De la Spitalul Militar in Parlamentul European

Saptamana aceasta, in premiera pentru Parlamentul European, s-a abordat la Bruxelles, frontal, problematica Transnistriei si a amenintarilor Rusiei la granita NATO si UE, prin intermediul celor trei eroi din Transnistria, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, fosti detinuti politic ai regimului filorus de la Tiraspol. Audierea acestora in cadrul unei reuniuni a sub-Comisiei pentru Drepturile Omului, la initiativa europarlamentarului PPE-DE Roberta Anastase, nu ar fi putut avea loc daca doi dintre patriotii romani nu ar fi beneficiat inainte de interventii medicale si intremare in Spitalul Militar Central. Daca Alexandru Lesco a reusit sa se restabileasca fizic si psihic dupa cei 12 ani ai sai de detentie, tot cu sprijinul statului roman, sanatatea lui Tudor Popa si a lui Andrei Ivantoc era extrem de subreda dupa 15 ani de recluziune totala, batai si alte tratamente inumane. Patriotii au tinut sa multumeasca tuturor celor care i-au ajutat sa le revina starea morala si sanatatea, de la presedintele tarii si jurnalisti la personalul medical al spitalului si in mod special generalilor dr chirurg Viorel Batca si dr Ioan Sarbu. Am stat de vorba cu generalul doctor Ioan Sarbu, comandantul Spitalului Clinic de Urgenta Militar Central dr Carol Davila, atat despre perioada destul de lunga petrecuta de cei doi in spital cat si despre provocarile conducerii si administrarii unei astfel de institutii de exceptie.
Doi dintre eroii nostri din Transnistria - Andrei Ivantoc si Tudor Popa - au fost internati in Spitalul Militar, chiar prin grija presedintelui, din cate am inteles. Care a fost diagnosticul in cazul lor, cum au fost tratati si cum au plecat de la dvs.?
Da, la solicitarea Administratiei Prezidentiale, prin grija personala a domnului presedinte Traian Basescu, am fost solicitati sa acordam asistenta medicala nu numai celor doi - respectiv Andrei Ivantoc si Tudor Popa - ci si familiilor dumnealor: sotia d-lui Ivantoc, baiatul domnului Popa si, in acest context, am gasit firesc sa se procedeze asa. Nici familia, chiar daca nu a suportat regimul acela restrictiv, de detentie, la care au fost supusi cei doi eroi din grupul de patrioti, nu s-a simtit confortabil in perioada respectiva. Fac aceasta precizare pentru ca medicul trebuie sa aiba o relatie cu pacientul, iar in acest context familia ne-a relatat ca autoritatile din Republica Moldova, in mod direct sau indirect, au exercitat anumite presiuni asupra lor. A trebuit sa executam aceasta misiune de a acorda asistenta medicala la solicitarea domnului presedinte si am facut-o cu multa placere si responsabilitate. In ceea ce priveste diagnosticul si tratamentele care s-au efectuat atat dlui Ivantoc cat si dlui Popa, nu as vrea sa intru in amanunte medicale stricte, concrete, pe care numai dansii pot sa o faca.
Dar la nivel personal ce legaturi s-au creat, pentru ca am vazut ca au plecat fericiti de aici, de la dvs., urmand apoi deplasarea lor la Parlamentul European.
Intr-adevar, au plecat fericiti. Am fost bucurosi, pe de-o parte pentru ca am putut sa ii ajutam si, pe de alta parte, pentru ca am putut sa le dam satisfactie pe toate planurile, incusiv moralmente. Pacientul, cand pleaca din spital, pleaca uneori ingandurat. De aceasta data, s-a intamplat ca pacientii nostri sa plece fericiti, pentru felul cum au fost tratati, si fara indoiala ca personalul Spitalului Clinic de Urgenta Militar Central s-a mobilizat in a le asigura in primul rand un confort medical, dar si un confort de gazda, pentru ca noi i-am tratat si ca pe niste oaspeti speciali. Revenind la diagnostic, nu pot sa va spun concret despre ce este vorba din pricina legii pacientului, dar pot sa va spun ca au fost supusi unor interventii chirurgicale de stricta necesitate si, daca nu ar fi avut fericirea sa fie eliberati intr-un moment de oportunitate medicala, cred ca problemele dumnealor, din punct de vedere medical, s-ar fi agravat foarte tare. Pot sa va spun insa ca diagnosticul de care au suferit si pentru care s-a intervenit avea legatura cu regimul de detentie pe care dumnealor l-au indurat, in mod cert si clar.
