In perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, programate sa se desfasoare pe 25 noiembrie 2007, componenta europeana are o prezenta abia detectabila pe agenda partidelor politice romanesti, observa europarlamentarul social-democrat Adrian
In perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, programate sa se desfasoare pe 25 noiembrie 2007, componenta europeana are o prezenta abia detectabila pe agenda partidelor politice romanesti, observa europarlamentarul social-democrat Adrian Severin remarcand, totodata, ca, la acest moment, cand asumarea unui rol cat mai vizibil in spatiul comunitar este prioritara pentru tara noastra, formatiunile politice din Romania nu par a fi preocupate sa-si desemneze reprezentanti credibili la nivelul UE. Presedintele grupului parlamentar al Partidului Social Democrat la Strasbourg si Bruxelles, Adrian Severin, a fost mandatat, alaturi de colegul sau din cadrul Legislativului european, Alain Lamassoure (Franta, Uniunea pentru o Miscare Populara, membru PPE-DE), raportor pentru crearea proiectului de reforma a UE, in cadrul Comisiei pentru Afaceri Constitutionale a PE. Acest grup exclusivist, ce urmeaza sa se reuneasca, astazi, la Bruxelles, este completat de europarlamentarii Elmar Brok (Germania, Uniunea Crestin Democrata, membru al PPE-DE), Enrique Baron Crespo (Spania, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, membru al Grupului Socialist), Andrew Duff (Marea Britanie, Partidul Liberal Democrat, membru ALDE), in calitate de observatori la Conferinta Interguvernamentala a UE. Prezentam, in continuare, partea a doua a interviului acordat in exclusivitate ziarului ZIUA de europarlamentarul Adrian Severin.
Ce previziuni aveti pentru alegerile europarlamentare
din noiembrie?
Eu am spus-o si o repet: am sentimentul ca majoritatea - ca sa nu spun toate - partidelor politice romanesti nu au un proiect european si o dimensiune europeana a agendei lor. Daca la nivelul cetateanului obisnuit pot sa inteleg ca el inca nu a perceput diferenta de statut si diferenta de sansa pe care o reprezinta intrarea noastra in Uniunea Europeana, la nivelul elitei politice, nu numai ca este de neinteles, este de neiertat o asemenea atitudine. Eu inteleg ca partidele sunt interesate foarte mult de alegerile nationale, dar ca sa nu iti dai seama in acest moment ca nu vei putea sa iti indeplinesti promisiunile acestea mirobolante, pe care le facem electoratului roman, fara o componenta europeana a politicii romanesti, este absolut egal cu a minti electoratul. Noi spunem ca ii vom da pensii, ca ii vom da salarii, ca ii vom da subventii, ca ii vom da ajutoare, ca ii vom da protectie, dar nimic din astea nu se mai poate face la nivelul nevoilor unei societati moderne fara o componenta europeana. Noi discutam acolo in mod concret, chiar in aceasta perioada, despre posibilitatea de marire a pensiilor in tarile sarace ale Uniunii, despre crearea de locuri de munca, discutam despre echivalarea diplomelor, despre salariul minim european, dincolo de aceasta constructie institutionala, care, recunosc, ca este greu sa o explici cetateanului si care poate ca pe el nici nu il intereseaza in detaliile ei. Exista insa politici europene care vin direct in relatie cu viata curenta a fiecarui om. Deci, e clar ca partidele politice ar trebui sa se intereseze de aceasta componenta europeana.
Ce ar trebui sa faca Romania pentru a se evidentia in cadrul Uniunii Europene?
Unul dintre lucrurile pe care le poate face si trebuie sa il faca este acela de a-si mari influenta in Uniune, mai exact de a-si mari influenta in procesul de luare a deciziilor. Cum se poate realiza aceasta chestiune? Marind credibilitatea reprezentantilor ei in toate institutiile si la toate nivelurile Uniunii. Credibilitate in legatura cu ce? In legatura cu competenta si cu moralitatea. Deci trebuie sa cauti acum nu numai oameni care sa iti aduca voturi in Romania pentru ca sunt simpatici si populari, ci oameni care sa te faca influent in Uniunea Europeana, pentru ca acolo sunt credibili, adica sunt cunoscuti ca fiind competenti si ca fiind corecti. Sigur ca, pana la urma intrucat strangi voturi in Romania, acesti oameni trebuie sa fie si buni candidati in Romania, dar asta inseamna ca partidele respective trebuie sa se preocupe sa ii faca pe acesti oameni cunoscuti si credibili in Romania pe masura credibilitatii lor in Uniunea Europeana si pe masura capacitatii lor de a face treaba buna acolo si de a fi influenti acolo. Or partidele se pare ca, in majoritatea lor, de chestia asta nu se ocupa. Dimpotriva, li se pare ca este periculos sa imbunatateasca imaginea in tara a unor personalitati politice care pot deveni competitori sau concurenti si in cadrul partidelor respective. De aceea, impresia mea este ca ceea ce se doreste, in cele mai multe partide, este sa fie luate personaje populare in Romania, care fie ca sunt necunoscute in Uniunea Europeana, fie ca nu au competenta de a opera acolo, care sa adune voturi aici cat mai multe, creand imaginea unor partide puternice, si care acolo sa lase Romania la cota zero de influenta, in cel mai bun caz, daca nu o aduc sub cota zero.
