte dintr-un partid, Partidul Socialist al Muncii, care a sustinut si un anumit echilibru in ceea ce priveste privatizarea si, tineti minte, devenisem odiosi. Eram principala tinta chiar si a atacurilor unor oameni de buna credinta, dar care ne considerau nostalgici, reactionari, numai pentru ca, de exemplu, Verdet spunea: a€žprivatizarea trebuie facuta si cu un sens economic si cu un sens social. Nu se poate face privatizare in sine". N-am reusit sa ne impunem. De ce?

Ion Cristoiu: Pentru ca apare cate un val din acesta, de nebunie, provocat de smecheri uneori, cum este, de exem-plu, aceasts smecherie cu retroce-darile. Ati observat, in ultimul timp, dar nimeni nu sesizeaza mafia drepturilor litigioase. Este teribil si cred ca are si aspecte gogoliene. Trece un grup de sme-cheri pe langa un palat si zic ca palatul acesta trebuie sa apartina cuiva. Si-atunci, incep sa caute, in Romania si pe planeta, un stra-stra-nepot, daca exista asa ceva, daca nu, inventeaza, ii completeaza asa-zisele drepturi litigioase si, dupa asta, reusesc sa puna mana pe palatul respectiv. Mania anticomunista, iar, mi se pare o prostie, deoarece fostii comunisti s-au impartit in doua: unii mor de foame, iar altii au devenit niste buni capitalisti. Eu nu spun cs aceste lucruri: reforma, privatizarea, votul uninominal, retrocedarea nu sunt bune. Eu ma ridic impotriva infatisarii lor, de-a lungul timpului, ca panaceu, ca miracol, ca niste lucruri care vor rezolva, de la sine totul. Daca, in decembrie `89 sau o saptamana - doua, dupa asta, li s-ar fi spus romanilor (poate ca i-ar fi crezut), ca societatea capitalista nu este chiar ca in Budai Deleanu, rauri de lapte si dealuri de mamaliga si de unt, ci are si deficientele ei, probabil ca ei n-ar fi fost atat de dezamagiti, multi dintre ei, de capitalismul romanesc. Cred ca deficienta fundamentala a romanilor si numarul mare de smecheri stau la baza absentei spiritului acela critic, acelei indoieli. La noi au succes cei care au certitudini sau lasa impresia ca au certitudini.
- va urma -