Ma bucur ca s-a rezolvat aceasta situatie si au reusit sa plece restabiliti de la dvs. Dar, domnule general, sunteti comandant peste un spital de renume mondial si de faima nationala; care sunt provocarile muncii dvs. in aceasta unitate complexa?
Este o intrebare la fel de complexa. Inca de la preluarea conducerii Spitalului de Urgenta Militar Central am fost preocupat de trei aspecte ale institutiei. In primul si in primul rand ma refer la preocuparea fata de resursa umana, intrucat, la portile unei institutii poate sa scrie orice si cu litere de aur, insa, dupa parerea mea, esential este ceea ce se intampla inlauntrul acestei institutii. Pot sa va spun ca prima mea preocupare a fost resursa umana, in speta capitalul profesional al institutiei. Referindu-ma la acest aspect, vreau sa va spun ca zestrea cea mai importanta a Spitalului Clinic de Urgenta Militar Central este, de fapt, chiar capitalul profesional al acestuia. Cand spun asta ma refer la intreg personalul medico-sanitar. Luandu-i pe categorii profesionale si referindu-ma in special la personalul cu pregatire superioara, la medici, pot sa va spun ca, preocupat fiind de acest insemnat capitol, care da sens si valoare institutiei, am avut o constatare: faptul ca exista un dezechilibru in ceea ce priveste varsta medie. Acest dezechilibru s-a datorat faptului ca, printr-o politica pe care predecesorii mei comandanti au promovat-o, un ofiter medic - iar acest privilegiu le-a fost atribuit in special sefilor de sectie - in momentul in care venea varsta pensionarii (si cand ma refer la acest aspect ma refer la faptul ca exista o lege, legea 80 care priveste statutul cadrelor militare si care spune ca un ofiter se pensioneaza la varsta de 55 de ani, respectiv generalii, in functie de numarul de stele, la 56, 57). Acest dezechilibru de varsta s-a datorat faptului ca, odata cu trecerea in rezerva, in momentul de oportunitate, care se face prin ordinul de ministru pana la gradul de colonel, si prin decret prezidential pentru generali. Practic, comandantul, in acest moment, pune in aplicare un act administrativ si nimic mai mult. Dupa cum spuneam, predecesorii mei, printr-o practica de ei creata, au instaurat o procedura de mentinere in activitate a colegilor pe masura ce treceau in rezerva, lucru care a creat disensiuni si neintelegeri. Cam asta era atmosfera pe care am gasit-o, intre generatia de colegi medici care trecusera in rezerva, dar care ocupau pozitiile de sefi sectie si care, pe ghidul carierei militare se cuveneau colegilor care ramaneau in activitate. Printr-o practica gresita si nu tocmai bine primita de catre colegii care ramaneau in activitate, ei ocupau aceleasi pozitii de sefi de sectie, creand nemultumiri. Dar aceasta situatie s-a rezolvat optim.
In afara de aceste probleme de personal, pe care, iata, le-ati rezolvat, au mai fost sau mai exista si altele?