Este de mentionat ca un parlamentar roman isi pierde aceasta calitate in cazul
in care castiga un mandat
in Parlamentul European...
De la 1 ianuarie 2008, nu voi mai putea fi in acelasi timp si parlamentar european si parlamentar roman. Aici va trebui fiecare sa faca o anumita optiune. Din cauza aceasta, a selectiona un candidat pentru Parlamentul European e mai greu decat a selectiona un candidat pentru Parlamentul Romaniei. Un candidat pentru Parlamentul European trebuie sa aiba o prestanta, un prestigiu, o soliditate a pozitiei politice pentru ca altfel nu poate strange voturi de aici si, in acelasi timp, trebuie sa aiba o cunoastere aprofundata a mecanismelor de functionare a Uniunii Europene, el insusi trebuind sa fie cunoscut acolo pentru ca sa i se incredinteze misiunea.
Dar ce se intampla in cazul in care un europarlamentar detine si alte atributii la nivel national?
Atributiile din partide pot fi cumulate cu calitatea de parlamentar european si sunt cumulate cu calitatea de parlamentar european daca este vorba de atributii cu caracter general politic si daca este vorba de lideri de imagine si de opinie. Prin urmare, un vicepresedinte - o functie preponderent politica, de opinie si de imagine - poate sa fie si parlamentar european, fara probleme - nu din punct de vedere juridic, din punct de vedere juridic nu exista nici un impediment, ci din punct de vedere practic. Chiar anumite departamente si conducerea unor anumite departamente, care nu necesita neaparat o prezenta permanent operativa in Romania, pot fi cumulate cu calitatea de parlamentar european. Un presedinte de partid, un secretar general de partid, un purtator de cuvant intr-un partid, nu pot sa fie parlamentari europeni. Dupa parerea mea, nici o seama de secretari ai partidului nu poate sa fie pentru ca functia de secretar al partidului este o functie ultraexecutiva. Deci functiile executive presupun sederea in Romania, ramanerea in circumscriptie, practic permanent, cu exceptii de scurta durata. Dar nu invers: regula sa fie prezenta in afara tarii si exceptia prezenta in tara. Nu poti fi presedinte de partid de weekend, nu poti fi secretar general de weekend, nu poti fi purtator de cuvant al partidului stand in strainatate.
Si cum se prezita Parlamentul European, din punctul de vedere al incompatibilitatii dintre functii?
Din stiinta mea, nu exista aproape nici un presedinte de partid membru in Parlamentul European. In Parlamentul European - este foarte important sa le spunem oamenilor - partidele nationale nu au grupuri proprii; ele sunt doar unitati operative in cadrul unui grup politic european. PSD roman va avea un subgrup in grupul socialistilor europeni, PD din Romania va fi un subgrup in cadrul Partidului Popular European, liberalii in cadrul Partidului Liberal european. Acela este partidul care ia decizii; tu poti sa vorbesti in numele sau sa aduci experinta tarii tale, sa vorbesti despre preferintele ei si asa mai departe, dar, de pilda, ca sa iau un lucru foarte simplu, nu poti sa iei cuvantul cand vrei. Luarile de cuvant sunt minute distribuite fiecarui grup si grupul le imparte pe vorbitori. Deci daca noi, romanii, dorim sa luam cuvantul la o anumita tema si conducerea grupului nu ne aloca minute, nu luam cuvantul. Exista doar un sistem, care, in fine, s-a acceptat pana la urma, de asa-zise interventii de un minut, care sunt libere. Deci acolo oricine se duce, ca intr-un fel de Hyde Park, vorbeste un minut pe ce tema vrea el - cum ar veni, la noi, declaratiile politice - dar acestea nu au influenta semnificativa. Sigur ca participi in diverse procese de negociere interne si asa mai departe... De ce spun lucrul acesta? Pentru ca este si o parte buna in asta sau, ma rog, e cel putin un element care trebuie avut in vedere. Chiar daca, sa spunem, partidul "X" din Romania este mai putin serios, daca el intra intr-un grup serios, acel grup garanteaza, de fapt, asupra seriozitatii comportamentului acestuia si invers, daca este un partid foarte serios si intra intr-o familie neserioasa - sa spunem, pentru ca este mult prea eterogena si pentru ca nu reuseste sa isi inchege o strategie coerenta - atunci, chiar daca el vrea sa isi indeplineasca promisiunile facute in alegerile europene, nu o sa realizeze mare lucru in acest sens pentru ca grupul sau insusi nu ajuta. Daca esti un partid foarte mare in Romania, dar intri intr-un grup mic, ponderea ta acolo va fi minora. Ai o pondere mare in grup, dar grupul tau are o pondere mica in total, prin urmare ponderea ta este, per ansamblu, mica.
(Va urma)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.