Graul se vinde in Europa la 237 de euro/tona  Cresterea pretului la grau la nivel mondial a atins, intr-un final, si Franta. Dupa producatorii de paine din Anglia si fabricantii de paste din Italia, acum a venit randul francezilor sa creasca pre
Graul se vinde in Europa la 237 de euro/tona Cresterea pretului la grau la nivel mondial a atins, intr-un final, si Franta. Dupa producatorii de paine din Anglia si fabricantii de paste din Italia, acum a venit randul francezilor sa creasca preturile la produsul principal al tarii - bagheta de paine. Pe fondul cresterii pretului graului la cel mai mare nivel din ultimii 11 ani, brutarii din Franta se asteapta sa mareasca pretul baghetei cu aproape 5 eurocenti in urmatoarele saptamani, relateaza Financial Times in editia sa electronica. Decizia vine dupa ce Asociatia Producatorilor de Paste din Italia a anuntat luna trecuta ca va creste pretul pastelor de pe piata interna cu 20%, in timp ce Premier Foods, producator de paine Hovis din Anglia, a declarat ca este foarte posibil sa creasca preturile din cauza scumpirii graului. Preturile produselor agricole, ca cele ale graului, cafelei si cel aplicat la cacao, au crescut brusc in ultimul an din cauza secetelor severe, cresterii cerintei in tarile in curs de dezvoltare, mai ales cererea din India, Iran, Maroc, Iordan, Bangladesh, si cresterii folosirii cerealelor in bio-combustibili. In Europa, pretul graului aproape ca s-a dublat de la 130 de euro la 237 de euro pe tona in acest an. Painea scumpa a fost unul din motivele Revolutiei franceze din 1789 Painea joaca un rol important in viata zilnica in Franta, foarte multi consuma bunuri de panificatie, cum ar fi baghetele, croissante, briose - de cel putin 3 ori pe zi. Pretul painii nu a mai fost reglementat in Franta din 1978. Cum o bagheta simpla costa intre 75 si 95 de eurocenti, o crestere de 5 eurocenti ar insemna un adaos de 5-7% la pretul actual. "Doi eurocenti vor fi folositi pentru a compensa pretul fainii, iar 3 eurocenti vor fi pentru a compensa cresterea salariului minim", a declarat Jacques Mabille, presedintele federatiei de brutari din Franta, Confederation Nationale de la Boulangerie-Patisserie Francaise. Nemultumirea fata de preturile record ale painii au fost motivul de inceput al Revolutiei Franceze in urma cu mai mult de 200 de ani. Noua crestere nu este vazuta ca un motiv de panica, dar a trezit temeri legate de inflatia preturilor la alimentele de baza. In America de Nord, preturile porumbului si graului pun presiune pe alte alimente, cum ar fi asupra carnii de pasare si asupra lactatelor.O accelerare a preturilor la alimente ar putea dauna din punct de vedere politic imaginii presedintelui Nicolas Sarkozy, care a facut una din prioritatile sale cresterea puterii de cumparare. La mijlocul lunii trecute, firma franceza de analiza Strategie Grains a redus, pentru a patra luna consecutiv, estimarea privind productia de cereale a statelor Uniunii Europene in 2007, cu 5,8 milioane tone, la 270 milioane tone, pe fondul secetei severe din Europa de Est si al vremii ploioase din statele occidentale. Estimarea referitoare la productia de grau a fost revizuita in scadere cu 2,9 milioane tone, la 118,9 milioane tone, firma totusi anuntand ca recolta se va mentine cu 2% peste nivelul inregistrat in 2006. Strategie Grains anunta estimari ale pretului graului pentru finele anului la nivelul de 240 de euro/tona pe plan mondial, acest pret fiind deja atins pentru contractele la termen in data de 23 august. Cotatiile futures ii sperie pe traderi Graul vandut prin contractele cu scadenta in noiembrie a ajuns in cursul sedintei din 23 august la Bursa de Marfuri de la Chicago, pentru scurt timp, la un nou varf de 241,50 euro, inainte sa se stabilizeze la 241 euro pe tona, un nivel cu 4% peste cel din sedinta precedenta. Contractele pentru 2008/2009 au urcat, de asemenea, la recorduri istorice. "Este o nebunie. Nu poti nici sa-ti intorci capul, ca pretul a si crescut", a spus un trader. Acesta a adaugat ca toata lumea, de la producatori la traderi, este uimita. Aceasta crestere a survenit pe fondul revizuirii productiei globale de grau pentru acest sezon de catre International Grain Council, de la 614 milioane tone la 607 milioane tone.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.