Mbela Nzuzi a parasit Congo pentru Romania, in 1997. Un an mai tirziu obtinea statutul de refugiat. Cinta in Gloria, are o fundatie care se ocupa de refugiati si, de doi ani, e prezentatoare la „6! Vine presa".

Doamna Nzuzi alaturi de fiica sa in Congo (foto stinga)
si ipostaza sa bucuresteana Te-ai mai vazut cu ai tai de cind ai fugit din tara? Nu am mai fost in Congo, dar cu ei ma vad in diverse locuri. Acum doi ani ne-am vazut in Franta, la nunta uneia dintre surori. Anul trecut, in Tunisia, la nunta alteia. Sintem 10 frati si surori, raspinditi in Israel, Spania, Franta, Suedia, Gabon, Tunisia. Acasa, in Congo, am o sora, ea ne da vestile.

S-au mai relaxat lucrurile acolo?

E o perioada de tranzitie si de reconstructie care dureaza. Nu s-au schimbat totusi prea multe. Depinde de mine sa ma intorc, dar cred ca inca nu e momentul. Mama e de undeva din nord, de la Ecuator, dar eu n-am fost niciodata acolo. M-as duce sa vad jungla. Si asa toata lumea ma intreaba daca avem lei in curte... Sint curioasa sa vad daca acolo de unde e mama sint lei. Noi nu prea mergeam „la tara". Acum imi pare rau ca am fost asa de moderna.

E adevarat ca n-ai putut sa o aduci aici pe fetita ta, Francine?

S-ar fi putut, dar nu cred ca am avut vointa indeajuns. Nu erau probleme, mai mult tinea de mine. Ea ar vrea sa vina, dar trebuie sa am si eu timp pentru ea. Acum e adolescenta. Sta cu mama.

Vorbesti bine romaneste...

Mi-a fost foarte greu. La inceput am fost la niste cursuri, in cadrul unei asociatii, dar mai mult am invatat vorbind cu prietenii sau uitindu-ma la televizor. A trebuit sa invat si injuraturi. Nu ma intelegeam cu vecinii. Daca vedeau gindaci, veneau la noi la usa, daca se infunda ghena, tot noi eram de vina. Stateam acasa si faceam exces de curatenie, pentru ca nu aveam altceva de facut. Ii pofteam sa intre, sa vada ca la noi e curat. Cred ca m-au injurat rau, ca tipau, dar eu nu-i intelegeam. Nu stiu sa ma cert.

Din ce tari provin femeile refugiate care vin la fundatia ta?

Majoritatea sint din Iran, Irak, Somalia, Sudan, Congo, Camerun, fosta Iugoslavie. Am infiintat-o in 1999 si incerc sa le ajut sa-si cunoasca drepturile, unde sa se duca daca au nevoie de asistenta. Ne ajuta si statul. Facem si cursuri de limba si orientare culturala, avem si activitati de timp liber.

Unde lucreaza cei mai multi dintre refugiati?

Depinde de experienta fiecaruia, iar daca nu o au, e bine sa faca un curs de calificare. Important este sa invete limba. Locuri de munca se gasesc, pentru ca lumea vrea si ceva mai exotic. Acum imi vad refugiatii si prin reclame. E unul pe care-l cunosc foarte bine, cel care zice „Si eu sint roman si am venit sa ma deschiz o afacere". De cite ori il aud, zic: „Sa mori tu, mai, Jean Louis!". E din Congo Brazaville. Sta in Chitila. La o emisiune electorala a zis ca vrea sa fie primarul Chitilei.

L-am sunat si mi-a zis ca a facut o gluma...

Cum ai ajuns la B1 TV?

Am fost invitata la „Nasul", cu formatia la care eram backing vocals, o trupa care facea muzica rock orchestrata simfonic. Acolo am fost remarcata si, peste citeva luni, m-au chemat sa-mi spuna ca peste doua-trei saptamini incepem o emisiune. Pina sa-mi dau seama ce se intimpla, eram deja in direct.

Te descoase acum lumea pe strada?

Mai ales taximetristii, care ma intreaba: „De unde sinteti?". „Din Congo". „Din Congo? A, Mobutu Sese Seko Nkuku... Stiti ca venea pe vremea lui Ceausescu?". „Da, stiu...". „Nu-i asa ca e mai bine la noi? Da’ cu ce va ocupati aici?". Iar cei care ma recunosc imi spun „intrebati-l pe primar nu stiu ce...".

De ce v-ati botezat formatia Gloria?

Noi am fi vrut un nume african, dar nu stiam cit e de comercial. La inceput cintam doar pentru noi, eram singura fata din trupa aia de oameni veseli care se stringeau. Si nu cintasem in viata mea. La noi, muzica asta e considerata profana...

De ce?

Daca nu e religioasa, e de partea ailalta. Tata nu stie ca eu cint muzica de-asta. La ultima nunta m-a pus sa cint muzica religioasa, in biserica. Am incercat sa-i zic: „Stii, eu mai am un hobby... Mai interpretam muzica de la noi, e o chestie culturala". Nu prea a inteles, dar daca o sa ma vada, o sa aiba un soc.

Ce cintati?

Prelucram cintecele noastre vechi, le reorchestram. Sintem sapte, dar avem in formatie si patru romani, adica membri de culoare. Se cinta in lingala, care se vorbeste la noi, in Congo, in franceza, engleza si in limba africana, din Africa de Sud. Avem cintece si in swahili, care se vorbeste in Congo, Tanzania si in Kenya.

In ce limba gindesti?

In franceza. Se intimpla sa am o intrebare foarte inteligenta, zic eu, pe care vreau s-o pun. Pina vorbesc in studio, apoi pina ma gindesc in limba mea si o traduc, nu mai e cazul s-o pun, pentru ca s-a trecut la alt subiect. Noroc si cu invitatii. Pentru ca la inceput se intimpla sa pun intrebari pe care nici eu nu le intelegeam.

Cum suporti iarna?

Nu m-am acomodat nici acum. In primii ani nici nu ieseam iarna din casa. Pe linga calorifere, aprindeam si aragazul. Cind intrai la mine, era o caldura... Ma uitam la copiii care se dadeau cu sania si aveam subiect de discutie cu mama: „Sint foarte ciudati oamenii astia, crede-ma, se joaca pe gheata. E un fel de frigider afara si ei se bucura! Am vazut o baba care a alunecat si a cazut. Se cade pe strada asa, si lor le place!". Cind am iesit cu barbatul meu, ne-am pus pulovere, de abia ne miscam si tot ne era frig. La 15 grade, in Congo stam in jurul focului si tremuram. Sint foarte curioasa cum va reactiona Francine cind va vedea zapada, pentru ca e posibil sa vina aici de Craciun.

Istoric, harta turistica, amanunte despre Congo, pe www.cotidianul.ro/select