Printre ideile de doi bani care se vind pe milioane ale strategilor politicia dimboviteni, aceea ca gloria sportiva sau artistica se traduce imediat in voturi pare foarte viguroasa. Lansajul PNL dupa Nadia Comaneci este doar ultima exemplificare a acestui fel rudimentar de a gindi.

Afectiunea romanilor pentru Nadia Comaneci a fost, este si va fi imensa. Nadia Comaneci este, fara dubiu, cel mai mare sportiv roman din istorie. Nici un alt roman nu a reusit in sportul caruia s-a dedicat ceea ce a reusit Nadia in gimnastica. Am avut multi campioni, am avut si sportivi pe care tribunele i-au adorat mai mult din capriciu decit dupa rezultate, am avut si performeri care au ajuns in sportul lor cei mai buni din lume - sportul romanesc are eroii sai si, mai departe, lumea romaneasca are eroii ei sportivi. Nu am nici o indoiala ca Nadia este prima in aceasta galerie a zeilor de pe pamint. Si totusi, ideea ca alaturarea Nadiei Comaneci la campania PNL ar putea aduce voturi in plus partidului dlui Tariceanu este de o adinca stupiditate.

Nu o sa merg departe, la candidatura lui Ilie Nastase la Primarie, ci o sa ma opresc mai aproape, la campania pentru modificarea Constitutiei din 2003. O cauza care nu a avut nici o opozitie, o cauza pentru care au fost cheltuite fonduri de propaganda uriase, o cauza pentru care s-au aliniat, intr-un elan de europatriotism discutabil, figuri imense ale artei si sportului. Ca sa iasa, votul a trebuit falsificat. In 2004, dl Geoana a candidat la Primaria Bucurestiului. Va mai amintiti galeria impresionanta de figuri publice, sportivi si artisti, care s-au asezat in sprijinul sau? Vedeam pe ecrane, alaturi de dl Geoana, oameni de televiziune care fac trei patrimi din ratingul Romaniei, sportivi legendari, artisti al caror nume pe un afis umple stadioane. De partea dlui Basescu, aproape nici un nume comparabil. Rezultatul votului se cunoaste - din primul tur! In 2003, America era isterizata de tensiunea dezbaterii - ipoteticului pe atunci - razboi din Irak. O majoritate solida a americanilor era pentru. Cvasiunanimitatea starurilor hollywoodiene erau impotriva si au declansat o campanie de amploare pentru a-i convinge pe americani sa se opuna invaziei Irakului. De la Barbra Streisand la Sean Penn, de la Susan Sarandon la Cher si-au unit fortele si sarmul artisti cu un „fanship" urias, figuri adorate de zeci de milioane de oameni. Dupa o perioada de intensa campanie, masuratorile erau socante: nici macar un procent nu se clintise. Oamenii au inceput sa se impotriveasca razboiului din Irak cind au vazut ca rezultatele din teren sint tragice si nu cind au pledat superstarurile. Pe de alta parte, in acele saptamini, un film cu Sean Penn facea zeci de milioane de dolari incasari in primul weekend. Una-i una, alta-i alta. Daca oamenii alearga cu emotie dupa autograful unui sportiv, nu inseamna deloc ca voteaza cum le spune el. Daca Nadia are statuie in sufletul oricarui roman, nu inseamna deloc ca la euroalegeri se va vota cum spune Nadia.

Diferenta dintre admiratia pentru sportiv sau artist si optiunea politica este enorma. In laboratorul acela complicat din interiorul unui om, in care se amesteca alchimic interesul, afectul, constiinta, experienta sociala, educatia si atitea altele ca sa dea, in final, o optiune, decizia de a vota cu un partid sau cu altul este o operatiune cu totul diferita de decizia de a aplauda in picioare, cu lacrimi in ochi chiar, un sportiv maret. Strategii politici insa nu stiu asta. Parca ii vad susurind in urechea candidatului sfatul crucial, care justifica toate milioanele: „daca te sustine Nadia (sau Hagi sau Ilie Nastase) cistigi!".