Dinamo s-a blocat iarasi la usa camerei in care se intinde "masa bogatilor". "Spartanii" neinfricati din Romania s-au transformat in catelusi de companie in Europa, chiar daca Lazio nu a fost o sperietoare chiar atat de infricosatoare. Ca si la Roma, "cainilor" le-au tremurat serios picioarele, chiar si cand conduceau cu 1-0, iar Lazio nu dadea semne de revigorare. Delio Rossi a confirmat inca o data ca un mare antrenor se vede la pauza, fiindca, dupa o repriza extrem de modesta a trupei sale peticite, in numai 20 de minute dupa reluare italienii au rezolvat cinic soarta calificarii. Pentru Dinamo raman regretele, insa impresia lasata de trupa lui Rednic per ansamblul celor doua manse a fost ca nu are fata de grupele Ligii Campionilor, pe care le vor privi din nou la televizor. Poate ca nici Lazio, dar, de obicei, curajul se premiaza.
La finalul partidei, jucatorii dinamovisti au iesit de la vestiare asa cum fusesera si in repriza a doua pe teren, cu capetele plecate, refuzand sa comenteze esecul care pune capat visului de a evolua in grupele UEFA Champions League. Mircea Rednic a fost obligat de protocolul UEFA sa vina la conferinta de presa, unde, ca la mai toate infrangerile, a pus tunurile pe jucatori. "Un rezultat nemeritat, am facut o prima repriza foarte buna, in care ei nu au avut nici un sut la poarta si noi am inscris. Am dominat jocul, cred ca a fost cea mai buna repriza din acest inceput de campionat, dar din pacate nu a fost de ajuns. Sunt un pic dezamagit pentru ca la pauza le-am spus sa uite ca este 1-0, dar noi facem cadouri, alti straini nu fac niciodata cadouri, noi facem cadouri in minutul unu al reprizei secunde. Golul doi a fost iar cadou, iar apoi a fost greu sa mai revenim. Primul gol ne-a pus plumb in picioare, imi pare rau pentru ca am avut o sansa mare. Acesta este fotbalul, cateodata este nedrept, dar astazi noi ne-am batut singuri. Am fost eliminati pe prostiile noastre, greseli mari, inexplicabile", a spus Rednic. Mai concret, l-a luat la tinta pe Vali Nastase, cel care a comis penalty-ul din care italienii au egalat. "Daca ar fi fost jucatori tineri, nu as fi spus nimic, dar sunt fotbalisti cu experienta si sa gresesti in halul asta .. Sa driblezi, apoi sa vrei sa degajezi si apoi sa faci fault in careu... Nu faci niciodata alunecare in careu. Nu iert, pentru ca este un jucator cu experienta, nu ai voie sa faci asemenea greseli la anii pe care i-a jucat in Italia. La acest nivel orice greseala se plateste", a spus Rednic, parand ca soarta lui "Pepene" este pecetluita. Apoi a vorbit despre viitorul sau, anuntand ca nu intentioneaza sa isi dea demisia. "Am fost de nerecunoscut in repriza a doua doua. Nu mai puteau sa dea o pasa la doi metri, inexplicabil. Normal ca imi reprosez si eu multe, dar nu am avut alte solutii. Ce sa-mi reprosez? Ca nu am avut pe cine sa pun in locul lui Nastase, ca am rezerva de fundas central pe Nitu, de la echipa a doua. Daca nu era prima repriza imi dadeam demisia, dar am luat golurile pe greseli personale, pentru ca si al doilea gol tot cadou a fost", a spus Rednic. Acesta a vorbit si despre titularizarea lui Bratu in detrimentul lui Claudiu Niculescu, afirmand ca nu a fost nici un conflict din aceasta cauza. De partea cealalta, Delio Rossi a oferit "cainilor" consolare, laudand jocul acestora din prima parte. "Dinamo a jucat bine in prima repriza, chiar daca a inchis mult spatiile, insa, in opinia mea, dupa primul gol al nostru, meciul a fost ca si incheiat. Lazio a fost astazi mai puternica", a spus tehnicianul italian.
DINAMO - LAZIO 1-3 (1-0)
Au marcat: FL. BRATU 27 / ROCCHI 47p, 66, PANDEV 54
Stadion: "National";
Spectatori: 55.000.
DINAMO: Lobont - Blay, Val. Nastase, St. Radu, Pulhac - Oprita (58 Cl. Niculescu), Margaritescu (58 Chiacu), Ropotan, Ad. Cristea - Fl. Bratu, Danciulescu (72 C. Munteanu). Antrenor: Mircea Rednic.
LAZIO: Balotta - De Sivestri, Stendardo (35 Scaloni), Cribari, Zauri - Mudingayi, Ledesma, Manfredini, Del Nero (86 Belleri) - T. Rocchi, Pandev (90A1 Tare). Antrenor: Delio Rossi.
Cartonase galbene: Pulhac (74) / Mudingayi (20).
Au arbitrat: M. Gonzalez - C. Jimenez, J. Guadamuro (toti din Spania).
Dinamo a ratat a cincea oara
Dinamo s-a aflat marti seara in fata celei de-a cincea tentative de a intra in grupele Ligii Campionilor, ratand insa de fiecare data. Prima incercare s-a petrecut chiar in primul sezon in care competitia a trecut la noul format, 1992-1993, cand Olympique Marseille a mers mai departe, dupa 0-0 la Bucuresti si 0-2 in Franta, ajungand apoi sa castige trofeul. In sezonul 2000-2001, visul lui Dinamo era spulberat in turul al doilea preliminar de campioana Poloniei, Polonia Varsovia, care s-a impus de doua ori, 4-3 la Bucuresti si 3-1 la Varsovia. Peste doi ani, "cainii" au dat piept cu FC Bruges, pierzand din nou ambele manse, 1-3 si 0-1, pentru ca in 2005, Dinamo sa intalneasca un adversar inaccesibil, Manchester United, care a mers in grupe dupa 2-1 la Bucuresti si 3-0 pe "Old Trafford". (B.G.)
UEFA Champions Legue
turul al treilea preliminar, mansa a doua
u Marti
FC LIVERPOOL - TOULOUSE
4-0 (1-0), in tur 1-0
Crouch 19, Hyppia 49, Kuyt 87, 90
STEAUA ROSIE BELGRAD - GLASGOW RANGERS
0-0, in tur 0-1
Aseara, dupa inchiderea acestei editii, erau programate si intalnirile FC Copenhaga - Benfica Lisabona, Elfsborg - CF Valencia, Dinamo Kiev - FK Sarajevo, Anderlecht - Fenerbahce, Arsenal - Sparta Praga, Besiktas - FC Zürich, Steaua - Bate Borisov, Rosenborg - Tampere United, Celtic Glasgow - Spartak Moscova, Dinamo Zagreb - Werder Bremen, Sahtar Donetk - Red Bull Salzburg, Slavia Praga - Ajax Amsterdam si Steaua - Bate Borisov. Intalnirea dintre AEK Atena si FC Sevilla a fost amanata pentru 3 septembrie.