Mai erau inca doua aspecte care m-au preocupat. In primul si in primul rand, vedeti dvs., pe langa resursa umana, pe care eu, dupa cum va spuneam adineauri, am reusit sa o echilibrez si sa o aduc in situatia de a face performanta, vreau sa va spun ca medicul, pana la urma, nu face performanta doar cu bratele si cu mintea. Suntem in mileniul III, bolile s-au diversificat, germenii au devenit din ce in ce mai agresivi, atunci si armele cu care noi trebuie sa intervenim trebuie sa fie pe masura. Deci, dupa cum spuneam, medicii nu pot sa faca performanta doar cu bratele si cu mintea lor, ei au nevoie de mijloace. Or pe mine lucrul acesta m-a preocupat, pe langa resursa umana: sa le pun la dispozitie mijloace moderne prin care ei sa isi exercite actul medical si performanta medicala. Lucrul acesta a constat intr-un laborator - un spital nu poate sa functioneze si sa faca performanta fara o logistica medicala moderna, in speta o imagistica performanta si moderna si un laborator asemenea. Am fost preocupat, deopotriva, de imbunatatirea conditiilor hoteliere - vedeti, noi suntem intr-un spital care, de curand, in toamna anului trecut, a implinit 175 de ani; acest spital, la vremea cand a fost el conceput, multipavilionar, asa cum in mare parte se regaseste si acum, a fost conceput ca un lazaret pentru ca acestea erau conditiile la vremea respectiva. Conditiile hoteliere erau foarte grele si creau dificultati atat pacientilor, cat si personalului care lucra acolo. Dar as putea spune ca prin interventiile mele si ale comitetului director nu am facut, de fapt, decat o cosmetizare; o rezolvare a problemei in mod esential si radical ar fi varianta unui spital nou. Spre bucuria mea si a colegilor mei, a intregului personal ce isi desfasoara activitatea in Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central, de data recenta, conducerea Ministerului Apararii a hotarat, la interventiile noastre, sa se construiasca un spital nou. A fost vestea cea mai bine primita, pe care am promovat-o colegilor mei cu ocazia Zilei Medicinei Militare, pe care am serbat-o recent, si nu pot sa va spun cata fericire si bucurie se citea pe fetele fiecaruia dintre ei.
S-a stabilit si locatia?
Da, se pare ca da, spre bucuria noastra, de asemenea, este vorba de un loc diferit in care se va construi spitalul fata de cel in care ne desfasuram activitatea acum. Undeva in apropiere, pentru ca un santier, in derularea sa, ar aduce prejudicii mari actului medical. In felul acesta, ne da posibilitatea sa ne desfasuram activitatea mai departe, fara perturbari, astfel incat la momentul finalizarii proiectului sa ne transferam activitatea acolo, fara sa perturbam actul medical. Exista acest proiect al conducerii Ministerului Apararii, care ne bucura extrem de mult, dar avem si propuneri concrete, deja adresate domnului ministru Teodor Melescanu si sefului Statului Major General, domnului Amiral Gheorghe Marin, ca ambulatoriul de specialitate sa ramana pe locatia existenta. Ambulatoriul de specialitate nu este bine sa fie in aceeasi incinta cu spitalul pentru ca se modifica circuitele. Avand un ambulatoriu de specialitate nou - poate cel mai modern - , sper ca si spitalul nou va fi construit si dotat la aceleasi standarde. Asadar aceasta activitate de asistenta de specialitate, ambulatoriul, va ramane pe loc, in acest areal, si va mai fi pastrata o cladire, cum ar fi blocul chirurgical de langa ambulatoriul de specialitate, pentru a fi pregatita sa devina un edificiu medico-social.
Ce inseamna aceasta?
Este vorba de un bloc special pentru pensionarii militari, camarazii nostri pensionati, care, din varii motive, raman singuri. Sunt multi care, pur si simplu - si exemple in sensul acesta exista nenumarate -, sunt adusi la spital de vecini, multi dintre ei in cele mai grave situatii, in stare de degradare biologica avansata, pe care noi ii reechilibram, ii restabilim... Numai la acest moment, in spital se gasesc 30-40 de astfel de cazuri sociale, dar si medicale. Aceasta chestiune, pe care eu am relatat-o conducerii ministerului, a fost primita si privita cu responsabilitate si s-a gasit aceasta solutie, de a transforma blocul la care m-am referit intr-un edificiu medico-social. Vedeti dvs., batranetea vine si are in spatele ei diferite boli, unele dintre ele in majoritate cronice, dobandite de-a lungul timpului. Or, in acest edificiu putem sa ii ingrijim si din punct de vedere medical, doar vorbim de un pacient cronic, dar si de un pacient care trebuie sa aiba viata sociala... Cei ce vor administra acest edificiu pot sa organizeze spectacole, pot sa organizeze excursii pe Valea Prahovei, sa ii duca la mare... In concluzie, as putea sa va spun ca o Armata moderna, asa cum este Armata Romaniei, care se respecta pe ea, isi respecta si fostii camarazi.
