Un medic de la SMURD Neamt a fost batut in cartierul rromilor din Piatra Neamt. El a fost adus de colegi la spital. Autorul principal al agresiunii a fost un individ care, dupa ce s-a imbatat, si-a taiat venele.

Medicul Roman Wynohradnyk se afla de garda la Serviciul Judetean de Ambulanta si a fost chemat, impreuna cu echipa pe care o conducea, sa intervina de urgenta in cazul unui tanar de 19 ani care isi taiase venele de la mana. Individul in cauza, Constantin Timir, se imbatase zdravan, se luase la cearta cu familia si, intr-un acces de furie, isi sectionase venele de la mana dreapta cu un cutit de bucatarie. Ajuns la fata locului, respectiv in cartierul Speranta, din Piatra Neamt, locuit in majoritate de rromi, medicul Wynohradnyk a luat masurile urgente care se impuneau si l-a imbarcat pe tanar in masina ambulantei, pentru a-l transporta la spital. In masina au dat insa navala si rudele victimei, paralizand cu totul interventia cadrelor sanitare. In momentul in care au fost rugate de medicul SMURD sa coboare din ambulanta, acestea au devenit recalcitrante si au inceput sa se manifesteze cu o deosebita violent a. Cel mai violent s-a dovedit a fi chiar tanarul cu venele taiate, care s-a ridicat brusc de pe targa si i-a aplicat medicului Wynohradnyk un pumn in plina figura. Ca urmare a loviturii incasate pe neasteptate, acesta a cazut si s-a lovit cu capul de bordura trotuarului, intrand in stare de inconstienta. Mai mult, dupa ce a lesinat si s-a prabusit la pamant, el a fost in continuare injurat si lovit de rudele victimei. „Eram in autosanitara si, vazand ca victima are sectionata o artera, ma pregateam sa ii acord primul ajutor. In timp ce eu pregateam trusa medicala, autosanitara se umpluse de rude si apropiati ai pacientului, care mai de care mai agitat.