Buna ziua si bine v-am regasit. Timp de doua saptamini si jumatate cit am lipsit din Bucuresti n-am privit la televizor si n-am atins tastatura vreunui computer. La revenirea cu degetele pe tastatura si pe butoanele telecomenzii am simtit dintr-o data gravitatia puternica a marii gauri negre pline cu vechiurile nimicuri previzibile. Aceiasi ziaristi justitiari si acelasi interes deosebit al publicului larg pentru chestiuni importante precum alegerile europarlamentare sau votul uninominal. Am zarit printre gene mugurii reinvierii la viata media a domnilor Basescu - doua zile la rind cu imagini de la intrarea/iesirea Domniei sale la concursul de atestare pentru gradul de comandant de nava - si Tariceanu - l-am prins mincind o bucatica de piine cu sare, la Bistrita, daca nu ma insel, si incercind sa fie popular cu ajutorul citorva comentarii despre palinca. Pe 23 august, televiziunile au avut grija sa faca o stire nostalgica si sa monteze citeva secvente cu stadioane pe care scria Ceausescu cu copii topiti de canicula anilor ’80. Ceausescu era intimpinat cu piine si sare, precum Tariceanu azi. Nu vi se pare ca porcaria asta de ritual de intimpinare a sefilor de la Bucuresti e deja o temenea de prost-gust, o butaforie folclorica cu aer de vasalitate? Imi voi scoate palaria in fata primului demnitar roman care, intimpinat cu piine si sare la coborirea din elicopter, va indrazni sa spuna: „As prefera o dulceata de nuci verzi si un pahar cu apa rece".