E o idee excelenta si va felicit pentru ea. Ce Armata este aceea care nu-si cinsteste eroii, veteranii, batranii?! Insa, domnule general, la Spitalul Militar apeleaza si foarte multi demnitari, tocmai datorita profesionalismului unitatii. Cum decurge o astfel de internare, cand va vine, sa spunem, un demnitar cu salvarea?
Spitalului nostru, in decembrie 2006, printr-o hotarare CSAT - hotararea 166 din decembrie 2006, ce se gaseste pe site-ul Administratiei Prezidentiale -, i s-a atribuit inalta responsabilitate de a acorda asistenta medicala demnitarilor inclusiv in situatii de urgenta. In speta, presedintelui Romaniei, presedintelui Senatului, presedintelui Camerei Deputatilor si altor demnitari, fara discutie. Sincer sa fiu, vreau sa va asigur ca asistenta medicala pe care o primeste este aceeasi cu cea pe care o primesc pacientii care se interneaza in institutia noastra. Noi nu ne putem permite sa facem nici un fel de discriminare. Ar fi nefiresc si a promova o astfel de practica, a incuraja colegii mei sa acorde asistenta medicala oarecum preferential, ar fi o practica extrem de periculoasa. Ceea ce ma preocupa pe mine este ca toti pacientii care se adreseaza institutiei noastre sa fie tratati in mod egal.
Dar, tehnic, in momentul in care se interneaza un demnitar de rang inalt sau o personalitate cum a fost, de exemnplu, Patriarhul Teoctist, medicii de garda trebuie sa va anunte si dvs., la randul dvs., trebuie sa anuntati mai departe...
In functie de gravitatea situatiei, fara discutie, fiind vorba de un demnitar, medicul de garda, prin ofiterul de serviciu, daca comandatul nu este in institutie, el este anuntat telefonic si, in functie de gravitatea situatiei, el este implicat. Daca apreciaza ca lucrurile prezinta, intr-adevar, o anumita gravitate, exista un protocol intre Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila" - este o consecinta a hotararii CSAT - si institutia care asigura protectia demnitarilor. In functie de gravitatea situatiei, exista o Comisie Medicala Centrala care se constituie de urgenta, in care sunt angajati specialistii cei mai buni din spital si din tara practic si care ia o decizie cu privire la etapele de urmat. Daca sunt interventii de urgenta, fara discutie ca ele se rezolva in spital, prin linia de garda pe specialitatea pe care o implica diagnosticul. Daca poate fi o interventie planificata amanata, atunci Comisia Medicala Centrala hotaraste. Avem pregatite Comisii de specialitate pe care le mobilizam si pe care le implicam in asistenta medicala. Tot aceste Comisii decid daca interventia poate fi efectuata in tara sau in strainatate. In tot cazul, profesionalismul acestora este pe masura spitalului nostru".
Generalul Dr. Ioan Sarbu, o biografie de exceptie
Personalitate medicala cunoscuta pe plan national si international, general doctor Ioan Sarbu, nascut la 17.10.1958, a absolvit Institutul Medico-Militar, Facultatea de stomatologie din cadrul UF Carol Davila Bucuresti, cu media generala 10, fiind declarat sef de promotie pe tara.
Panoplia sa de grade profesionale este impresionanta: medic primar stomatolog, medic specialist chirurgie orto-dentara, doctor in stiintele medicale, competenta in implantologie orala, competenta in radiodiagnostic maxilo-dentar. Nu mai putin remarcabile sunt realizarile sale in plan didactic, Ioan Sarbu fiind Conferentiar Universitar la Catedra de Implantologie Orala, Facultatea de Medicina Dentara din cadrul UMF Carol Davila Bucuresti, din ianuarie 2005, pana in prezent. Anterior, in perioada 2003-2005, a fost Sef de Lucrari, la aceeasi Catedra. Printr-o bursa de merit speciala a devenit, in 1997, membru al Academiei Americane de Implantologie Orala, iar in 1998, membru al Comitetului International de Implantologie Orala. Anul acesta a obtinut titlul de Coordonator Stiintific Principal gr.I. A publicat, ca autor principal, o serie de valoroase lucrari din domeniul implantologiei si a obtinut numeroase brevete de inventie si premii in acelasi domeniu.

---

Despre autor: